politisti - ultimele știri
Polițiștii Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei desfășoară audieri, vineri, în legătură cu decesele survenite la Spitalul Clinic de Urgență "Sfântul Pantelimon" din București.
Poliţiştii britanici au postat miercuri pe platforma X, fostă Twitter, un videoclip în care au suprins o pasăre care imita perfect sunetul sirenei de la maşina lor.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, cu privire la dialogul dintre fostul vicepreşedinte CSM Daniel Horodniceanu și poliţiştii care l-au oprit în trafic, în urmă cu aproape un an, că procurorul „sigur a învăţat multe din întâmplarea asta”.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, recursul formulat de Inspecţia Judiciară împotriva vicepreşedintelui CSM, Daniel Horodniceanu, acuzat de comiterea unor abateri disciplinare, prin intimidarea unui echipaj de poliţie care l-a oprit în trafic.
Un român a fost arestat de poliţiştii spanioli, după o cursă ca în filme cu maşina pe străzile din Madrid, sfârşită cu rănirea a doi agenţi.
Faptele penale au avut loc în decurs de numai o săptămână. După ce, inițial, polițiștii din Gorj l-au prins pe fostul deputat conducând pe drumurile publice, deși avea permisul retras, după doar 6 zile a fost depistat din nou, în Mehedinți, la volanul mașinii personale.
O nouă procedură de intervenție față de persoanele cu tulburări psihice va fi folosită de polițiști, anunță Sindicatul Europol. Polițiștii nu vor însoți pacienții cu tulburări psihice în ambulanță.
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin au intervenit prompt pentru a salva o femeie însărcinată, aflată pe marginea unei șosele, în imposibilitatea de a se deplasa.
Sindicatul Polițiștilor din Dolj a transmis pe rețelele de socializare un mesaj dur pentru colegii care se mesaj către colegii din țară care se află printre agricultorii și transportatorii care protestează: „Nu vă lăsați folosiți în interesele șefilor care vă transformă, din nou, în carne de tun!"
Un bărbat din judeţul Suceava a fost reţinut de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean după ce a lovit un câine, potrivit Agerpres.
Intrările în București ar putea fi blocate de fermieri și transportatori, iar poliția este în alertă.
Doi polițiști, aflați la începutul carierei, sunt dați ca exemplu după ce au refuzat o șpagă egală cu salariul lor pe o lună. Proaspeții agenți nu s-au lăsat ademeniți de bani și și-au făcut meseria onest, în timpul unui control în trafic.
În sezonul de schi, polițiștii români îi vor ajuta pe polițiștii bulgari în îndrăgita stațiune din Bulgaria, dedicată sporturilor de iarnă, Bansko.
A venit „Moșul” la traficanții de droguri din Peru. Trucul inedit al unui polițist pentru a-i prinde
Într-o mișcare inedită și plină de ingeniozitate, polițiștii dintr-o echipă peruană au organizat o operațiune sub acoperire pentru a destructura o bandă de traficanți de droguri în orașul Huaral, situat la nord de Lima.
Angajați din domenii importante din sistemul bugetar continuă seria protestelor, iar situația pare să escaladeze, în timp ce guvernanții nu oferă soluții nemulțumirilor acestora.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunță că de luni, 11 decembrie, vor începe o serie de proteste în fața Ministerului Finanțelor.
Doi ofiţeri de poliţie polonezi se află în stare critică după ce au fost împuşcaţi în timp ce încercau să aresteze vineri seara un individ dat în urmărire în oraşul Wroclaw din sud-vestul ţării, a declarat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei din Wroclaw.
Aproape 24.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri sunt de serviciu zilnic, în minivacanţa 30 noiembrie - 3 decembrie, suplimentar faţă de efectivele obişnuite ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Poliția și pompierii din Strasbourg investighează dacă o mașină a fost distrusă de căderea unui meteorit, după ce au intervenit într-un caz în care capota unei mașini a fost distrusă.
Polițiștii din Capitală au reținut doi bărbați care aveau o dubă plină de scule electrice și baterii de chiuvete, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Un bărbat din comuna argeşeană Recea, suspectat că şi-a violat în mod repetat fiicele minore şi şi-a agresat familia, a fost reţinut de poliţişti.
