razvan nicolescu - ultimele știri
Jumătate din locuințele din UE vor avea propriile baterii de stocare a energiei până în 2035, iar companiile din energie vor plăti bani proprietarilor ca să le poată folosi, a declarat un fost ministru
Petrom este un brand românesc și nu depinde financiar decât de români, a declarat fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, la o conferință ZF.
Dacă austriecii vor să exerseze pe Uniunea Europeană egourile lor politice legate de alegerile pe care le au în ianuarie, atunci să plătească poerderile României, a spus joi Răzvan Nicolescu.
Noul interconector de gaze Grecia-Bulgaria, pus în fguncțiune la 1 octombrie, ne-ar putea scoate din impas, dar țara noastră nu a semnat deocamdată niciun contract de import prin acest coridor.
Dezvoltarea reţelei de gaze în mediul rural ar fi o mare greșeală, pentru că ar adânci dependenţa de importuri, iar oamenii nu-şi pot permite schimbarea tuturor echipamentelor din casă.
Fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu i-a transmis o scrisoare deschisă Comisarului pentru Energie Kadri Simson, exprimându-şi profunda îngrijorare cu privire la întârzierile repetate şi nejustificate ale punerii în funcţiune a gazoductului Bu...
Guvernul încearcă de câteva zile să găsească soluţii pentru rezolvarea crizei energiei, anunţând modificări ale legislaţiei şi sancţiuni pentru furnizori, în timp ce experţii spun că nu astfel se va rezolva problema.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a afirmat miercuri că 65-70% din scumpirea energiei ajunge în bugetul de stat în mod direct sau indirect.
Legiferată încă din 2018, calcularea redevenţelor pentru gazele naturale în funcţie de preţul gazului la Bursa din Viena, a determinat nu doar o povară fără precedent pentru consumatorul final, ci şi o creştere a veniturilor statului din redevenţe cu...
Marile companii din energie sunt „şcoli de pregătire de cadre pentru activul de partid“, a declarat pentru ZF Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, membru în boardul Institutului European pentru Tehnologie şi Inovare (EIT).
Energia electrică şi gazele naturale se vor scumpi diferenţiat de la 1 iulie în funcţie de furnizor, astfel încât preţul gazelor naturale va ajunge cu 20 - 25% mai mare în unele zone ale ţării, iar cele ale energiei electrică va creşte cu 5 - 7%, a d...
Numărul consumatorilor de energie din România care şi-au schimbat furnizorul, în ultimele patru luni, a fost de numai 80.000, faţă de ritmul de 500.000-600.000 de oameni care fac acest lucru în fiecare lună într-o piaţă matură, precum Marea Britanie,...
Producţia de gaze din zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră ar fi început deja şi ar fi generat taxe către buget, dacă statul român nu ar fi intervenit, a declarat, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.
Autorităţile au decis să le dea timp românilor până la 30 iunie să îşi schimbe furnizorul de energie electrică, după ce pericolul creşterii facturilor şi haosul legislativ i-au făcut pe mulţi să stea la coadă la sediile companiilor pentru a afla ce a...
Aproximativ 6 milioane de consumatori casnici de energie electrică au aflat abia acum, după 1 ianuarie, că li se va scumpi serviciul de furnizare a electricităţii, din cauza delăsării Autorităţii pentru Reglementare în Energie. Expertul în energie Ră...
Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost preşedinte al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), a întocmit o listă de 5 sfaturi, care-i poate ajuta pe cei 6 milioane de români aflaţi încă în piaţa reglementată să depăşească haosul crea...
Scumpirile galopante ale facturilor la energia electrică, care vor avea loc după 1 ianuarie - dată de la care are loc liberalizarea pieţei de energie electrică -, pare să nu determine responsabilii din domeniu să reacţioneze.
Deşi România a finalizat partea sa din gazoductul BRUA, alte ţări nu şi-au respectat angajamentele, ceea ce creşte riscurile ca această conductă să rămână goală şi ar putea majora costurile cu transportul gazelor cu 25-30%, este de părere fostul mini...
Preluarea operaţiunilor CEZ România de către un fond de investiţii reprezintă un semnal concret de încredere şi arată faptul că sectorul energetic românesc este atractiv, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Răzvan Nicolescu, consultant senior pe pro...
