manifestare - ultimele știri
Câteva mii de georgieni au manifestat miercuri seara în capitala Tbilisi în sprijinul Uniunii Europene, după decizia Bruxellesului de a recomanda acordarea statutului de candidată la aderare acestei mici ţări din Caucaz.
Ceremonii dedicate Zilei Marinei Române au loc de zeci de ani şi pe lacul de acumulare de la Bicaz, unul căruia localnicii îi mai spun şi „Marea dintre Munţi“.
Asociaţia Ţinutul Zimbrului din Neamţ organizează o nouă manifestare din seria celor intitulate EcoBrunch, locul ales fiind într-o zonă de un pitoresc aparte.
Un exponat unic, coroana reginei Maria şi Turnul lui Ştefan cel Mare, acolo unde a vieţuit Sfântul Pelerin, moş Lazăr, au fost în topul preferinţelor la Noaptea Muzeelor
Platoul de la Curtea Domnească şi Turnul voievodului Ştefan va găzdui o manifestare în ton cu toamna, ea fiind intitulată Târgul Produs în Neamţ
Fortăreaţa medievală ce străjuie oraşul de la malurile Ozanei va fi gazda unui festival inedit, care are ca temă filmele de dragoste
În perioada 18-22 august în judeţul Botoşani are loc unul dintre cele mai interesante evenimente dedicate lui George Enescu. Sunt concerte susţinute de artişti cunoscuţi în lumea muzicii clasice, din România, Austria şi Finlanda. Concertele vor avea...
În urmă cu 173 de ani, la Râmnicu Vâlcea se intona pentru prima dată în cadru oficial Imnul Naţional. În cinstea acestei sărbători, autorităţile au organizat o serie de acţiuni.
Galerie foto adevarul.ro: Zilele Imnului la Râmnicu Vâlcea - locul în care s-a intonat pentru prima dată în cadru oficial „Deşteaptă-te, române”
Zilele unei cunoscute fortăreţe medievale vor prilejui diverse manifestări culturale, la una dintre ele ordinele cavalereşti asediind cetatea
Comunitatea palestiniană din Timişoara vor organiza o manifestare împotriva violenţei petrecute în Palestina, vineri, în centrul oraşul....
Iubirea se manifestă diferit la fiecare dintre noi, în funcţie de nivelul de conştiinţă pe care îl avem. Este necesar să ne autoanalizăm sincer pentru a descoperi ce iubim la partenerul de viaţă şi să eliminăm condiţionările şi limitările pe care înc...
Perioada de izolare s-a manifestat diferit la fiecare dintre noi. Unii au reuşit să se interiorizeze şi să se cunoască astfel mai bine, în timp ce alţii au acumulat mult stres, au dezvoltat fobii şi s-au încărcat cu mult gunoi emoţional şi mental, al...
Trei de zile de distracţie pe malul Borcei, cu concerte şi spectacole de zile mari. Iris, Krypton, Constantin Măgureanu, Maria Buză şi taraful sunt doar câţiva dintre artiştii care vor încinge atmosfera. Consiliul Judeţean Călăraşi organizează în per...
Alergiile la praf şi mucegai produc aceleaşi simptome că şi alergiile la polen, dar sunt generate de reacţia corpului la acarienii din praf (organisme microscopice care trăiesc pe plante, în sol, apă) şi la sporii mucegaiului.
Membrii PSD au fost huiduiţi la manifestările organizate la Iaşi pentru a marca Unirea Principatelor
Delegaţia PSD a fost primită cu huiduieli la manifestările dedicate Unirii Principatelor ce au avut loc în Piaţa Unirii din Iaşi, mulţimea numindu-i pe politicieni „trădători”.
Primăria Municipiului Călăraşi, în colaborare cu Muzeul Municipal Călăraşi şi Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ”Regina Maria”-filiala Călăraşi, a organizat manifestări dedicate împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul ...
În perioada 27 august şi 2 septembrie, un grup de tineri din mai multe asociaţii încearcă să revitalizeze viaţa culturală a Băilor Herculane....
Un prieten baptist mi-a răspuns că au fost pastori în trecut la proteste, iar în Sibiu, chiar sâmbătă seara, preoţi catolici. Şi totuşi nici urmă de preoţi ortodocşi în niciun oraş....
Manifestarea de la Focşani va dura patru zile iar autorităţile nu spun nimic, deocamdată, despre petrecerile din centrul oraşului.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj organizează între 12 şi 29 aprilie expoziţia „100 de tablouri pentru 100 de ani“, un alt eveniment prin care instituţia marchează Centenarul Marii Uniri.
