marginimea sibiului - ultimele știri
Rășinari este prima localitate rurală din România care a reușit performanța de a deveni destinație turistică la nivel internațional, în urma unei competiții a Organizației Mondiale a Turismului, „Best Tourism Villages“.
În Noaptea de Înviere, când bătrânii se aflau la biserică, tinerii din Sadu petreceau în centrul comunei, la Balul de Paști. Unul dintre petrecăreți a ajuns la spital, după ce spiritele s-au încins.
Rășinari, o comună din Mărginimea Sibiului, a devenit una dintre cele mai faimoase destinații turistice rurale din lume, în urma unei competiții a Organizației Mondiale a Turismului
Așezarea care i-a dat lumii pe Cioran și Goga dă exemplu tuturor că se poate face turism, la nivel internațional, și în mediul rural. Comuna Rășinari din Sibiu a primit de curând titlul de Comuna Comunelor.
Una dintre localitățile care fac parte din renumita Mărginime a Sibiului găzduiește în fiecare an, pe 7 ianuarie, o tradiție străbună: „Udatul Ionilor”, despre care se spune că are legătură cu Marea Unire.
Muzeul Astra din Sibiu va găzdui timp de două zile un maraton de vaccinare cu doze la alegere, Pfizer sau Johnson & Johnson, dar şi un spectacol culinar presărat cu tradiţii.
Şoferul care a pus în pericol viaţa mai multor participanţi la trafic, în Mărginimea Sibiului, a fost găsit de Poliţie, iar împotriva acestuia au fost luate mai multe măsuri.
Mai mulţi participanţi la trafic au fost puşi într-un real pericol de către un şofer care a executat o depăşire extrem de periculoasă pe drumul care duce spre Transalpina, în Sibiu.
Nouă destinaţii de excelenţă din România care au ocupat locul I în cadrul concursurilor EDEN vor fi prezente în cadrul Târgului de Turism al României ce va avea loc la Bucureşti în perioada 20 - 23 februarie, a anunţat, luni, Ministerul Economiei, En...
Manifestările care se desfăşoară în satele din România sunt din ce în ce mai atractive pentru turişti, pentru că aici se găsesc produsele tradiţionale care lipsesc de pe rafturile hypermaketurilor, dar şi atmosfera de altădată.
Urăturile erau diferite la săraci şi la bogaţi de Crăciun în jurul anului 1900, iar în noaptea de anul nou se punea neapărat calendarul de ceapă, pentru ca ţăranii să ştie cum va fi vremea peste an.
Georgeta Cândea (45 de ani), învăţătoare în comuna sibiană Râu Sadului, este renumită pentru „brânza de la munte“ pe care o face, considerată cea mai bună din toată Mărginimea Sibiului.
Păltinişul, Bâlea, Mărginimea Sibiului dar şi municipiul Sibiu îşi aşteaptă turiştii de Ziua Naţională a României.
Mărginimea Sibiului a fost desemnată Destinaţie Europeană de Excelenţă în turism şi gastronomie locală în cadrul unui proiect european, candidatura fiind depusă şi susţinută de Primăria din Răşinari în parteneriat cu Asociaţia Pensiunilor Agroturisti...
Obiceiuri păstrate din străbuni le arătau fetelor din satele Mărginimii Sibiului cine le va fi ursitul, iar ritualuri vechi erau ţinute cu sfinţenie pentru a-l atrage lângă ele pe omul iubit.
Gospodinele din localiatea sibiană Răşinari prepară delicioasele dulceţuri din fructe de sezon după reţete vechi şi îşi încântă cu ele turiştii veniţi din ţară, dar mai ales din străinătate.
În multe din satele Mărginimii Sibiului localnicii păstrează şi astăzi un obicei vechi, despre care se spune că le poate arăta fetelor inclusive cine le va fi ursit.
Simpaticul baci din reclamele de la Vodafone a rămas la fel de modest şi după faima câştigată odată cu apariţiile la televizor. Chiar dacă pune încet pe picioare mici afaceri de familie, nu a renunţat să meargă cu oile, pentru care spune că va avea t...
Prietenul de care mă leagă un viu sentiment al recunoştinţei pentru sensibilitatea cu care mi-a fost alături în clipe decisive ale biografiei mele însufleţită neostenit şi nu o dată riscant de idealul identităţii naţionale şi de spirit, hotărât împot...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în interviul acordat TurnulSfatului TV că acum are reşedinţa oficială la Vila Lac 2, iar dacă situaţia se schimbă, este un aspect secundar, el anunţând că soţia sa va veni la Bucureşti, pentru că doreşte să se i...
