premierul victor ponta - ultimele știri
Veşti proaste pentru Primăria Drobeta Turnu Severin, care aştepta un ajutor din partea Guvernului pentru încălzirea municipiului în sezonu rece 2015-2016. Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi, la finele şedinţei de Guvern, că nu se vor mai acorda ...
Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Executivul a aprobat ordonanţa de urgenţă prin care salariile personalului medical vor fi majorate de la 1 octombrie cu 25%.
Până la sfârşitul acestui an, victimele violenţei domestice vor avea un număr de urgenţă la care vor putea semnala oricând că au fost agresate. De asemenea, acestea vor avea şi o fişă unică în care Poliţia, spitalul sau serviciul social vor înregistr...
Premierul Victor Ponta a făcut o serie de declaraţii sâmbătă seară, la B1 TV. Acesta a vorbit despre fondurile europene, ridicarea imunităţii parlamentare, dar şi despre viitorul său în politică.
Premierul Victor Ponta a semnat un document prin care Guvernul s-a angajat să susţină înscrierea echipei Forza Rossa în Campionatul Mondial de Formula 1.
ActiveWatch a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind compararea „regimului Băsescu” cu „regimul nazist” de către premierul Victor Ponta, susţinând că un efect, chiar dacă neintenţionat, al declaraţiei este negarea i...
Prim-ministrul Victor Ponta a fost prezent astăzi, pentru o oră, la combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea. Este prima vizită pe care Victor Ponta o face la Oltchim, în calitate de prim-ministru.
„Eu” cel responsabil devine, odată luat la bani mărunţi, „noi”, cei laolaltă declaraţi impersonal, care vrem binele ţării, un uriaş angajator, o lume colorată pentru un buget de stat alb-negru. „noi” se sparge în două: e compus din „eu”, „ăl mijlociu...
Şeful Guvernului, premierul Victor Ponta, va participa sâmbătă, 30 noiembrie, la marele praznic ortodox al Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor. În această zi, Ponta serbează şi onomastica fiului său Andrei....
Premierul Victor Ponta a anunţat că nu s-a redus partea de cofinanţare pentru proiectele europene, după rectificarea bugetară. În schimb, vicepremierul Daniel Chiţoiu afirma contrariul....
Torţionarii condamnaţi definitiv pentru faptele comise în perioada 1945-1989 vor fi obligaţi să plătească victimelor despăgubiri între 25% şi 50% din venitul lor lunar, durata plăţii acestora urmând să nu fie mai mică de doi ani. Asta prevede un proi...
Premierul Victor Ponta va merge, vineri, în judeţul Galaţi, unde mai multe comune au fost afectate de inundaţii, nouă persoane pierzându-şi viaţa, susţin surse guvernamentale.
Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România sunt nemulţumiţi de faptul că premierul Victor Ponta nu a reacţionat în niciun fel la adresa trimisă în urmă cu nouă zile pe adresa Guvernului. Aceştia spun că-şi pun mari speranţe în întâlnirea pusă la...
Raportul privind acţiunile de vinerea trecută ale poliţiştilor în cazul de fraudă la bacalaureatul susţinut la Liceul „Dimitrie Bolintineanu“ din Capitală a ajuns marţi pe masa premierului Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat duminică seara că, în prezent, şeful statului mai are puterea doar de a zice nu şi de a face, reiterând că liberalul Crin Antonescu va fi preşedinte după Traian Băsescu.
Povestea micului românesc a început în urmă cu peste 100 de ani, iar de-a lungul timpului preparatul autohton şi-a câştigat popularitatea pe grătarul tuturor românilor. Legenda spune că primul mic a fost mâncat în Centrul Vechi al Capitalei, fiind in...
Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus, sâmbătă, la Congresul UDMR, că i-a crescut inima când a văzut culorile galben şi albastru din steagul secuiesc, aceleaşi ca ale PNL. Antonescu a mai spus că premierul Ponta, care „până nu de mult avea o mică alerg...
Premierul Victor Ponta a mers vineri la Curtea Supremă pentru a vedea infrastructura instanţei şi a discuta despre un nou sediu. Iniţial, vizita fusese programată luni, fiind amânată atunci întrucât erau anunţate sentinţele în dosarul transferurilor...
Premierul Victor Ponta a cerut lămuriri în şedinţa de Guvern de miercuri în legătură cu incidentele relatate de presă, în care mai multe persoane cu handicap au fost umilite la sediul Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială Prahova. Ponta şi-a cerut ...
