poliomielita - ultimele știri
Povestea lui Paul Alexander, cunoscut ca „omul din plămânul de fier”, e de-a dreptul impresionantă, e povestea unui luptător care, în ciuda dezavantajelor fizice majore, a reuşit nu doar să supravieţuiască, ci şi să aibă o viaţă plină şi să-i ajute pe cei din jurul lui.
Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, avertizează că există o scădere a acoperirii vaccinale și la vaccinarea anti-polio. În 2021, cazurile de poliomielită apărute în Ucraina, au determinat la acea vreme o campanie de vaccinare.
Conform OMS, în acest laborator pot exista eşantioane ale unor agenţi patogeni ai rujeolei, holerei şi poliomielitei.
Fundaţia Bill şi Melinda Gates a promis duminică alocarea sumei de 1,2 miliarde de dolari pentru a contribui la eforturile de eradicare a tuturor formelor de poliomielită la nivel global cu prilejul unei conferinţe de presă organizată la Berlin.
Guvernatorul statului american New York, Kathy Hochul, a declarat vineri stare de urgenţă şi dezastru.
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol, a afirmat marţi că achiziţia vaccinului hexavalent a fost încheiată şi săptămâna următoare se va livra şi în România. Totodată atrage atenţia că riscul apariţiei poliomielitei exist...
Toţi copiii cu vârste cuprinse între unu şi nouă ani care locuiesc în Londra vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei, după ce virusul a fost detectat în apele reziduale, transmite BBC.
Statele Unite au înregistrat joi primul caz de poliomielită după aproape un deceniu, potrivit autorităţilor sanitare din statul New York, informează AFP.
În timpul unui control de rutină a canalizării din Londra, virusul care cauzează poliomielita a fost descoperit, relatează Politico.
Opt cazuri de poliomielită au fost raportate în rândul copiilor din Pakistan în ultima lună în districtul Waziristan de Nord, la graniţa cu Afganistanul, reprezentând primele cazuri înregistrate în peste un an de zile. Personalul din cadrul campaniil...
Cei mai mulţi refugiaţi de război au intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, din judeţul Suceava, unde angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică asigură permanenţă....
Conflictul armat din Ucraina creşte riscul reapariţiei în România a poliomielitei. Potrivit doctorului Virgil Musta, în ţara vecină poliomielita nu a fost eradicată, iar boala poate afecta persoanele nevaccinate....
Marţi, preşedintele Comisiei Regionale din Africa de Certificare a Eradicării Poliomielitei, Rose Leke, anunţa că virusul a fost eradicat din Africa, transmisia sa fiind oprită. Astăzi însă, a apărut vestea reapariţiei acestuia.
Poliovirusul sălbatic, mai cunoscut sub numele de poliomielită, a fost marţi oficial declarat "eradicat" pe continentul african de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, după patru ani consecutiv fără cazuri declarate şi eforturi masive de vaccinare a cop...
Alianţa pentru vaccinuri GAVI a atras 8,8 miliarde de dolari de la guverne, companii şi fundaţii caritabile pentru programe de imunizare în ţări sărace, care se vor desfăşura până în 2025, transmite Reuters.
Poliomielita, adesea denumită şi paralizie infantilă, este o boală infecţioasă virală acută, care se răspândeşte de la om la om. Una dintre cele mai mari epidemii de poliomelită s-a manifestat în prima parte a secolului al XX-lea.
Epidemioogii atrag atenţia că sunt zone pe glob în care evoluează diverse epidemii, iar planurile de călătorie în acele puncte ne-ar putea afecta sănătatea dacă nu ţinem cont de avertismente. Mai mult, anumite ţări nu permit accesul în lipsa dovezii ...
Dr.Pier Luigi Lopalco este profesor de igienă şi medicină preventivă la Universitatea din Pisa, Italia. Este totodată şi părinte. El povesteşte cum a evoluat atitudinea oamenilor în faţa vaccinării şi de ce mulţi nu mai înţeleg că, efectiv, imunizare...
Imunizarea copiilor este o modalitate eficientă şi sigură de prevenire a unor boli infecţioase care pot duce la dizabilităţi severe....
Din 1990 încoace, creşterea eficienţei vaccinurilor a contribuit semnificativ la scăderea ratei mortalităţii infantile şi a adus lumea mai aproape de eradicarea unor boli transmisibile grave precum poliomielita. Din păcate însă, la nivel mondial, un ...
