origini - ultimele știri
Ioan de Hunedoara, cunoscut şi ca Iancu de Hunedoara, (1407 - 1456), a rămas în istoria Europei drept unul dintre cei mai importanţi voievozi români. Devenit în 1441 voievod al Transilvaniei, el a trebuit să ţină piept invaziilor necontenite ale otomanilor.
Uimitoarele origini ale europenilor. De la vânători cu piele închisă la orientali şi călăreţi nomazi
Noile cercetări genetice prezintă o istorie suprinzătoare a originii popoarelor europene de astăzi. Specialiştii spun că la formarea europenilor moderni au contribuit, în principal, trei tipuri de populaţii, venite din zone diferite ale lumii.
Crucificarea este o metodă cumplită de execuţie, cu o istorie de câteva milenii. Era folosită mai ales pentru pedepsirea exemplară, publică şi dezgustătoare a celor care ar fi reprezentat un pericol pentru societate.
Autorităţile din Botswana, ţara africană unde au fost prelevate primele probe care au confirmat existenţa noii variante Omicron, au susţinut că originea acestora este "importată", dar au refuzat să precizeze de unde veneau cele patru persoane de la c...
Sărbătoarea de Halloween nu îşi are originile în Statele Unite, aşa cum s-ar crede, ci este mult mai veche şi vine din vestul Europei. Ea derivă din sărbătoarea Samhain (nume irlandez) sau Samonios (nume galez), şi era celebrată de celţi. Era oficiat...
După Săptămâna Luminată urmează Săptămâna Neagră, în prima zi sărbătorindu-se Paştele Blajinilor, cunoscut şi sub denumirea de Lunea Morţilor sau Paştele Rohmanilor.
S-a dedicat vieţii politice ani de zile, a vrut să devină chiar şi preşedintele României, însă nu a câştigat alegerile. Victor Ponta a vorbit de-a lungul anilor des despre viaţa sa profesională, şi mai puţin despre viaţa personală, despre originile l...
Câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2020 are origini bihorene, bunicii ei Henrik Glück şi Theresa Moskovitz fiind evrei fundamentalişti maghiari care au emigrat în Statele Unite în 1900 din oraşul Valea lui Mihai.
China a respins vehement concluziile unui studiu efectuat de universităţile Harvard şi Boston care sugerează că noul coronavirus a început să se răspândească în oraşul chinez Wuhan în vara anului 2019, informează cotidianul Financial Times.
Tătarii au fost un adevărat coşmar al Europei estice şi centrale în secolul al XIII-lea şi a continuat până în secolul al XVIII-lea să fie o putere politică deloc de neglijat în nordul Mării Negre. Originile acestora sunt încă un subiect controversat...
Tatuajul este o formă de expresie socială sau artistică practicată peste tot în lume. Este, de altfel, o practică străveche, cu rădăcini în paleolitic şi care avea mult mai multe înţelesuri decât cele din prezent, de cele mai multe ori neavând legătu...
În anii `80 judeţul Prahova se alesese cu o poreclă deloc onorantă, folosită în special de către şoferi: „Patria Hoţilor“. Nimeni nu ştie exact originile certe ale apelativului, dar se presupune că acest supranume era inspirat de abrevierea numelui j...
Istoricul clujean Lukács József, cel care a tradus prima carte de bucate tipărită pe teritoriul României de astăzi, în care se găsesc, printre altele, cele mai vechi reţete de sarmale, de varză à la Cluj şi de pâine, a explicat pentru „Adevărul“ de c...
Puţină lume ştie de unde vine numele marelui actor Ion Dichiseanu. Artistul are originile în Bărăgan, iar numele de familie are legătură cu localitatea în care s-a născut bunicul său, Dichiseni. Comună de oameni gospodari, aflată la 15 kilometri de C...
Mult timp s-a popularizat ideea că getii si dacii ar fi unul şi acelaşi popor, atestat însă cu nume diferite la greci şi romani. În urma cercetărilor ceva mai recente şi a noilor abordări s-a ajuns la o adevărată controversă privind valabilitatea ace...
Întrebări care au măcinat-o ani de-a rândul pe o femeie din Argentina şi-au găsit răspunsuri la mii de kilometri distanţă, într-un mic orăşel din România.
Bălşenii sunt aşteptaţi, de Sfânta Maria Mică, la bâlci, ca pe vremuri, când evenimentul, oglindit în operele lor de scriitori talentaţi cu origini în fostul târguşor, era aşteptat un an întreg.
Ileana Constantinescu, originară din localitatea olteană Comani, ar fi împlinit 89 de ani pe 30 mai. A murit în locuinţa sa din Bucureşti.
O serie de mari personalităţi publice care au făcut carieră în străinătate au origini româneşti. Printre acestea se află Dustin Hoffman, Harvey Keitel şi Lauren Bacall.
articol publicitar
A vândut mai mult de 200 de milioane de volume în lumea întreagă; cărţile sale au fost traduse în 56 de limbi, iar „Codul lui da Vinci“, thrillerul care l-a transformat într-un star internţional, este una dintre cele mai bine vândute cărţi din toate ...
Puţine zile ne mai despart de o nou „explozie“ a căluşului în localităţile din sudul ţării, unde şi astăzi oamenii mai cred în puterile magice ale căluşarilor. De unde vine denumirea este un subiect rămas în continuare controversat.
