pogrom - ultimele știri
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu ocazia Zilei internaţionale a victimelor Holocaustului, că, în prezent, pericolele la adresa democraţiei „îmbracă forme noi şi înşelătoare”, alimentate de pandemie şi care se ascund de multe ori „în spatele ...
Conform oamenilor legii, Posvirnin se afla sub influenţa drogurilor la momentul morţii sale. Defunctul închiriase un apartament cu familia.
Sfârşitul lunii iunie 2021 marchează 80 de ani de la evenimentele tragice petrecute în anul 1941, atunci când a avut loc unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria României. Potrivit datelor oficiale, au fost ucişi peste 13.000 de evrei.
Cred că este întotdeauna interesant, instructiv şi pe deplin justificat să ştim ce se scrie, ce se spune şi cum este descrisă ţara noastră, cu istoria şi întâmplările ei.
Teatrul Evreiesc de Stat comemorează 80 de ani de la Pogromul de la Bucureşti din 21-23 ianuarie 1941 prin momente din spectacolele "Luminile ghetoului", "Testamentul meu", "Bucureşti 41 tur-retur", "Ştiler, Ştiler" şi "Janka", difuzate pe paginile d...
La sfârşitul lunii iunie a anului 1940, aproape o treime din populaţia evreiască a oraşului Iaşi a fost masacrată. O parte a celor ucişi au fost plimbaţi cu ”trenurile morţii” şi lăsaţi să moară în chinuri. Cunoscut drept ”Pogromul de la Iaşi”, acest...
Rachel Davidovits retrăieşte, la cei 94 de ani, drama tinereţii sale. A fost deportată împreună cu familia în lagărul de la Auschwitz. Părinţii săi au fost gazaţi, iar ea şi sora sa mai mare cu trei ani au fost obligate să muncească în fabrica de arm...
Horia Sima, ultimul căpitan oficial al Gărzii de Fier din România, este probabil şi cel mai controversat personaj al Mişcării Legionare. A reprezentat expresia cea mai înaltă a extremismului românesc din anii '40, a dat undă verde pogromurilor şi a c...
Un articol găsit recent în arhive, publicat pe 22 ianuarie 1945 în ziarul „Timpul“, de către preşedintele Uniunii Evreilor Români din acele vremuri, Wilhelm Filderman, face referire la numărul evreilor morţi în România în timpul regimului mareşalului...
Unul dintre cele mai cumplite măceluri din estul Europei îndreptate împotriva evreilor a avut loc la Chişinău, la începutul secolului XX. Evreii au fost omorâţi fără milă, cu acordul tacit al autorităţilor şi chiar al liderilor religioşi. Motivul uci...
În anii de început ai celui de-Al Doilea Război Mondial s-a declanşat un val de epurări şi crime antisemite fără precedent. Şi în România a fost documentat un adevărat holocaust al evreilor. Se preconizează că, în teritoriile administrate de români, ...
Temerarul regizor Radu Jude revine după succesul excelentului Aferim! la o tematică socio-istorică de natură să incomodeze spiritele care se complac în iluzoria senzaţie că fac parte dintr-un contingent străin de mentalităţi şi acţiuni reprobabile.
Între 21-23 ianuarie 1941, la Bucureşti a fost o revoltă legionară, condusă de Horia Sima, împotriva „Conducătorului”, generalul Ion Antonescu. În aceleaşi zile, legionarii au iniţiat şi condus cel mai mare şi mai violent pogrom împotriva evreilor di...
Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula şi ambasadorul Israelului, Tamar Samash şi-au exprimat intenţia de a intensifica relaţiile bilaterale pe diverse domenii. La Universitatea „George Bacovia“ a avut loc seminarul cu tema „Istoria şi memoria p...
Pe data de 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. „Adevărul“ vă spune povestea evreilor duşi cu „trenul morţii“ din Iaşi în Bărăgan....
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România organizează ceremoniile religioase iudaice şi evenimentele inaugurale, ştiinţifice şi culturale dedicate Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului şi omagierii celor care au pierit şi ...
La mai bine de 70 de la eliberarea ultimelor lagăre de concentrare, tot mai mulţi oameni neagă realitatea Holocaustului, iar negaţionismul continuă să se răspândească pe diverse platforme de propagandă online şi offline. Şi în România distorsionarea ...
