portile de fier - ultimele știri
Transelectrica SA a inaugurat luni, printr-o ceremonie organizată în Stația Electrică de Transformare Porțile de Fier, Linia Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița.
Hidrocentrala Porțile de Fier I și lacul său de acumulare de pe Dunăre se numără printre marile proiecte hidroenergetice din istoria României. Istoria sa a păstrat o mulțime de povești tulburătoare
Proiectul de construire al Liniei Electrice Aeriene 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița a fost finalizat, linia trecând cu succes proba energizări realizată joi.
Un incendiu puternic a izbucnit joi seară, 1 februarie, în localitatea Gura Văii, județul Mehedinți, la transformatorul aferent hidroagregatului numărul 5 ce aparține Hidrocentralei Porțile de Fier 1. Hidroelectrica a anunțat că focul a fost lichidat și că nu au fost înregistrate victime.
Romanii au construit primul drum suspendat în Dacia, iar rămășițele sale s-au păstrat până în anii ’60. Tabula Traiana, unul dintre cele zece monumente de pe acest drum ingenios s-a păstrat de 19 secole
Sturionii sunt pești care trăiesc în Marea Neagră, dar se înmulțesc în Dunăre și multe dintre aceste specii sunt în pericol, în special din cauza braconajului de pe fluviu.
Porțile de Fier I, cel mai ambițios proiect hidroenergetic din România, a fost construit în numai opt ani, pe fluviul Dunărea, de români și sârbi. Lacul său de acumulare a rezolvat una dintre marile probleme întâmpinate de navigatori, pe fluviu.
Minele de uraniu din România și localitățile apropiate lor, regiuni întinse de la frontierele țării cu Iugoslavia și unitățile militare secrete au fost locurile interzise, cu un regim special, menit să descurajeze orice român neinvitat să se apropie de ele.
Barajul deversor de la Porțile de Fier a fost protejat suplimentar, în urma unor investiții în valoare de 82,7 milioane de lei, a anunțat luni Hidroelectrica.
În urmă cu 45 de ani, la 3 decembrie 1977, în baza unui acord între România şi Iugoslavia, avea loc inaugurarea începerii execuţiei Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.
Hidroelectrica a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea celui mai important obiectiv hidroenergetic din România, S.H.E.N. Porţile de Fier I, anunţă compania într-un comunicat de presă.
Porţile de Fier ale Transilvaniei, zona unde a fost localizată aşezarea antică Tapae, a păstrat povestea unora dintre cele faimoase bătălii antice.
Înfiinţată în anul 1950, ca unic constructor al investiţiei hidroenergetice de la Bicaz, compania a dezvoltat, de-a lungul timpului, o expertiză unică în România pentru toate lucrările de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice, atât de suprafaţă...
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat la Drobeta Turnu Severin că dosarul transformatorului care a luat foc în vara anului 2018 la hidrocentrala Porţile de Fier I va fi analizat cu maximă atenţie şi se vor găsi cauzele ce au fost la un pas ...
Interviu cu Ovidiu Popa, Preşedinte PEJ Company - Timişoara a devenit un oraş al evenimentelor şi este din ce în ce mai căutat de către turiştii străini, dar şi de români. De asemenea, touroperatorii locali au început să ofere programe turistice comb...
Imagini foarte frumoase cu o ciută au fost surprinse de specialiştii Romsilva în Parcul Natural Porţile de Fier, în timpul unei acţiuni de monitorizare în parc.
Cele mai mari hidrocentrale de pe Dunăre au fost construite cu eforturi şi sacrificii considerabile, la Porţile de Fier. Povestea megaproiectelor este plină de controverse.
Marţi seară, la Biblioteca Naţională a avut loc un eveniment dedicat comemorării a 48 de ani de când insula Ada Kaleh („Adakale” în limba turcă), paradisul exotic şi totodată fiscal situat la trei kilometri în aval de Orşova, a fost acoperită pentru ...
Insula Ada Kaleh, poreclită şi „insula cu turban“ datorită supremaţiei musulmanilor, a dispărut în urmă cu aproape jumătate de secol, dar amintirea sa trăieşte în inimile copiilor care altădată alergau liberi printre ruinele cetăţii, care mâncau fruc...
De mai bine de o săptămână, Dunărea scade continuu în amonte de Porţile de Fier, pe Clisură, în zona Moldova Nouă şi s-a retras cu 5-6 metri de la malurile iniţiale....
Casa Poporului, Barajul de la Porţile de Fier, Canalul Dunăre – Marea Neagră şi Transfăgărăşanul se numără printre marile proiecte inginereşti dezvoltate în România, în secolul XX. Construcţia lor a presupus sacrificiul a mii de oameni şi investiţii ...