De-a lungul timpului, milioane de oameni au decedat în urma unor epidemii. În cele ce urmează vă vom prezenta 10 dintre cele mai nimicitoare epidemii....
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, atenţionează că este extrem de periculos că unele persoane publice susţin că nu ar trebui vaccinaţi copiii, menţionând totodată că cel mai grav ar fi revenirea unor bol...
Epidemia de rujeolă din România este doar prima dovadă că scăderea numărului persoanelor care se vaccinează are consecinţe grave. În condiţiile în care acoperirea vaccinală a scăzut mult, medicii vorbesc despre reapariţia unor boli grave: poliomielit...
Deoarece universităţile româneşti i-au trântit uşa în nas, Constantin Levaditi a fost nevoit să-şi continue cariera în Franţa, acolo unde era recunoscut deja ca unul dintre cei mai mari savanţi ai medicinei. Unele dintre cele mai importante realizări...
Republica Moldova, alături de alte 152 de ţări, va trece de la imunizarea cu vaccinul poliomielitic oral trivalent (tVPO) la cel bivalent (bVPO). Acţiunea se încadrează în Planul Global de eradicare a poliomielitei. Ministerul Sănătăţii anunţă că 30 ...
Sute de copii din Galaţi sunt în pericol să facă tuse convulsivă din cauză că vaccinul Hexacima, care protejează şi împotriva unor boli cum sunt poliomielita, hepatita B sau difteria, lipseşte din cabinetele medicilor încă de la finalul anului trecut...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a actualizat lista ţărilor pentru care se cere obligatoriu vaccinarea antipolio, numărul acestora ajungând la şapte. În acest sens, Ministerul de Externe a emis o atenţionare de călătorie către aceste ţări.
Dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, atrage atenţia asupra unor boli capabile să provoace epidemii pe teritoriul ţării noastre. Cea mai aproape de noi, în momentul de faţă, este epidem...
În 30 de ani, numărul cazurilor de poliomielită a scăzut cu 99%. Dar virusul nu se dă bătut, provocând noi epidemii în zonele măcinate de război. Deşi în ţara noastră a fost eradicată, poliomielita nu este o boală uitată. Încă putem vedea persoane pa...
Răspândirea virusului poliomielitei reprezintă un risc, dar şi o ugenţă de sănătate publică, cel puţin asta arată reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş, citând surse oficale ale Organziaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)....
Situaţia dramatică a sutelor de mii de imigranţi care fug din calea războiului, a crimelor, a violenţei, a distrugerii din Siria, Libia, Irak, Eritreea sau Afganistan a devenit cea mai mare încercare la care este supusă Uniunea Europeană, astăzi....
Orgaizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că problema răspândirii internaţionale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională.
Victor Olsavszky, reprezentantul pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), spune că cele două cazuri de poliomielită din Ucraina sunt rezultatul scăderii drastice a vaccinării, fiind cauzate de vrirusul vaccinal, ci nu de cel sălbati...
Numărul părinţilor care refuză vaccinarea copiilor este în creştere, iar alegerea lor a început să dea bătăi de cap medicilor de familie, mai ales în contextul în care recent au fost depistate, în Ucraina, aproape de graniţa cu România, cazuri de pol...
Alertă maximă în Europa. Specialiştii în sănătate publică din Europa sunt îngrijoraţi după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a confirmat două cazuri de poliomielită în Ucraina, la doi copii care au simptome specifice acestei patologii, respec...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că oficiali au găsit doi copii bolnavi de poliomielită în Ucraina, într-o regiune de la frontiera cu România şi alte trei ţări - primele cazuri de paralizie infantilă depistate în această ţară în ultim...
Premierul australian, Tony Abbott, a anunţat că părinţii care refuză să-şi vaccineze copiii riscă să piardă ajutoare de la stat în valoare de până la 11.000 de dolari pe an, relatează CNN.
Spectacol de lumini pe cerul Sloboziei, noaptea trecută. 109 lampioane au fost aprinse pentru a fi susţinută cauza copiilor bolnavi de poliomielită. Acţiunea s-a desfăşurat şi în alte 22 de judeţe din ţară....
După variolă, poliomielita poate fi a doua boală eradicată pe plan mondial, conform estimărilor specialiştilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Se spera ca momentul să fi fost marcat în anul 2012, dar termenul s-a prelungit până în 2018.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat regiunea sud-estică a Asiei o zonă fără poliomielită. Această certificare este numită „un jalon istoric“ în lupta globală de a eradica acest virus mortal. Anunţul OMS vine după ce India a înregistrat,...