Institutul Cultural Român de la Varşovia şi Ambasada României vor organiza în data de 17 noiembrie a.c., la Institutul Evreiesc de Istorie din Varşovia, dezbaterea şi expoziţia de fotografie cu titlul „75 de ani de la pogromurile de la Bucureşti şi I...
„Eu, micul meu jurnal, m-aş lăsa sărutată şi de jandarmul acela care se uită cruciş şi care ne-a luat făina, numai să nu ne ucidă, numai să mă lase să trăiesc”, scria Eva Heyman, o copilă de 13 ani din Oradea, în paginile jurnalului său în care a adu...
O scrisoare descoperită recent în arhivele CNSAS descrie atmosfera de pe vasul Struma, torpilat de un submarin sovietic pe 24 februarie 1942. Au murit atunci 769 de evrei români care încercau să se refugieze în Palestina, una dintre cele mai mari tra...
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi cu Asociaţia Evreilor Români Victime ale Holocaustului, organizează mâine, de la ora 14, în Sala de conferinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, ...
Preşedintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, a participat vineri la un eveniment organizat de armenii din Bacău, în parteneriat cu instituţiile publice, în memoria celor peste 1,5 milioane de armeni care au murit în urma genocidului...
Cercetătorii care studiază istoria Holocaustului în România au reuşit să adune într-un singur loc majoritatea fotografiilor păstrate în arhive din Statele Unite ale Americii, România sau Israel, care ilustrează cumplitul masacru din capitala Moldovei...
Germania comemorează, sâmbătă şi duminică, „Noaptea de Cristal", când a avut loc pogromul evreilor organizat de regimul hitlerist, în urmă cu 75 de ani, care a revelat lumii violenţa antisemită a acestuia. Cu toate acestea, data are o semnificaţie ap...
fără imagine
În perioada 12-16 noiembrie 2012 are loc seminarul de perfecţionare cu tema Educaţia pentru înţelegerea trecutului: pregătirea formatorilor de profesori în domeniul istoriei Holocaustului. În perioada 12-16 noiembrie 2012 are loc seminarul de perf...
Invitaţi de prestigiu din străinătate şi specialişti din ţară vor fi prezenţi la Iaşi pentru a discuta despre Holocaust în faţa profesorilor....
Proaspătul ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, că va iniţia două acţiuni care să întărească faptul că regretă afirmaţia din martie prin care a negat Holocaustul....
Aproape 300 de oameni au îndurat vremea ploioasă pentru a aduce un omagiu celor aproape 14.000 de evrei căzuţi victimă Pogromului de la Iaşi din 29-30 iunie 1941. Cu această ocazie au fost descoperite o plachetă memorială şi un monument.
Festivitatea face parte din cadrul manifestărilor prilejuite de comemorarea a 70 de ani de la tragicele evenimente în urma cărora mii de evrei şi-au pierdut viaţa....
La opt luni de când în pădurile de lângă Popricani au fost descoperite oseminte ale evreilor ucişi în pogromul de la Iaşi din 1941, ştiinţa a putut să determine numărul de cadavre găsite în groapa comună....
Rămăşiţele bărbaţilor, femeilor şi copiilor evrei care ar fi fost omorâţi în pădurea de lângă localitatea ieşeană Popricani au fost depuse în Cimitirul Evreiesc. La ceremonia religioasă a participat ambasadorul Israelului în România, precum şi rabini...
Ceremonia religioasă din Cimitirul Evreiesc va fi oficiată de şapte rabini, veniţi din Londra, New York şi Oradea. Printre cei ucişi în urmă cu 70 de ani în pădurea de lângă localitatea ieşeană Popricani s-au numărat femei şi copii....
Ceremonia religioasă din Cimitirul Evreiesc va fi oficiată de şapte rabini, veniţi din Londra, New York şi Oradea. Printre cei ucişi în urmă cu 70 de ani în pădurea de lângă localitatea ieşeană Popricani s-au numărat femei şi copii....
Ştefan Şandor are 84 de ani, este doctor docent şi a lucrat în domeniul medicinei experimentale ca embriolog. Bărbatul şi-a pierdut aproape toată familia în cel de-Al Doilea Război Mondial, după ce a fost deportat din Oradea împreună cu alţi 30.000 d...