ploaie torentiala - ultimele știri
Ploaie torențială pe A1 București- Pitești, potrivit unui avertisment, emis vineri după-amiaza de Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Șoferilor li se recomandă să circule cu prudență, din cauza vizibilității reduse.
Imagini ca în plină iarnă, în sudul Germaniei, unde străzile unui oraș au fost acoperite de un strat de 30 de centimetri de grindină.
O furtună puternică a măturat toată zona de munte a județului Buzău, miercuri, în miezul zilei. Câțiva arbori au fost doborâți de vânt și au rupt firele de curent electric, lăsând zeci de gospodării fără electricitate.
Centrul Infotrafic a transmis o informare conform căreia sâmbătă după-amiază se circulă în condiţii de ploaie torenţială pe întreg tronsonul autostrăzii A2 Bucureşti - Constanţa. Pentru că s-a acumulat apă pe carosabil, există pericol de acvaplanare.
Ploaia torențială și grindina au provocat inundații în Florența, Italia, orașul fiind lovit vineri de o furtună puternică.
Motivul stupid pentru care străzile din Bușteni se transformă în cascade la fiecare ploaie puternică
Ploile puternice din această vară au transformat străzile din stațiunea prahoveană Bușteni în adevărate cascade, motivul fiind o greșeală stupidă a „doreilor” care au lucrat la asfaltări.
O ploaie torențială care a durat aproape o oră a dat peste cap canalizarea din municipiul Buzău. Pasajul de la ieșire din oraș spre Brăila a fost inundat de puhoaiele de apă revărsate de pe străzile din apropiere.
Un bărbat a fost salvat de către echipajele de pompieri după ce încăperea în care se afla a fost inundată ca urmare a ploilor abundente.
Institutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de fenomene hidrologice imediate vizând Scurgeri importante pe versanţi, torente şi pâraie, viituri rapide pe mai multe cursuri de apă, în contextul ploil...
Vremea rea face prăpăd. Imagini de coşmar de pe Autostrada Soarelui, unde o ploaie torenţială a redus vizibilitatea, iar unii şoferii au tras pe dreapta.
Traficul pe Autostrada Soarelui este pus în pericol de o ploaie puternică. Viteza de rulare a fost restricţionată de poliţişti la 80 km/h.
Proprietarul unei maşini parcate miercuri seară, lângă campusul studenţesc din Galaţi, şi-a găsit maşina distrusă în totalitate de un copac gros, de 20 de metri, care s-a prăbuşit peste ea. Acum, bărbatul vrea să dea în judecată autorităţile pentru a...
În timp ce ploaia torenţială însoţită de grindină a făcut prăpăd în oraşul Galaţi, mai mulţi cetăţeni au fost filmaţi consumând alcool pe terasa inundată a unui bar, din zona Port....
Furtună puternică în Galaţi. Aproape tot oraşul a fost inundat în urma unei ploi torenţiale care a fost însoţită de grindină, fulgere şi tunete. A fost emis un COD ROŞU, iar populaţia a primit un mesaj RO ALERT....
Centrul infotrafic al IGPR a anunţat luni că pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia este în condiţiile unui carosabil umed, cu acumulări de apă, iar pe tronsonul kilometric 88 - 212, între localităţile Vâlcelele (judeţul Călăraşi) şi Const...
Sunt probleme în Galaţi, din cauza ploii torenţiale. O stradă din Valea Oraşului, care duce spre Spitalul CFR, a fost inundată, iar poliţiştii locali au oprit traficul în zonă. O motopompă de mari dimensiuni a fost trimisă în zonă.
Un ciclon periculos aduce vreme de coşmar în România. Deşi sunt anunţate maxime de 31 de grade, nu scăpăm de furtuni şi ploi torenţiale. Meteorologii anunţă precipitaţii puternice, descărcări electrice şi căderi de grindină.
Şoferii care circulă pe Autostrada Sorelui sunt sfătuiţi să reducă viteza deoarece există risc de acvaplanare din cauza ploii torenţiale. Judeţul Călăraşi se află sub cod portocaliu de vreme rea până miercuri seară, la ora 23.00.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă ploaie torenţială pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa şi pe autostrada A4 Ovidiu - Agigea, vizibilitatea fiind redusă din această cauză şi existând pericol de acvaplanare.
Ploaia torenţială pune în pericol traficul pe Autostrada Soarelui. Vizibilitatea este redusă, pe alocuri, sub 100 de metri. Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferi să reducă viteza de deplasare.