La fel ca şi în anii trecuţi, şi în 2014 au ales să petreacă noaptea dintre ani în decorul de poveste al satelor Mărginimii Sibiului.
La doar 10 kilometri de Sibiu, un sat românesc autentic, pitoresc şi plin de poveşti frumoase vă aşteaptă să-l descoperiţi în cadrul celei mai frumoase campanii Adevărul, „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă”.
La patru kilometri de Tilişca, un sat din Mărginimea Sibiului, în inima muntelui, câţiva ciobani autentici aşteaptă turişti pentru o vacanţă în colibe vechi de mai bine de 100 de ani, cu mâncare tradiţională de la stână.
Trăsăturile satului autentic din Mărginimea Sibiului sunt conservate aproape intacte în localitatea Galeş, aflată la circa 20 de kilometri de Sibiu. O moară de apă funcţionează aici de la 1884, iar obiceiuri unice în ţară se ţin într-o biserică veche...
În localitatea sibiană Tilişca, altădată „vatra“ costumului popular din Mărginimea Sibiului, au mai rămas doar câteva femei care stăpânesc măiestria de a-l ţese. Superbele straie tradiţionale au ajuns să „sară“ binişor de 1.000 de euro, devenind pent...
Ionii şi Ioanele din localitatea sibiană Tălmăcel au fost luaţi pe sus şi udaţi în apa rece ca gheaţa a râului din localitate. Obiceiul are mai bine de 100 de ani şi este unic în ţară....
Primul nostru cronicar literar, Ilarie Chendi, de la a cărui moarte s-au împlinit în vară 100 de ani, a scris o pagină memorabilă despre satele româneşti din Mărginime.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte, până pe 22 septembrie, o expoziţie de fotografii despre pitoreasca zonă a Mărginimii Sibiului. Expoziţia e una itinerantă şi va ajunge şi în Elveţia. La vernisaj a participat şi Laurent Chrzanovski, un e...
Salba de localităţi pitoreşti din jurul fostei capitale culturale europene, cunoscută sub numele de Mărginimea Sibiului, este zona unde turiştii redescoperă vacanţa în inima naturii şi gustădin bucatele legendare ale oierilor. Un reportaj de suflet î...
Expoziţia temporară “Mărginimea Sibiului.com” va fi deschisă joi, 12 septembrie, de la orele 14.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, strada Memorandumului nr. 21. Va putea fi văzută până duminică, 22 septembrie....
Muzeul Ţăranului Român (MŢR) şi Asociaţia Swiss WebAcademy au organizat o expoziţie temporară, care ilustrează trecutul şi prezentul zonei Mărginimea Sibiului . În cadrul evenimentului vor fi expuse 200 de fotografii inedite.
Expoziţia de fotografii „Mărginimea Sibiului“ va fi vernisată mâine, 20 august, de la 17.30, la Muzeul Ţăranului Român din Capitală şi va putea fi vizitată până pe 1 septembrie. Apoi, expoziţia se va muta la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Clu...
Dragostea pentru cărţi are o tradiţie de sute de ani în oraşul considerat capitala spirituală a Mărginimii Sibiului. Pe vremuri, oierii plecau în transhumanţă cu cărţi de rugăciune, de poezie sau istorice puse în desagi.
Primul concurs de frumuseţe de pe teritoriul României, expoziţia jubiliară organizată în 1906 în parcul Filaret din Bucureşti, a fost câştigat de o tânără din Sălişte, judeţul Sibiu, îmbrăcată într-un splendid costum popular, aceasta făcându-i cadou ...
Prima zi de Crăciun a fost plină de cânt şi voie bună în pensiunile din Mărginimea Sibiului. Junii au respectat tradiţia şi i-au colindat pe turişti şi pe localnici, iar gazdele le-au ieşit în cale cu cozonac, vin şi bucate tradiţionale.
Cu o săptămână înainte de sărbători, gradul de ocupare în pensiunile din Mărginimea Sibiului este de aproximativ 40 la sută, la fel ca și în anii trecuți. Turiștii care vin în Mărginime plătesc între 120 și 300 de lei pe zi, pentru pachete care inclu...