Abandonat de mamă la vârsta de 3 săptămâni, un tânăr care a avut şansa să-şi găsească o familie în străinătate o caută acum pe cea care i-a dat viaţă. La fel ca el mai sunt alţi doi băieţi şi o fată care doresc să-şi privească mama în ochi. Toţi trei...
Consumul de vinete, după cum spun nutriţionişti, are numeroase efecte benefice asupra organismului. Originare din India şi Orientul Mijlociu, sunt sunt cele mai longevive legume datate în urmă cu peste 4.000 de ani.
Istoria românilor a cunoscut procese de mitizare şi falsficare. Pentru a servi unor interese în special de natură politică sau naţionale, istoria românilor a fost încărcată uneori cu aberaţii şi fantasme, hilare chiar şi pentru contemporani.
Basmele pe care le spunem copiilor şi personajele care le populează sunt foarte vechi, spun specialiştii. Unele poveşti sunt mai bătrâne decât popoarele Europei şi vorbesc despre realităţi sau mituri de acum mai bine de 5.000-6.000 de ani.
Cristina Lazăr şi Santos Stass s-au căsătorit în 2010, iar în prezent au trei copii care vor creşte într-o familie multientică. Tatăl lor este italiaono-greco-brazilian şi după cinci ani petrecuţi la braţul soţiei lui care este din Satu Mare spune că...
Prezent în Buzău, la Congresul Internaţional de Dacologie, desfăşurat în iulie 2015, Gheorghe Funar le-a propus spre dezbatere zecilor de pasionaţi de istorie prezenţi la eveniment teoria conform căreia Iisus Hristos s-a născut în Dacia. O broşură la...
Pentru mulţi turişti, „Matrioşka“ reprezintă un suvenir de neratat dacă ajung în Rusia. Dar puţini oameni ştiu că această păpuşă îşi are originile în Japonia înainte de a deveni un simbol al Rusiei.
Personalitatea istorică a voievodului Mihai Viteazu a fost demitizată de cronicarii Evului Mediu pentru ca marile forţe militare din acele timpuri să-şi piardă încrederea în domnul muntean. Astăzi istoricii vorbesc despre faptul că voievodul a fost v...
Fortificaţia medievală ce domină oraşul Târgu Neamţ şi valea Ozanei a făcut obiectul mai multor cercetări arheologice. Abia în partea a doua a secolului XX s-au lămurit etapele de construcţie a cetăţii.
Obiceiul farselor de 1 Aprilie nu este o invenţie modernă. Se pare că are legătură cu schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian în 1582, însă explicaţiile pentru practica de a face glume celor apropiaţi are mai multe variante. Cert este că oriu...
Deşi românii îl sărbătoresc pe Sfântul Valentin, astăzi, credinţa ortodoxă îl cinsteşte pe sfântul cu acelaşi nume pe 30 iulie. Se pare că la originea sărbătorii de Ziua îndrăgostiţilor ar sta un fenomen legat de lumea păsărilor care se împrechează p...
Cele două formaţii care se întâlnesc azi la Salvador, ora 22.00, TVR 1, au cei mai mulţi fotbalişti cu origini străine faţă de ţările pe care le reprezintă....
Erou naţional, decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, dar şi reformator al sportului, Virgil Bădulescu s-a născut în anul 1882, pe 6 octombrie, în oraşul de pe malul Borcei....
Actorul de 43 de ani care şi-a petrecut recent vacanţa în Italia, cu Mădălina Ghenea (25 de ani), a vorbit despre valorile care îl definesc, locurile natale, familia sa şi calităţile femeii iubite....
În capitalism toată lumea vinde, aşadar trebuie să ştii cum îţi prezinţi marfa dacă vrei să obţii un preţ mai bun. Acelaşi lucru e valabil şi la ţări, care vând produse, tehnologie, turism, prestanţă, influenţă geopolitică. Fără publicitate eficientă...
În secolele trecute, oraşele României erau împărţite în mahalale, apoi au luat denumirea de cartiere. Fiecare cartier ascunde poveşti, care se învârt în jurul unor legende, demne de ecranizări la Hollywood. Adevarul.ro vă prezintă originiile celor ma...
În prima zi de luni, după duminica Paştelor, o parte din creştinii ortodocşi obişnuiesc să sărbătorească Paştele Blajinilor. Această sărbătoare mai este numită şi Prohoadele, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor....
Gerhard Schindler, șeful spionajului german (BND), are origini săsești, mama sa fiind din Barasabia, iar tatăl din Transilvania, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, care face o radiografie a activității sale, de când a preluat funcția, în decembrie...
Gerhard Schindler, șeful spionajului german (BND), are origini săsești, mama sa fiind din Barasabia, iar tatăl din Transilvania, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, care face o radiografie a activității sale, de când a preluat funcția, în decembrie...
Patru membri ai Camerei inferioare a Parlamentului rus sunt născuţi în Republica Moldova, iar unul este deja la al treilea mandat. În urma alegerilor din 4 decembrie 2011, în Duma de Stat au intrat patru moldoveni. Doi reprezintă Edinaia Rossia şi câ...
Cu o istorie de aproape șase secole, orașul care a devenit inima țării noastre a fost, la început, o așezare de negustori evrei, armeni și moldoveni. Locuitorii vechilor moșii s-au strâns în dreptul căii poștei turcești care lega Hotinul de Constanti...