Mai multe judeţe din sud-estul ţării se află marţi, 7 iulie, sub avertizare de cod portocaliu de fenomene extreme. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o alertă de vreme rea, valabilă pe 7 iulie, în intervalul orar 14.00-22.00.
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice, pentru zona de munte, Moldova, Dobrogea şi local în Muntenia şi Transilvania. Alte câteva judeţe sunt sub avertizare cod galben.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră plouă torenţial pe tronsonul kilometric 47 şi 64, pe raza administrativ-teritorială a localităţilor Săruleşti, Nicolae Bălcescu şi Lehliu, judeţul Călăraşi, ...
Codrin Ţăranu a vrut să arate că în Vatra Dornei, judeţul Suceava, nu-i loc de plictiseală, chiar şi atunci când plouă torenţial. Tânărul a profitat că una dintre străzile din oraş s-a transformat în piscină pentru că ţevile de canalizare n-au putut ...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române sfătuieşte conducătorii auto care se deplasează pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa să ruleze cu prudenţă sporită, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere, să măre...
Ploile torenţiale au făcut prăpăd în Bărăgan în cursul zilei de luni, 15 iunie. La Slobozia, a fost rupere de nori. Oraşul a fost inundat în urma căderilor masive de precipitaţii. O postare pe Facebook arată dezastrul lăsat în urmă de ploi.
Centrul Infotrafic avertizează că plouă torenţial pe A2 Bucureşti – Constanţa, iar în zona localităţilor Cernica şi Fundulea este apă pe carosabil, existând pericol de acvaplanare.
Şoferii care circulă p0e Autostrada Soarelui sunt avertizaţi să reducă viteza pentru a evita implicarea în accidente, având în vedere că pe tronsonul kilometri 65-104 p0louă torenţial.
Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 56 localităţi din 17 judeţe - Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Prahova, Suceava şi Teleorman - pentr...
50 de copaci rupţi de vânt, 20 de maşini avariate, dintre care două distruse complet, şi 37 de străzi inundate sau blocate de arbori, este cel mai recent bilanţ al pagubelor produse de ploaia torenţială care a lovit Galaţiul joi seară, în jurul orei...
Vremea rea pune traficul în pericol. Şoferii care circulă pe Autostrada Soarelui sunt sfătuiţi să reducă viteza la maximum pentru a evita producerea de accidente din cauza ploii torenţiale şi a vântului puternic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe tronsonul kilometric 10 (Bucureşti) – 32 (Fundulea) al autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa este semnalată ploaie torenţială, vizibilitatea fiind bună, însă există risc...
Plouă torenţial pe Autostrada Soarelui, condiţii meteo nefavorabile care pun traficul în pericol. Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă deoarece există risc de acvaplanare.
Centrul Infotrafic anunţă că, sâmbătă, plouă torenţial pe Autostrada Soarelui, pe mai multe sectoare, existând pericol de acvaplanare.
PlS-a rupt cerul pe drumul spre litoral. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează pe autostrada A2 Borcea –Constanţa, plouă torenţial, vizibilitatea este sub 50 de metri şi există pericol de acvaplanare.
S-a rupt cerul la Feteşti. O ploaie torenţială a făcut prăpăd în urmă cu puţin timp. Pe Autostrada Soarelui, şoferii s-au trezit în mijlocul unei urgii: vizibilitatea a scăzut periculos şi precipitaţii abundente au făcut aproape imposibilă deplasarea...
Vremea rea face prăpăd în Bărăgan. O avertizare nowcasting de cod portocaliu a fost emisă de către meteorologi pentru mai multe localităţi din judeţul Ialomiţa. La această oră plouă torenţial în mai multe zone ale judeţului.
Imagini cu maşină blocată într-un pasaj inundat din Râmnicu Vâlcea, după o ploaie torenţială (Sursa: Eduard Lucian)...
O ploaie torenţială cu grindină care a durat o jumătate de oră a provocat inundaţii, vineri după-amiază, în mai multe zone din Râmnicu Vâlcea. Imaginile postate pe Facebook arată situaţia de coşmar din trafic.
Localnicii din comuna gălăţeană Schela au trecut prin momente grele după ce o ploaie torenţială a măturat ieri seară localitatea. Oamenii au fost în pericol să fie electrocutaţi de firele rupte de vijelie sau de scurtcircuitele care s-au produs în ur...