Secţia pentru procurori în materie disciplinară din CSM a decis „respingerea acțiunii disciplinare exercitată de Inspecția Judiciară” în cazul lui Daniel Horodniceanu, acuzat de comiterea unor abateri disciplinare. Decizia nu e definitivă. Dacă Inspecția Judiciară va face recurs, verdictul va fi dat
Polițiștii bucureșteni au arestat un bărbat de 55 de ani acuzat că, în ultimele săptămâni, a violat două fetițe, de 10 și 15 ani.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) cere să aibă loc întâlniri cu premierul Marcel Ciolacu şi cu ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în care să găsească împreună soluții pentru probleme economice și profesionale ale polițiștilor.
Camera de bord a unui automobil a surprins momentul în care un șofer teribilist a făcut o depășire mai mult decât riscantă, iar după doar câteva secunde s-a auzit zgomotul unui accident îngrozitor. Imaginile filmate în București au fost postate pe rețelele sociale și au devenit virale
Șoferul unei autocisterne a fost filmat în timp ce conducea haotic pe Autostrada A2. Alți participanți din trafic au sunat la 112 și l-au urmărit până când a fost oprit de polițiști.
Polițiștii bucureșteni de ordine publică vor avea în dotare dispozitive cu eletroșocuri. În perioada următoare, aceștia vor fi instruiți să le foloseasă, iar spre sfârșitul anului vor începe să fie utilizate.
Polițiștii din Capitală au efectuat percheziții în opt locuințe din București și au pus în executare un mandat de aducere în dosarul ce anchetează mai mulți tineri care ar fi folosit carduri furate de la străini.
Un tânăr drogat din București, urmărit de poliție, a murit din cauza unui traumatism cranio-cerebral
Tânărul din București, filmat săptămâna trecută dezbrăcat pe stradă și cu un comportament haotic, a murit din cauza unui edem cerebral masiv după ce a căzut și s-a lovit puternic la cap.
Un bărbat din București, de 62 de ani, este anchetat într-un dosar penal de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, pentru că și-a aruncat câinele de la etajul 5 pentru că se certase cu soția. Acesta este cercetat sub control judiciar, anunță DGPMB.
Un scandal de pomină a avut loc la locuința unor polițiști luni seară. Este vorba despre comisarul șef Cezar Șerbănică din cadrul Biroului Siguranță Școlară și soția acestuia, care este tot ofițer în cadrul IPJ Arad.
Un videoclip ieșit din tipare, postat pe Tiktok, a atras imediat atenția publicului, cât și polițiștilor. Trei indivizi din București s-au filmat, purtând uniforme ale forțelor de ordine și fluturând un pistol.
Sindicatul Polițiștilor Dolj susține că tânărul polițist sancționat după accidentul de la 2 Mai este doar un ”Acar Păun” găsit de chestorii Corpului de Control al Ministerului, Despescu și Matei Benone. ”Cei doi șefi trebuiau demiși”, mai spun sindicaliștii.
Incident cu totul neobișnuit, pe autostrada D2, din Slovacia. Un tânăr șofer român, în vârstă de 24 de ani, a fost tras pe dreapta, în zona de odihnă Sekule. Polițiștii au fost luați prin surprindere când au văzut ce transporta.
Mohamed Bendriss a intrat în stop cardiac, probabil după ce a fost lovit de un proiectil de poliție „de tip flash-ball”, arată ancheta procurorilor. Din primele cercetări, el nu ar fi participat la protestele stradale.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova îi acuză pe polițiștii care au anchetat dispariția minorei de 15 ani că au întârziat căutările mai mult de 14 ore. Polițiștii inculpați vor fi cercetați în stare de libertate.
Poliţia din Bangladesh a recurs sâmbătă la gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii care au aruncat cu pietre şi au blocat principalele artere din capitala ţării Dacca. Manifestanții cereau demisia şefei guvernului, Sheikh Hasina.
Tatăl Melisei, fata de 14 ani ucisă de un elev de la Liceul Militar din Craiova, a fost cel care a sunat la 112 și a dat alarma. Mai multe echipaje au plecat în căutarea femeii. Mama Melisei i-a lăsat soțului mai multe mesaje, iar apoi nu i-a mai răspuns la telefon.
Crimă înfiorătoare la Satu Mare! Luminița, o femeie de 48 de ani, a fost găsită moartă sâmbătă, 1 iulie, cu gâtul tăiat, în propria locuință. Anchetatorii au reușit să-l captureze pe asasin la scurt timp de la comiterea faptei.
Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație, „Spiru Haret”, a declarat, miercuri, că pentru unii se pot face măriri de salarii, în timp ce pentru profesori încă se negociază.
Un sucevean aflat la volanul unei autoutilitare cu cherestea care a încercat să scape de polițiștii porniți în urmărirea lui a fost blocat de aceștia, după ce și-a abandonat vehiculul și a vrut să fugă pe jos. Bărbatul a fost, în cele din urmă, imobilizat și încătușat în drum.
O alertă cu bombă a fost semnalată în Sectorul 1, polițiștii și pirotehniștii aflându-se la fața locului. Surse judiciare au declarat pentru „Adevărul” că este vorba de clădirile de birouri Țitiac Towers, de pe strada Buzești.
147 de procurori şi 160 de poliţişti au participat la sesiuni de formare pe tema investigării infracţiunilor motivate de prejudecată şi a promovării drepturilor persoanelor LGBTI, a anunţat, joi, Parchetul General.
Daniel Horodniceanu riscă să rămână fără funcția de conducere din CSM și chiar să piardă mandatul de membru al Consiliului dacă raportul Inspecției Judiciare va arăta că a comis o abatere disciplinară.
Guvernul împinge poliţiştii de penitenciare la graniţa abuzului în serviciu prin ordonanţa austerităţii, întrucât blocarea angajărilor în poliţia penitenciară şi reducerea bugetului instituţiei transformă penitenciarele în lagăre de concentrare, consideră Federaţia Sindicatelor.
Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, a fost oprit în trafic de poliţişti, acesta reproşându-le oamenilor legii “tupeul de a opri un procuror care a condus structura de crimă organizată”.
Doi români care ocupă funcții importante în Poliția din Marea Britanie au făcut dezvăluiri despre cum s-au pregătit pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea. Sunt interesante și poveștilor lor de viață, despre cum au ajuns polițiști.
Un tânăr de 21 de ani, pe numele său complet Uroš Blažić, este autorul noului atac armat din Serbia. El a fost prins de polițiștii sârbi după 12 ore de la tragedia în care a ucis 8 persoane și a rănit alte 13. Criminalul se ascundea într-un sat, alături de unchiul său.
Momente de-a dreptul emoționante, atât pentru mama unui băiețel patru ani, dispărut de acasă, cât și pentru polițiști. Micuțul, speriat din cale-afară, a fost găsit în pădure, după numai o oră de la dispariție. Copilul nu era singur.
Protestul este anunțat în intervalul orar 10:30 – 16:00 și va include un marș între Piaţa Romană și Piața Unirii, cu opriri în fața Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei.
De la începutul acestui an, au fost deja confiscate 7 vehicule de mare tonaj utilizate la transportul ilegal de lemn, valoarea acestora depășind 200.000 Euro.
Cei cinci poliţişti din Statele Unite, acuzați că l-ar fi omorât în bătaie pe Tyre Nichols, au pledat „nevinovat” în fața instanței de judecată. Mama victimei a fost prezentă la audieri, alături de avocatul său, specializat în cazurile de violenţă a poliţiei.
Ofițerii Interpol au început să se antreneze...în Metavers. Experții au avertizat că în spațiul virtual ar putea să aibă loc numeroase infracțiuni, precum spălarea de bani. Așadar, polițiștii rămân la datorie.
Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii – I.P.J. Cluj au efectuat percheziții domiciliare, în județele Cluj și Sibiu, în cadrul unui dosar penal care vizează deteriorarea, modificarea, fără drept, sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze.
Doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Neamţ au fost răniţi într-un accident rutier în timp ce se aflau în misiune. Oamenii legii au ajuns la spital, după ce au suferit răni grave. Ei au rămas încarcerați în mașină.
Peste 24.500 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri şi angajaţi de la alte structuri vor acţiona zilnic, începând de vineri, în perioada Crăciunului, astfel încât să fie prevenite situaţiile de risc şi să fie asigurată intervenţia rapidă în caz de nevoie.
Pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI. Semnalul de alarmă este tras de SNPPC, în condițiile în care nici posturile cu încadrare din sursă externă nu au prezentat interes.
Serialul „Oamenii legii“, care începe din 14 noiembrie la AXN, urmărește urmăreşte activitatea a patru echipe din cadrul Poliţiei Române.