Piaţa Unirii din Focşani a fost animată de elevii de la liceele din Vrancea şi de oamenii din teritoriu aduşi de primarii comunelor.
Ziua Naţională va fi sărbătorită la Alexandria, ca în fiecare an, printr-o ceremonie militară şi un spectacol de muzică uşoară şi populară.
Aproape 50 de sindicalişti au pichetat, azi, Prefectura Maramureş. Membrii sindicatelor sunt nemulţumiţi de măsurile Guvernului în ce priveşte majorările salariale care, de fapt, se transformă în scăderi ale veniturilor....
TechFest, primul festival din Transilvania dedicat tehnologiei, revine la Cluj-Napoca pe 27 octombrie. Manifestarea ajunge anul acesta la a doua ediţie.
Ateliere de modelat pâini rituale şi de împletit spice de grâu, demostraţii de copt pâine la ţest, târg de produse tradiţionale româneşti şi spectacol folcloric de zile mari. Acestea sunt suprizele pe care le pregătesc organizatorii la ceea de-a doua...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat în discursul rostit sâmbătă seara în faţa zecilor de mii de persoane care participau la marşul organizat pe Podul Bosfor la un an de la lovitura de stat eşuată, că oamenii care s-au opus puciştilor nu ...
Rujeola continuă să facă ravagii în România, bilanţul deceselor ajungând, în urmă cu două zile la 24 doar în acest sezon. Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în ultima săptămână au fost raportate alte 238 ...
Pe 8 aprilie s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Rromilo, zi pe care Primăria Slatina a marcat-o de-abia vineri, 21 aprilie 2017, cu un spectacol din care rromii aproape au lipsit, neregăsindu-se în număr mare nici în sală.
Jandarmii olteni au sărbătorit luni, 3 aprilie 2017, 167 ani de la emiterea actului recunoscut drept documentul de înfiinţare a armei, standurile amenajate în faţa Consiliului Judeţean constituid o atracţie în special pentru copii.
Un marş în care cuplurile gay au putut să se ţină de mână pentru a îi demonstra senatorului PSD Ioan Deneş că au dreptul de a-şi manifesta dragostea în public a avut loc, sâmbătă, începând cu ora 13.00. La manifestare a luat parte şi fostul deputat R...
„Marşul pentru Viaţă” are în prim plan interzicerea avorturilor. Evenimentul este autorizat să se desfăşoare pentru două ore....
Manifestările desfăşurate în zilele de 25 şi 26 februarie au adunat mii de credincioşi, care au venit să se închine la moaştele sfinţilor. Sute de pachete cu alimente au fost distribuite de Arhiepiscopia Dunării de Jos către familiile nevoiaşe din Ga...
Orgnizatorii protestului din Baia Mare au trecut la o nouă fază a manifestării: ei au anunţat că astăzi va veni o formaţie care va interpreta cântece patriotice în Piaţa Revoluţiei
Seria protestelor continuă în Baia Mare. Organizatorii manifestării din Piaţa Revoluţiei spun că vor continua până cel puţin pe 22 februarie. Ei au ieşit în fiecare seară de la începutul lunii, după ce Ordonanţa 13 a fost publicată.
Un nou protest este anunţat în seara zilei de duminică, 12 februarie, în Piaţa Mihai Viteazul din Craiova. Este a 13-a zi consecutivă în care oamenii ies în stradă.
Băimărenii au anunţat a opta zi de manifestaţii. Organizatorii au arătat că nu vor să renunţe la proteste pentru că nu sunt nici pe departe mulţumiţi de faptul că ordonanţa a fost retrasă. Aproximativ 200 de oameni s-au adunat din nou în Piaţa Revolu...
Slatina împlineşte astăzi, 20 ianuarie 2017, 649 ani de la prima atestare documentară. Vor fi acordate multe premii, distincţii, vor fi spectacole, însă lucrurile nu au stat dintotdeauna aşa.
Sportiva Adina Diaconu, care în luna decembrie a anului trecut a reuşit, alături de Andreea Dragoman, cel mai bun rezultat înregistrat de europeni , la tenis de masa, la un campionat mondial, va primi titlul de cetăţean de onoare al Slatinei cu prile...
Instituţia Prefectului - judeţul Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare au organizat joi, 1 Decembrie, o ceremonie publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Evenimentul s-a desfăşurat la Monumentul Ost...
Ziua Armatei României a fost sărbătorită marţi, 25 octombrie, în Baia Mare, printr-o ceremonie militară şi religioasă organizată la Monumentul Ostaşului Român de Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş, Primăria Municipiului Baia Mare şi Garnizoan...