O ploaie torenţială a făcut prăpăd ieri în judeţul Ialomiţa. La Feteşti, cerul s-a înnergrit dintr-o dată şi o rupere de nori a pus stăpânire pe oraş. La fel a fost şi la Cernavodă: oraşul a ajuns sub ape.
Ploaia torenţială pune traficul în pericol pe Autostrada Soarelui. Şoferii sunt sfătuiţi să circule cu foarte mare atenţie deoarece există pericol de acvplanare, vizibilitate este sub 100 de metri.
Pe imaginile filmate de un amator se vede cum maşinile circulă doar pe o bandă pentru a nu rămâne blocate în apa care depăşeşte pe alocuri o jumătate de metru. Timp de o oră, 9 localităţi din judeţul Galaţi s-au aflat sub cod roşu de grindină, vânt p...
Mai multe străzi din municipiul Suceava au fost inundate, marţi, 18 iunie, după o ploaie torenţială de aproximativ 40 de minute. Canalizarea nu a făcut faţă şi, din cauza apei care s-a strâns pe carosabil, traficul rutier a fost îngreunat....
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, ploaia însoţită de grindină a fost puternică, undeva între 35 şi 40 de litri pe metru pătrat în interval de mai puţin de o oră. Curţile din partea joasă a satului s-au umplut de apă pe...
Plouă torenţial în tot judeţul Prahova, astfel că poliţia cere şoferilor aflaţi în trafic fie pe DN1, fie pe DN1 A să circule cu viteză redusă sau să oprească maşinile pe marginea drumului.
Ploaia torenţială dă traficul peste cap. Pe tronsonul kilometric 65 - 105 al Autostrăzii Soarelui, circulaţia este îngreunată din cauza vizibilităţii reduse şi a apei de pe carosabil. Şoferii sunt sfătuiţi să să adapteze viteza de deplasare la condi...
Autorităţile intervin, sâmbătă seară, în localităţile Săcădate şi Apoldu de Sus, din judeţul Sibiu, afectate de o ploaie torenţială care a inundat gospodării, subsoluri de clădiri şi străzi. Localnicii spun că în 15 – 20 de minute de precipitaţii niv...
Caraş-Severinul este unul din judeţele unde marile oraşe sunt inundate aproape la fiecare ploaie torenţială. Situaţia este tot mai des întâlnită în ultimii ani şi apare chiar şi în cazurile unor ploi care nu sunt însemnate cantitativ....
În Reşiţa, în cartierele Stavila, Lunca Pomostului, Muncitoresc Govândari, străzile au fost inundate în urma cantităţii mari de apă căzută....
Un accident rutier s-a produs marţi, 24 aprilie, pe Valea Oltului, în comuna vâlceană Bujoreni, în jurul orei 15.30. Două tiruri şi un autoturism au fost implicate în evenimentul petrecut pe o ploaie torenţială.
Cei prinşi de furtună pe şosele au viaţă grea. Poliţia Română a anunţat că, la această oră, circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, între kilometri 64 şi 120....
Reparaţii pe Autostrada Soarelui continuă şi în a treia zi de Paşte. Drumarii lucrează miercuri, 18 aprilie, începând cu ora 10.30 pe drumul care leagă Bucureştiul de Constanţa....
Şoferii care circulă luni dupăamiază pe Autostrada Soarelui sunt sfătuiţi de poliţişti să circule cu viteză redusă din cauza ploii torenţiale. Precipitaţii abundente sunt semnalate pe tronsonul cernavodă-Medgidia.
Ploile torenţiale căzute în cursul nopţii şi în această dimineaţă au produs inundaţii în localităţile Cudalbi, Valea Mărului, Costache Negri şi Pechea. În cele mai multe cazuri, apa a pătruns în gospodării după ce sistemul de drenare nu a mai făcut f...
Cel puţin şase autoturisme au fost avariate de copacii doborâţi de furtună. Au fost şi ceva geamuri sparte, dar şi un autocar scufundat în asfaltul turnat prost. Două şantiere importante au fost inundate şi cu siguranţă că lucrările vor fi întârziate...
Cea mai urâtă situaţie s-a înregistrat în zonele joase ale oraşului, acolo unde capacele de canalizare au fost aruncate în aer de forţa apei ce nu mai încăpea în canalizare, deşi, teoretic, a plouat doar cât 60% din capacitatea proiectată de preluare...