Mihaela şi Vasile Mănescu, imobilizaţi în scaunul cu rotile, din cauza epidemiei de poliomielită din 1956, sunt exemple de reuşită în viaţă: au absolvit Facultatea de Cibernetică şi au propria lor afacere.
Istoria ne-a arătat de nenumărate ori că bolile contagioase au făcut casă bună cu o parte din conflictele armate ale istoriei, acest subiect fiind adus în atenţia publică mai ales în contextul crizei siriene....
Oamenii de ştiinţă germani sunt de părere că focarul de poliomielită din Siria poate deveni o ameninţare reală pentru Europa. Ei sunt convinşi că boala periculoasă poate fi adusă de numeroşii refugiaţi din această regiune.
Un ministru al guvernului de la Damasc a declarat duminică că luptătorii străini care au venit în Siria pentru a se alătura jihadului declanşat de rebeli sunt responsabili pentru epidemia de poliomielită izbucnită în nordul ţării....
Echipe întregi de voluntari sunt trimise în şapte dintre ţările Orientului Mijlociu pentru a vaccina oamenii împotriva poliomielitei, după ce o epidemie din estul Siriei a paralizat, deja, zece copii.
Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Călăraşi atrage atenţia tututor părinţilor care au copii nevaccinaţi că există riscul să se îmbolnăvească. În Israel circulă în prezent virusul polio sălbatic tip 1....
Poliomielita este o boală infecţioasă care a afectat secolul XIX şi XX şi care acum este considerată eradicată. O persoană din 200 este infectată cu acest virus şi suferă distrugeri mari ale sistemului nervos, conducând la diverse grade de paralizie....
Paulo Henrique Machado a trăit aproape toată viaţa lui în spital. A suferit de paralizie infantilă când era copil, cauză a poliomielitei. Astăzi respiră cu ajutorul aparatelor la care este conectat în permanenţă. Dar în ciuda neajunsurilor sale, a în...
Peste 3 milioane de vieţi sunt salvate an de an în lume de medici cu ajutorul vaccinurilor, arată statisticile. Pentru a reduce riscul efectelor adverse, progresele medicale permit imunizarea împotriva unui număr mare de boli printr-o singură injecţi...
Stocurile de vaccinuri Infanrix Hexa şi Pentaxim, care se administrează bebeluşilor împotriva hepatitei B, a tetanosului şi a poliomielitei, s-au apuizat în judeţul Sibiu. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a inforamt medicii de familie să facă liste...
După ce a donat deja 28 de miliarde de dolari în scopuri caritabile, Bill Gates intenţionează să lupte pentru a eradica poliomielita, cu aceeaşi pasiune care l-a caracterizat şi atunci când era 100% implicat în proiectul Microsoft....
O campanie de prevenire a poliomielitei, în regiunea de nord-vest a Pakistanului, a fost suspendată, în urma unor atacuri asupra personalului medical ce trebuia să îi vaccineze pe copii....
Andrei Iațîșin, directorul Centrului Medicilor de Familie din Strășeni a precizat că moartea băiețelului a survenit la 36 de ore de la efectuarea vaccinului. Tot pe 13 martie, un alt copil din Recea a mai fost vaccinat cu aceeași substanță, nefiind c...
Anterior, un alt copil a fost injectat cu același vaccin și a supraviețuit. Astăzi, o comisie specială de la Ministerul Sănătății investighează condițiile care au dus la decesul bebelușului din Recea.
Toţi copiii din clasa a-III-a, an şcolar 2012/2012, vor fi vaccinaţi împotriva poliomielitei, în perioada 6-17 februarie. Direcţia de Sănătate Publică(DSP) din Călăraşi a precizat că vaccinarea nu are reacţii adverse severe....
Ana Rădoi vrea sa-şi vadă sănătoasă fata de 19 ani, Ana-Maria, care suferă de sechele polieomielită. Ana-Maria se deplasează cu ajutorul cârjelor de mulţi ani, iar situaţia financiară a familiei este mult prea proastă pentru a-şi permite să facă şedi...
Direcţia de Sănătate Publică a cerut măsuri de prevenţie după ce în Tadjikistan s-au înregistrat mai multe îmbolnăviri de acest gen.