Preşedintele Traian Băsescu a amintit, marţi, că i-a spus premierului Victor Ponta să nu îl numească pe Relu Fenechiu în funcţia de ministru, pentru că a doua zi după ce se instalează Guvernul îl va suspenda, însă a spus că a greşit, pentru că nu cit...
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au convocat pentru mâine şedinţa de plen reunit în cadrul căreia premierul Victor Ponta va adresa un mesaj pe tema poziţiei României în privinţa bugetului UE 2014-2020....
fără imagine
Senatorul PDL Anca Boagiu a declarat, astăzi, că fondurile europene au fost blocate din cauza incompetenţei actualului premier, a cărui politică poate fi rezumată prin formula "dacă vorbiţi ceva împotriva mea, vă trimit DNA-ul"....
Preşedintele Noua Republică Mihail Neamţu îi cere premierului Victor Ponta, să nu se mai "răstească" la Bruxelles, în condiţiile în care România este "repetentă" la absorbţia de fonduri şi nu are nicio proiecţie a bugetului pe 2013....
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că deputaţii USL vor trebui să decidă în urma unei analize proprii asupra arestării deputatului PDL, Alin Trăşculescu, şi nu cu "creierul" lui Sebastian Lăzăroiu.
Europarlamentarul Monica Macovei a participat, vineri după-amiaza, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, la o conferinţă despre valorile dreptei, unde a lăudat justiţia clujeană şi a afirmat că îl susţine pe Adrian Papahagi, unul dintre c...
Premierul Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei să prezinte Guvernului, săptămâna viitoare, o informare privind Bacalaureatul din 2013, arătând că este important ca noul sistem să fie prezentat din timp.
Premierul Victor Ponta susţine că banii pentru autorităţi locale, despre care liderul PDL Vasile Blaga spune că au fost alocaţi administraţiei USL, au fost repartizaţi conform înţelegerii Guvernului Boc cu FMI pentru plata arieratelor şi adaugă că US...
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a amintit, astăzi, referitor la un eventual nou demers de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu după alegerile parlamentare, că tentative anterioare au fost un eşec şi au contribuit enorm la pierderea de cre...
Preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL, Cristina Trăilă, cere demisia premierului Victor Ponta, pe care l-a denumit "Prâslea cel mincinos", arătând că acesta a părăsit Cabinetul împreună cu toţi miniştrii săi şi a plecat în campanie electorală.
Ponta: Creşterea veniturilor fiscale în primele 9 luni, efect al eliminării reţelei de corupţie ANAF
Creşterea veniturilor fiscale în primele nouă luni se datorează eliminării reţelei de crimă organizată la vârful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, diferenţa de bani înregistrată în plus fiind luată anterior de fostul şef ANAF Sorin Blejnar ...
Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an într-o şedinţă care a durat doar aproximativ 15 minute şi s-a desfăşurat integral în faţa jurnaliştilor, cei mai mulţi bani fiind acordaţi agriculturii.
Ponta răspunde ARD în cazul demiterii miniştrilor:Am făcut ce e important,am dat afară miniştrii PDL
Premierul Victor Ponta a răspuns cererii ARD de a-i demite pe miniştrii Transporturilor, Dezvoltării şi Economiei pentru presuspendarea unor programe UE, arătând că cel mai important lucru pentru banii comunitari a fost deja făcut, prin înlăturarea m...
Premierul Victor Ponta afirmă că ştie "care sunt paşii" ce trebuie făcuţi în cazul presuspendării unor programe europene, el susţinând că există posibilitatea ca banii care se pierd la acele programe "să fie realocaţi în anvelopa României pentru prog...
Eurodeputatul PDL Cristian Preda declară că respingerea de către Parlamentul European a candidaturii lui Leonard Orban este un eşec nu numai al acestuia, ci şi al premierului Victor Ponta, care "a sperat într-o minune" la votul din plen.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că persoana vinovată trebuie să plătească pentru accidentul în care o tânără a fost lovită de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse.
Premierul Victr Ponta a precizat, astăzi, faptul că procurorul general şi procurorul şef al DNA vor fi propuşi din rândul celor care şi-au depus candidaturile pentru aceste funcţii.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că preşedintele Traian Băsescu şi fostul şef al DNA, Daniel Morar, au creat şi folosit "monstrul" înregistrărilor, stenogramelor şi intoxicărilor de presă, el arătând că, în acest moment, "monstrul" acesta s...
Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, astăzi, la Bruxelles, cu privire la faptul că premierul Ponta vrea delegare din partea şefului statului pentru participarea la următorul Consiliu European, el răspunzând: "Să ajungem până la următorul Cons...
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că nu a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre mesajul transmis de acesta în numele României la reuniunea Consiliului European şi nici nu are programată vreo întâlnire cu şeful statului pe această te...
Preşedintele CE i-a transmis premierului Victor Ponta că planul Guvernului de îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor UE prezintă doar soluţii pe termen scurt şi nu rezolvă deficienţele structurale pe termen lung şi a condiţionat reluarea plăţilor de re...
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, astăzi, că este necesară audierea în Parlament, în comisii şi în plen, a premierului şi ministrului de Finanţe, pentru ca aceştia să dea detalii despre starea bugetului ţării, notează Mediafax.
Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, astăzi, că este halucinant ca un premier care a făcut o rectificare bugetară să afirme că nu are bani pentru ultimele 45 de zile, el precizând că afirmaţiile lui Victor Ponta dovedesc "incompetenţa dusă la extr...
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV că nu este împotriva candidaturii lui Gigi Becali pe listele USL la alegerile parlamentare din decembrie.
Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat, astăzi, că România are "cel mai slab prim-ministru" şi "cel mai slab Guvern de la Petru Groza încoace", USL făcând în cinci luni mai multe "tâmpenii" decât a făcut PDL în trei ani cât s-a afl...
Premierul Victor Ponta a declarat că directorii serviciilor secrete nu vor fi schimbaţi înainte de modificarea Constitutiei, deoarece înlocuirea lor ar fi interpretată ca o răfuială politică, notează Lumeajustiţiei.ro.
Premierul Victor Ponta a vorbit, într-un interviu pentru Lumea Justiţiei, despre problemele actuale ale justiţiei din România, spunând că DNA nu a fost gândit să ancheteze pensionari care au votat la referendum, ci probleme mari de corupţie.
Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, comentând candidatura liderului PP-DD Dan Diaconescu pentru un post de senator în colegiul său, că oamenii din Gorj sunt mari amatori de muzică şi de artă, nu de circ.
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, astăzi, că nu are informaţii despre o eventuală remaniere, precizând că doar premierul poate iniţia o astfel de procedură, după aceea urmând consultările politice.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a precizat, astăzi, întrebat de jurnalişti despre o eventuală remaniere, că el a luat de bună declaraţia premierului Victor Ponta că nu se va face nicio remaniere până după alegeri.
Premierul Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, că Partidul Democrat Liberal se pregăteşte de "cei 40 de ani în deşert", respectiv de o lungă opoziţie.
Premierul Victor Ponta l-a desemnat pe secretarul executiv al PSD Ionuţ Vulpescu, care este şi consilier al lui Ion Iliescu, în funcţia de membru în Consiliul de conducere al Institutului Cultural Român (ICR).
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, astăzi, că liderul PNL Crin Antonescu nu a vrut să fie preşedinte al Senatului, decizia ca acesta să ocupe funcţia fiind luată la nivelul USL.
Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, astăzi, că Victor Ponta este cel mai slab premier român de după 1989, acuzându-l că şi-a "bătut joc" de angajaţii Oltchim şi de familiile lor prin modul în care a fost organizată privatizarea combinatului....
Administraţia Prezidenţială precizează că privatizarea Oltchim nu va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Presa a anunţat, astăzi, că situația privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea urmează să fie discutată în CSAT, care se ...
Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, astăzi, la începutul şedinţei BPN al PSD, că până pe 20 decembrie USL va prezenta noua structură a Guvernului, urmând ca în perioada Crăciunului Parlamentul să voteze bugetul de stat pe anul 2013.
Fostul negociator-şef al României cu UE Vasile Puşcaş consideră că propunerea premierului Victor Ponta de înfiinţare a unui minister al fondurilor europene "pare a fi mai degrabă o scuză pentru ceea ce nu s-a făcut" şi o schimbare care "nu seamănă de...
Premierul Victor Ponta a susţinut astăzi, o conferinţă de presă la Palatul Victoria, în care a prezentat concluziile vizitei de la Bruxelles, acolo unde a avut întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso
Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, i-a transmis preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso, că votul exprimat la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu nu poate fi ignorat, arătând însă că disputele politice interne nu trebuie să se man...