Sărbătorile de iarnă înseamnă, în Mărginimea Sibiului, pentru tineri şi bătrâni deopotrivă, în primul rând tradiţie, cel mai important moment fiind întrunirea, în a patra zi de Crăciun, a cetelor de juni de la Sălişte, un obicei păstrat încă din 1895...
Preţurile pentru un sejur în Mărginimea Sibiului încep de la 600 de lei şi pot depăşi 2.000 de lei. Turiștii care vor un revelion la înălțime pot opta pentru fost cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu, aflată la peste 2.000 de metri altitudine,...
Judeţul Sibiu este în acest weekend gazdă pentru un eveniment, care este o premieră pentru România şi care se doreşte totodată să devină unul cu tradiţie, într-o zonă mai mult decât potrivită pentru aşa ceva. Licitaţia are loc pe drumul Amnaşului, vi...
Licitaţia de berbeci poate ajunge la un preţ şi de 7.000 de lei per exemplar şi va avea loc pe drumul Amnaşului, vizavi de tabăra de elevi din oraşul Sălişte. Bursa de berbeci are ca scop principal promovarea raselor tradiţionale româneşti Ţurcană şi...
Ajunsă deja la a VI-a ediţie, sărbătoarea din comuna aflată în salba de localităţi din Mărginimea Sibiului, debutează la ora 10.30 cu simpozionul „Patrimoniul cultural în slujba Comunităţii”. Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii la ora 21...
Asociația Turism Activ (ATA), membru al asociatiei judeteana de turism Sibiu a amplasat ieri mai multe panouri și garduri „simbolice” menite să atragă atenția enduriștilor îndrăgostiți de dealurile și pajiștile Sibiului, dar care uneori scapă din viz...
Vedeta de la radio ZU a petrecut Paştele în zona Sibiului. Daniel Buzdugan a mers să viziteze casa memorială a lui Cioran şi s-a supărat pe cei din Răşinari pentru că nu au grijă de locaţie.
Pentru a-şipăstra clienţii după sărbătorile de Paşte proprietarii de pensiuni din Mărginime reduc tarifele pentru mini-vacanţa de 1 mai.
În medie cazarea pentru 3 nopţi cu demipensiune costă aproximativ 150 de lei pe zi, cu specificaţia că se oferă pensiune completă în ziua de Paşte.
Nici nu au trecut bine Sărbătorile de iarnă, că hotelierii au pregătit pachete pentru minivacanţa din aprilie. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, susţin administratorii de pensiuni şi hoteluri de la munte. Reducerile pentru un pachet de trei nop...
Sute de tineri vor participa la tradiţionala „Întâlnire a Junilor“, de la Sălişte. În piaţa din centrul oraşului, junii vor raspândi vestea Naşterii Domnului, prin cântec, joc şi voie bună.
Pensiunile au majorat preţurile pentru că este cerere mare faţă de anii trecuţi. Un sejur începe de la 800 de lei de persoană şi ajunge şi la preţ dublu în locaţiile din zona Păltiniş.
Staţia de la Amnaş este o staţie de sortare, pe un proiect Phare în valoare totală de aproape un milion de euro, contribuind cu cofinanţare toate cele şapte localităţi din Mărginimea Sibiului şi Consiliul Judeţean Sibiu....
Spre sfârşitul acestei săptămâni, cei mai mari meşteri fierari din Mărginimea Sibiului se întâlnesc în muzeul din Dumbrava.
Spre sfârşitul acestei săptămâni, cei mai mari meşteri fierari din Mărginimea Sibiului se întâlnesc în muzeul din Dumbrava.
Tocăniţă de viţel, ca la mama acasă, şi clătite cu dulceaţă de prune, preparată în gospodăria proprie....
Una dintre cele mai mari nave de croazieră din lume, Costa Mediterranea, soseşte astăzi în Portul Constanţa. Zece persoane au ajuns la Urgenţe după ce au fost muşcate de căpuşe în Mărginimea Sibiului. Familia copilului mort în urma unei fracturi îl d...
După Litoralul Mării Negre şi zona Bran-Moeciu, Mărginimea Sibiului a fost destinaţia preferată de români pentru petrecerea mini-vacanţei de 1 mai.
Sibienii nu vor avea o ofertă foarte bogată de miei în perioada Paştelui, deoarece sărbătoarea este foarte devreme anul acesta iar mieii nu vor fi buni de tăiat....