polovragi - ultimele știri
Primăria comunei Polovragi, din județul Gorj, încearcă de șapte ani să preia în administrare un drum forestier care duce către cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Gorj: peștera lui Zamolxe
Cinci localități din România participă la competiția mondială pentru „Cel mai frumos sat din lume“, care se desfășoară sub egida Organizației Mondiale a Turismului. Printre ele, este și comuna Polovragi, din județul Gorj.
O bătrână în vârstă de 77 de ani, care s-a rătăcit în seara zilei de luni, 20 februarie, a fost găsită cu ajutorul unui câine dresat, la o distanță de aproximativ doi kilometri de locuință.
Judeţul Gorj este foarte bogat în privinţa atracţiilor turistice, astfel că nu este de mirare că în vacanţe sau în weekend-uri, vizitatorii fac un tur al celor mai interesante obiective.
Crucea lui Ursache se află la Cota 1.000, pe platoul Padeşului din Munţii Căpăţânii, la două ore de mers de Mănăstirea Polovragi.
Cât costă o minivacanţă de Paşte la pensiunile din Gorj. „Lumea s-a speriat de scumpirea accelerată“
Criza economică începe să se facă simţită şi în domeniul turismului. Rezervările pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale la pensiunile din judeţul Gorj s-au redus faţă de anul trecut, cu toate că toate restricţiile au fost ridicate.
Mai multe străzi din localitatea Polovragi, judeţul Gorj, au denumiri de provenienţă dacică. Numele unor regi sau preoţi daci se regăsesc pe plăcuţele străzilor, în timp ce altele au semnificaţii legate tot de istoria strămoşilor noştri.
Ana Maria Caralicea este o tânără antreprenoare din judeţul Gorj, în vârstă de 27 de ani de ani, care în urmă cu aproximativ trei ani s-a aventurat într-un domeniu total necunoscut, cel al turismului.
Turiştii care vor să intre pe Cheile Olteţului, o rezervaţie naturală din judeţul Gorj, aflată pe teritoriul comunei Polovragi, ar putea să achite o taxă de salubrizare
În jur de zece fântâni publice din comuna Polovragi din Gorj au fost reabilitate şi prevăzute cu tăbliţe din lemn pe care au fost inscripţionate, în versuri, un scurt istoric.
O nouă tragedie a avut loc astăzi pe o şosea din România. Patru persoane au fost rănite, iar un tânăr de 35 de ani a decedat.
O troiţă afost sfinţită în faţa peşteriidin comuna Polovragi, judeţul Gorj, în care s-a izolat duhovnicului reginei Maria
O căruţă care se deplasa pe Drumul Naţional 67, în zona localităţii Polovragi, fără să fie semnalizată, a fost spulberată de o autoutilitară.
O bătrână în vârstă de 83 de ani, din comuna Polovragi, judeţul Gorj, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care i-a afectat casa în care locuia.
O tânără de 16 ani, din comuna Vaideeni, judeţul Vâlcea, a fost prinsă de poliţişti în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Polovragi, fără a poseda permis de conducere.
Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Polovragi, a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a fost prins în două rânduri de poliţişti în timp ce se afla la bolanul unei maşini sub influenţa alcoolului şi fără permis.
Nicolae Simionescu, 24 de ani, din comuna Polovragi, judeţul Gorj, este singurul candidat la alegerile locale din 27 septembrie din judeţul Gorj care se află în scaunul cu rotile. Nicky, aşa cum îi spun prietenii, candidează din partea PNL pentru loc...
Comuna Polovragi, din comuna Gorj, este afectată grav din punct de vedere financiar de restricţiile impuse de autorităţi din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Pierderile înregistrate sunt estimate la peste un milion de lei, o sumă imensă pentru o ...
Un câine din rasa Ciobănesc de Bucovina care păzea o stână de pe raza localităţii Polovragi, din judeţul Gorj, a fost împuşcat mortal de către un vânător. Acesta a motivat că a tras în animal pentru că l-ar fi atacat.
Un suspect în cazul spargerii unui bancomat din comuna gorjeană Polovragi a fost capturat de poliţişti în această dimineaţă.
Jaful de la bancomatul din zona centrală a comunei Polovragi a avut la o distanţă de aproximativ 200 de metri de sediul postului de poliţiei.
„Moartea cu coasa“ este un desen realizat pe unul dintre pereţii peşterii Polovragi, care reprezintă un mister şi o atracţie pentru zecile de mii de turişti ce vizitează acest loc.
Un sat de vacanţă va fi construit în apropiere de peştera lui Zamolxe, care se află în localitatea Polovragi, din judeţul Gorj.
Funcţionarii Primăriei comunei Polovragi, din judeţuj Gorj, sunt mai nou ghizi în peştera renumită în toată ţară, care atrage zeci de mii de turişti anual.
Un copil în vârstă de 11 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Polovragi, din judeţul Gorj.
Un grav accident rutier a avut loc în urmă cu puţin timp comuna Polovragi, din judeţul Gorj. Un microbuz a fost implicat în accidentul rutier.
Localnicii din comuna gorjeană Polovragi au sărbătorit vineri seara, în avans, Ziua Naţională şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Ediţia a XIII-a a Festivalului Tarafuri şi Fanfare va avea loc vineri, 23 noiembrie, în localitatea gorjeană Polovragi.
Zeci de gospodării au fost inundate în oraşul Novaci şi în comuna Polovragi, din judeţul Gorj, după o rupere de nori.