Sturionii sunt ameninţati de braconaj, dar cel mai grav sunt afectaţi de barajele construite de oameni. Cea mai importantă construcţie de acest fel este cea de la Porţile de Fier 1, din judeţul Mehedinţi....
Insula Ada Kaleh a fost sacrificată de comunişti pentru a ridica la Porţile de Fier una dintre cele mai mari hidrocentrale din Europa. Turcii de pe insulă au plecat, dar în mintea lor a rămas amintirea colţului de paradis....
Hidrologii au emis, joi, o avertizare de cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre, valabil până în 18 martie. Codul portocaliu este între Porţile de Fier şi Zimnicea, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Totodată, meteorologii au emis Cod galben ...
Cinci coifuri misterioase din aur au fost descoperite, de-a lungul anilor, pe teritoriul României, la sute de kilometri distanţă unul de altul. Coifurile care datează din perioada predacică seamănă extrordinar de mult între ele.
România este ţara în care s-au realizat unele dintre cele mai mari proiecte din lume. Inginerii români au excelat în privinţa amenajărilor hidroenergetice, construcţia de drumuri şi de clădiri. Casa Poporului este a doua mare clădire din lume, iar Tr...
În plin scandal al motoarelor Diesel ale grupului Volkswagen, Top Gear testează, în România, un model produs de concernul german: Skoda Yeti....
În multe localităţi din România, interdicţiile şi predicţiile privitoare la sporul şi prosperitatea locuinţei erau (şi încă mai sunt) variate. De exemplu, nu era bine să fluieri în casă, că-ţi rămâne casa pustie, iar o potcoavă pusă pe prag aducea no...
Luptele duse de unităţile şi subunităţile militare în ultima decadă a lunii august 1944 în zona Porţilor de Fier au asigurat menţinerea, în această parte a ţării, a frontierelor de stat.
Potrivit Apelor Române Mehedinţi, seceta a afectat debitul Dunării, care în aceste zile este la jumătate faţă de media multianuală.
Experţii români şi cei sârbi caută soluţii pentru asigurarea producţiei de energie electrică la Porţile de Fier, astfel încât să nu existe excese care ar determina scăderea accentuată a nivelului apelor Dunării şi care ar putea duce la probleme de me...
Multe legende vorbesc despre prezenţa legendarului erou Hercule în zona Porţilor de Fier din Mehedinţi, dar şi în Caraş-Severin, la Băile Herculane. În lucrarea sa „Dacia Preistorică”, Nicolae Densuşianu susţine că în apropiere de cataractele Dunării...
Mărturiile celor care au lucrat Casa Poporului, Transfăgărăşan, la Canal sau pe şantierele complexelor hidroenergetice de la Porţile de Fier, Bicaz sau Vidraru au scos la iveală poveşti dramatice despre jertfele românilor.
Barajul hidrocentralei Porţile de Fier 1 nu pune sub nicio formă în pericol siguranţa în funcţionare a grupurilor energetice şi nici siguranţa populaţiei, a comunicat Hidroelectrica, după ce sindicatul a anunţat că barajul are fisuri care pericliteaz...
Stare de tensiune în rândul angajaţiilor din sistemul energetic de la sucursalele HIDROSERV din ţară, după ce conducerea societăţii încearcă să impună în mod unilateral un sistem de salarizare care le micşorează veniturile.
Liderul Sindicatului Porţile de Fier, Cristinel Popescu acuză conducerea Hidroelectrica de faptul că a alocat o sută de mii de euro pentru organizarea Trofeului Energeticianului, în condiţiile în care compania se află în insolvenţă şi sunt tăiate fon...
Poluarea apei a ajuns să pună în pericol siguranţa sistemului energetic naţional, după ce hidrocentrala Porţile de Fier, cea mai mare din România, s-a confruntat cu probleme mari ca urmare a blocării unor hidroagregate de către deşeuri, potrivit Hidr...
Într-un comunicat de presă, Hidroelectrica Serv SA precizează faptul că administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, nu ar fi în conflict de interese. Replica conducerii societăţii vine după ce marţi, liderul de sindicat de la Porţile de ...
Cristinel Popescu, liderul de sindicat de la Porţile de Fier, cel care se află în conflict deschis cu avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administratorul judiciar de la Hidroelectrica, spune că va depune o plângere penală împotriva acestu...
Pe sectorul sârbesc al podului de peste barajul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I circulaţia rutieră este perturbată de utilajele care scot din Dunăre gunoaiele aduse de viitură. Autoturismele care circulă între cele două vămi, Porţile...