La Arad are loc, în perioada 9 şi 12 iunie, „Festivalul internaţional de literatură Discuţia secretă”. Manifestarea are ca invitaţi scriitori din ţara noastră, dar şi din străinătate.
Consiliul Judeţean Vrancea a atribuit firmei SC Infinity Sound SRL, o firmă de apartament din Capitală, un contract în sumă de 147.900 de lei pentru organizarea spectacolului.
Campania electorală anulează spectacolele din Piaţa Dacia, care încheiau de obicei ”Zilele Buzăului”
Cel mai aşteptat eveniment din cadrul „Zilele Buzăului”, spectacolul din Piaţa Dacia, lipseşte anul acesta din calendarul manifestării. Potrivit autorităţilor locale, scoaterea acestui moment a avut ca argument suprapunerea cu perioada campaniei elec...
În semn de solidaritate faţă de familiile Nan şi Bodnariu, Comunitatea Regională Penticostală a Maramureşului şli Sătmarului organizează o manifestare ce va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie, în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare.
În zilele de 13 şi 14 noiembrie, Liceul Teoretic Emil Botta din Adjud este în sărbătoare . În cadrul evenimentului are loc şi simpozionul “Mit şi adevăr în învăţământul transnistrean”,aflat la ediţia a II-a.
Sunt organizate zeci de evenimente de toate felurile şi nu mai puţin de 14 expoziţii legate de bibliotecă şi de cariera fondatorului acesteia: academicianul Vasile Alexandrescu Urechia.
Seria protestelor continuă în Baia Mare, unde se anunţă manifestări în stradă din nou, pentru a treia zi consecutiv. Protestul organizat împotriva sistemului a fost iniţiat de vloggerul Mihai Ţăranu, cunoscut în mediul virtual ca Zmenta. În jurul ore...
Brăilenii s-au organizat din nou pe Facebook şi sunt hotărâţi ca şi în această seară începând cu ora 20:00 să iasă în stradă. Evenimetul pe Facebook s-a creat sub numele „Vineri Brăila iese în stradă pentru alegeri anticipate”.
În faţa Primăriei municipiului Brăila sunt aşteptaţi astă seara peste 1000 de protestatari. Acţiunea de protest a fost iniţiată pe Facebook iar oamenii spun că indiferent de decizia lui Victor Ponta de a depune mandatul, ei vor continua să protesteze...
Ziua Armatei Române, sărbătortă duminică, 25 octombrie, va fi marcată şi în Baia Mare. Instituţia Prefectului judeţul Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare organizează ceremonia publică prilejuită de acestă ocazie, de la ...
Festivalul Castanelor a avut startul astăzi, 21 septembrie, şi va dura pe tot parcursul acestei săptămâni. Vor avea loc evenimente culturale, expoziţii, vernisaje, focuri de artificii, precum şi mult aşteptatele concerte ale trupelor de succes....
Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, autorităţile locale au organizat, în faţa Primăriei Oradea, o ceremonie militară. Ceremonia a debutat cu slujba de sfinţire a drapelului naţional la Biserica cu Lună, urmată apoi de prezentarea onorului şi salutul...
La începutul anului 1916, colonelul Nordberg, şeful Direcţiei Guberniale de Jandarmi raporta şefilor săi din Basarabia că „chestiunea unei eventuale ocupări a Basarabiei de către armata română constituie principala problemă în momentul de faţă”. Mai ...
Zâmbitoare, purtând ceea ce arată ca o verighetă, Ri Sol-Ju a reapărut pe 13 aprilie, alături de soţul său, liderul nord-coreean Kim Jong-un pe stadionul Kim Il-sung, la un meci de fotbal.
Marius Nicoară, copreşedintele ACL Cluj, susţine că filmul apărut în mediul online, în care un tânăr ar primi bani pentru a participa la manifestaţia de sâmbătă - când în centrul oraşului circa 10.000 de persoane au protestat împotriva modului în car...
Consiliul Judeţean va organiza în perioada 20- 22 iunie Zilele Judeţului Satu Mare. Timp de trei zile vor avea loc spectacole de muzică uşoară şi populară. Organizatorii au alocat 250.000 de lei pentru această manifestare. Aceeaşi sumă a alocat-o şi ...
Duminică dimineaţă, în Piaţa Dacia din municipiul Buzău s-a desfăşurat o amplă manifestare dedicată împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică (NATO).
Anul acesta s-au împlinit 192 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, ocazie cu care la sediul IPJ Vrancea a avut loc o şedinţă solemnă.