O angajată a Primăriei Polovragi, din judeţul Gorj, a fost jefuită chiar în timpul programului de lucru. Un tânăr a furat din geanta ei suma de 700 de lei.
În jur de 40 de turişti şi localnici aflaţi la cules de ciuperci şi fructe de pădure în zona Văii Olteţului, care separă Munţii Parâng de Munţii Căpăţâni, au fost scoşi, ieri, de salvamontiştii gorjeni dintre şuvoaiele râului Olteţ.
Aproximativ 50 de turişti au rămas blocaţi, în această dimineaţă, în zona Văii Olteţului, din comuna gorjeană Polovragi, în urma unei viiturii puternice, care a distrus drumul.
În comuna Polovragi, din judeţul Gorj, unde majoritatea localnicilor se ocupă de cultivarea căpşunilor, s-a desfăşurat, ieri, un festival dedicat acestui fruct.
Culturile de căpşuni din comuna Polovragi sunt acoperite de zăpadă, producţia fiind compromisă. Trei sferturi din locuitorii comunei gorjene se ocupă cu cultivarea căpşunilor.
În peregrinările sale prin ţară, regina Maria a ajuns şi la mănăstirile din nordul Olteniei. Aici a regăsit liniştea şi autenticitatea vieţii. Experienţa trăită la Mănăstirea Polovragi, din judeţul Gorj, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult di...
Un bărbat, de 32 de ani, din comuna Polovragi, a fost prins, ieri, de poliţişti în timp ce transporta într-un autoturism 16 brazi, fără a avea documente de provenienţă.
Liliecii care vieţuiesc în Peştera Polovragi, din judeţul Gorj, sunt ameninţaţi de jderi. Mamiferele zburătoare protejate prin lege sunt atacate şi sfârşesc prin a deveni hrană.
O fetiţă din centrul de plasament se zbate între viaţă şi moarte. Micuţa suferă de o afecţiune gravă
O fetiţă în vârstă de şase ani, din comuna Polovragi, care se află internată într-un centru de plasament, se zbate între viaţă şi moarte într-un spital din Bucureşti.
Un scandal de proporţii a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Polovragi între un bărbat de 45 de ani şi sora acestuia, cu cinci ai mai mare.
Muzeul Judeţean Gorj a realizat încasări, de la începutul anului şi până în prezent, de aproximativ 200.000 de lei, din care 100.000 de lei provin de la Peştera Polovragi.
Maica stareţă Evghenia Vaida a Mănăstirii Polovragi a trecut la cele sfinte la vârsta de 84 de ani. Aceasta a fost înmormântată, ieri, în cimitirul din incinta sfântului lăcaş de cult, aflat în judeţul Gorj, în apropiere de Cheile Olteţului, unde se ...
Un bărbat în vârstă de 27 de ani din Drobeta Turnu Severin a rămas fără rucsacul de drumeţie, după ce a făcut un popas pe munte, în zona comunei Polovragi.
Un exerciţiu de amploare în care au fost implicate mai multe structuri de salvare s-a desfăşurat, ieri, pe Cheile Olteţului. Salvatorii au intervenit la patru evenimente: un incendiu la pădurea din preajma Mănăstirii Polovragi, un tragic eveniment ru...
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj vor participa mâine la un exerciţiu de amploare, care va consta în stingerea unui incendiu îzbucnit în pădurea din zona Polovragi.incendiu
Un tânăr din comuna gorjeană Polovragi a îmbrăţişat o meserie pe cale de dispariţie. Petre Cazacu are 25 de ani şi este unul dintre ultimii potcovari din judeţul Gorj. Acesta confecţionează potcoave, topoare sau alte obiecte din fier.
Manifestările care se desfăşoară în satele din România sunt din ce în ce mai atractive pentru turişti, pentru că aici se găsesc produsele tradiţionale care lipsesc de pe rafturile hypermaketurilor, dar şi atmosfera de altădată.
În România se află numeroase peşteri calcaroase, fiecare având o poveste aparte, de la peşteri în care se ascund morminte străvechi, până la minerale şi forme calcaroase stranii despre care se spune că sunt opera extratereştrilor
Două primării din Gorj vor organiza concursuri pentru angajarea de asistenţi medicali. Este vorba de Primăriile comunelor Godineşti şi Polovragi.
Un fost director de bancă face parte din Ansamblului Folcloric „Cheile Olteţului“ din Polovargi şi se pregăteşte să meargă în colindat.
Peste 30.000 de turişti au trecut în acest an pragul Peşterii Polovragi, încasările din biletele de intrare şi suveniruri înregistrând o creştere spectaculoasă.
O elevă de 13 ani, din satul Racoviţa, comuna gorjeană Polovragi, a ajuns în prima zi de şcoală la Unitatea de Primiri Urgenţe, după ce a încercat să se sinucidă. Fata a fost găsită de părinţi în casă, după ce şi-a tăiat venele de la mâna stângă.
Mai multe pensiuni din Polovragi şi Baia de Fier au fost verificate, săptămâna trecută, de către reprezentanţii Direcţiei de Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (DSVSA) Gorj.
Un motociclist a fost rănit grav în urma unui accident produs din cauza denivelărilor de pe Drumul Naţional 67, din zona Polovragi.
Un copil în vârstă de numai nouă luni, din comuna Polovragi, a suferit arsuri pe 12% din suprafaţa corpului, după ce a fost opărit cu apă fierbinte de către sora lui mai mare. Băieţelul a fost transportat de urgenţă la un spital din Bucureşti.