Ajutoarele de la Hidroelectrica Porţile de Fier vor ajunge la Obrenovac, una din cele mai afectate localităţi din Serbia de inundaţiile din ultimele zile.
Autorităţile menţin avertizarea cod portocaliu de inundaţii pentru Dunăre, aceasta fiind valabilă până pe 26 mai, ora 18.00, pe sectorul aval Porţile de Fier - Zimnicea. Vizate sunt judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. De asemenea, membrii com...
Autorităţile au emis, sâmbătă, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru Dunăre, valabilă de la ora 10.00, pe sectorul aval Porţile de Fier - Zimnicea, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. De asemena, specialiştii au emis Cod portocaliu ...
Liderul Sindicatului Porţile de Fier de la Hidroelectrica Serv SA, Cristinel Popescu, spune că au fost încălcate în mai multe rânduri drepturile angajaţilor şi că există drepturi salariale neacordate de peste 13 milioane de lei. Pe rolul instanţei su...
Foşti şefi de la Hidroelectrica şi Porţile de Fier I au fost puşi sub învinuire într-un dosar al DIICOT, care vizează activitatea celor două companii energetice din 2000 până în prezent, prejudiciul fiind de 185 milioane de euro, potrivit unor surse ...
Un accident rutier soldat cu un mort şi un rănit a avut loc, luni dimineaţă, pe drumul european 70, între Drobeta-Turnu Severin şi Orşova. Şoferul unei camionete care transporta vopsea a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un TIR încărcat cu ...
Conducerea Hidroserv-ului încearcă prin tot felul de tertipuri eliminarea liderilor de sindicat incomozi de la Sucursala Porţile de Fier şi îi ameninţă cu pierderea locurilor de muncă. Unul din ei se afla deja pe lista celor 116 angajaţi care au înc...
Vizitele fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu la Drobeta Turnu Severin dădeau mari emoţii conducătorilor comunişti pentru că dictatorul era imprevizibil. Se mai spune că la acea vreme reprezentanţii Partidului Comunist Român respirau uşuraţi atunci ...
Liderul de sindicat de la Hidroserv şi vicepreşedintele Federaţiei Univers, Cristinel Popescu, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, despre problemele care au apărut la cele două sucursale de la Porţile de Fier I şi II, după ce fostul ...
Asociaţia România Vie, fondată de un grup de protestatari din Bucureşti, a demarat o campanie prin intermediul unei reţele de socializare şi a unei petiţii online- http://www.petitieonline.ro/petitie/44361146- pentru cumpărarea de către statul roman ...
Porţile de Fier I şi II, cele mai mari hidrocentrale din România, care reprezintă circa 23% din capacitatea instalată a companiei de stat Hidroelectrica, de peste 6.400 MW, sunt şi cele mai bune unităţi din punctul de vedere al costurilor pe megawatt...
Angajaţii Hidroserv Porţile de Fier au protestat marţi după-amiază în faţa Prefecturii Mehedinţi fiindcă se tem că îşi vor pierde locurile de muncă. Oamenii au cerut demisia actualului director al sucursalei Hidroserv Porţile de Fier.
Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pe Dunăre, între Porţile de Fier şi Zimnicea, valabilă de sâmbătă, de la ora 6.00, iar pe braţele fluviului, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Cons...
Perioada comunistă „împroşcăie” cu paradoxuri. De-o parte, zeci de mii de suflete chinuite, iar mii de oameni morţi pentru construirea mastodonţilor de mândrie naţională, comunistă. De cealaltă, economia capitalistă care încă face profit prin funcţio...
Hidroelectrica a modernizat partea românească a ecluzei de la hidrocentrala Porţile de Fier I, în urma unei investiţii de 236 de milioane de lei, pentru fluidizarea navigaţiei pe Dunăre.
La intrarea în ţară, debitul fluviului a ajuns astăzi la 2150 mc/s, sub media multianuală a lunii decembrie, care este de 5.200 mc/s....
Pentru intervalul 6 - 10 noiembrie a.c., debitul Dunarii va fi, la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în scădere, până la valoarea de 2.700 mc/s, situându-se astfel sub media multianuală a lunii noiembrie (4.650 mc/s).
Debitul Dunării a ajuns, astăzi, la intrarea în ţară, la 2.300 mc/s, sub media multianuală a lunii octombrie (3850 mc/s).
UPDATE Un muncitor a căzut de la o înălţime de 15 metri. Bărbatul este internat la Terapie Intensivă
Bărbatul este angajatul unei firme care desfăşura lucrări la hidrocentrala Porţile de Fier I