Fostul ministrul al Energiei, Răzvan Nicolescu, este de părere că gratuitatea racordării la gaze este „o prostie populistă”. „Adevărul” a scris deja că costul racordării va fi inclus în tariful de distribuţie, care este suportat de toţi clienţii.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei, crede că descoperirea Turciei a unui mare zăcământ de gaze în Marea Neagră ar putea avea implicaţii şi pentru România, scrie Hotnews.
Gazoductul BRUA, proiect finanţat de Comisia Europeană cu un grant nerambursabil de 179,3 milioane euro, faţă de care România şi-a respectat angajamentele asumate, a ajuns „teatru de război”. Miza? Miliardele de euro ce pot fi câştigate doar din stoc...
Fostul ministrul al Energiei Răzvan Nicolescu, în prezent Partener Deloitte, a realizat o amplă analiză privind implicaţiile pentru România ale unui preţ istoric negativ al petrolului....
Reducerea numărului de ministere de la 24, cât sunt în prezent, la numai 15 sau 16, poate crea disfuncţionalităţi, în măsura în care ar dispărea ministere de interes strategic, precum Ministerul Energiei, consideră fostul ministru de resort Răzvan Ni...
Statul român nu are cum să investească în sistemul energetic, pentru că nu e în stare nici măcar să construiască un spital, deşi România îşi va îndeplini angajamentele asumate la nivel europen în domeniul promovării energiilor regenerabile, lucru pe ...
„Zilele trecute, oficiali din Rusia şi Republica Moldova au anunţat posibilitatea ca Portul de la Giurgiuleşti (singura ieşire a Moldovei la Dunăre) să fie cumpărat de investitori din Rusia”, afirmă Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei.
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vrea să oblige companiile energetice să anunţe statul cu un an înainte dacă vor să îşi vândă active. Iniţiativa vine la doar câteva zile după ce Enel şi CEZ şi-au anunţat intenţia de a...
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, promovat recent în poziţia de partener în cadrul practicii de consultanţă a Deloitte, preia şi rolul regional de lider al industriei gazelor naturale, petrolului şi produselor chimice pentru Europa Central...
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, a reacţionat la declaraţiile tot mai vehemente ale oficialilor unguri care cer pe un ton din ce în ce mai apăsat ca România să extragă gazele din Marea Neagră, explicând care este interesul Ungariei în ace...
Noile reglementări adoptate de autorităţile române în domeniul energiei riscă să submineze planurile companiilor de a dezvolta proiecte mari de gaze offshore în Marea Neagră, punând în pericol venituri de miliarde de dolari şi anulând şansele de a co...
OMV Petrom amână să decidă dacă va investi în România pentru a scoate gazele naturale din Marea Neagră, dând vina pe măsurile luate de autorităţi, precum plafonarea preţurilor şi introducerea de noi taxe. Compania estimească că profitabilitatea îi va...
Deşi conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat că salariile minerilor pot creşte cu 10-12%, acestea ar fi putut fi majorate cu peste 20%, dacă nu se introducea taxa pe cifra de afaceri a companiilor din energie, este de părere Răzvan Nicoles...
Sistemul energetic românesc este afectat de foarte multă prostie şi nu este deloc pregătit să treacă la etapele viitorului, a spus miercuri Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei şi în prezent senior expert în cadrul Deloitte.
Minarea de criptomonede are impact major pe creşterea consumului de energie electrică, iar autorităţile „se fac că nu văd acest fenomen”, atrage atenţia Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei....
Din perimetrele offshore s-ar putea extrage 170 de miliarde de metri cubi, adică 5 miliarde de metri cubi anual, în medie, din care 65% ar putea fi consumat în ţară, se arată într-un studiu realizat de Deloitte.
Cei mai mulţi actori din piaţa gazelor naturale din România, printre care foşti miniştri ai Energiei, actuali consilieri în minister, producători, dar şi alte părţi implicate, precum traderii, se opun calculării redevenţelor la un preţ de referinţă r...
Transportatorul român de gaze naturale a dat asigurări că proiectul BRUA se va finaliza, fiind susţinut de toate guvernele. “Transgaz respinge categoric acuzaţiile că ar face un joc în favoarea Ungariei”, a informat compania.
Modificată succesiv în ultimii ani, după numeroase consultări ale cetăţenilor şi companilor din energie, strategia energetică va fi modificată din nou, urmând să fie "definite marile obiective" de investiţii, precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă...
Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, crede că proiectul gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) nu se va realiza, însă ar putea apărea un alt proiect numit BRUSA (Bulgaria-România-Ungaria-Slovacia-Austria)
O nouă şedinţă de anchetă a activităţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are loc joi. Ministrul Energiei Toma Petcu a declarat, în cadrul audierilor, că ministerul susţine forma iniţială a OUG 64, fără amendamentele c...
Iulian Iancu (PSD), preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii, susţine că în comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vor fi audiaţi reprezentanţi ai companiei ...
Modificările legislative care prevăd ca 70% din tranzacţiile angro de gaze să se desfăşoare pe bursa şi pe platformele OPCOM, nu şi pe ale Bursei Române de Mărfuri (BRM) vor avantaja gigantul rus Gazprom şi vor afecta şansele României de a deveni un ...
Zilele managementului privat la câteva zeci de companii de stat, unele dintre ele strategice, sunt numărate. Senatul le-a exceptat pe acestea de la a respecta regulile de transparenţă şi guvenanţă corporativă, ceea ce, probabil, va duce la control po...
Nori negri planează asupra viitorului celor mai mari companii energetice româneşti, unde Ministerul Energiei a făcut recent o serie de numiri controversate. Cel mai relevant exemplu este Hidroelectrica, ce ar putea rata listarea pe bursă în acest an ...
România nu putut, luni dimineaţa, să îşi acopere consumul de energie electrică prin producţia naţională, fiind nevoită să importe mai multă energie, potrivit datelor în timp real postate pe site-ul Transelectrica, citate de Agerpres.
Fostul ministru al Energiei din cabinetul Ponta, Răzvan Nicolescu, consideră desemnarea petrolistului Rex Tillerson ca şef al Departamentului de Stat al SUA drept un semnal al politicii pragmatice pe care intenţionează s-o promoveze administraţia Tru...
Producţia de ţiţei va scădea în perioada 2030-2050, riscând să ajungă spre zero după 2035, în condiţiile unor cotaţii reduse pentru petrol, în timp ce producţia de gaze naturale ar putea avea aceeaşi traiectorie după 2045, potrivit proiectului Strate...
Producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile societăţi de stat, va fi listată la bursă „undeva la jumătatea anului viitor“, cu 15% din acţiuni ale statului, a declarat joi Ovidiu Agliceru, preşedintele directoratului, în cadru...
Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a solicitat joi Agenţiei Naţionale şi pentru Depozitarea Deşeurilor (ANDR) să prezinte investiţiilor realizate din sumele plătite de către Nuclearelectrica pentru găsirea unei soluţii de depozitare pe term...
Un consumator de energie din Uniunea Europeană (UE), inclusiv din România, care câştigă mai puţin de 300 de euro lunar ar trebui considerat unul vulnerabil şi ar trebui să primească ajutoare din fonduri comunitare, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, ...
Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a declarat că a vorbit, în trecut, cu oficiali din Bulgaria şi Ungaria pentru a realiza o centrală nucleară comună cu România şi care să acopere nevoile de electricitate ale întregii regiuni.
Ministerul Energiei acuză administratorul judiciar desemnat să administreze insolvenţa Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), Tudor&Asociaţii, că nu a denunţat contractele păguboase încheiate de regie în ultimii ani şi că nu a intervenit ...
Fiscul a instituit sechestru pe activele Rompetrol Rafinare în anul 2010, în contul datoriilor istorice, dar acestea nu au fost ridicate nici până acum, chiar dacă în anul 2013 grupul KazMunaiGaz, proprietarul companiei, a semnat un memorandum cu sta...
Contractul de privatizare prin care Petrom a ajuns, în anul 2004, în curtea austriecilor de la OMV nu a fost respectat, potrivit unui raport al Curţii de Conturi. Instituţia de control reclamă faptul că austriecii nu au efectuat majorarea capitalului...
Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră de către companiile petroliere OMV Petrom şi Exxon, reprezintă unul dintre puţinele proiecte de succes, în contextul prăbuşirii pieţei petrolului din ultimii doi ani, a afirmat, luni, Răzvan Nicolescu...
România poate bloca orice tentativă a grupului OMV în cazul în care va ceda către Gazprom diverse active din cadrul Petrom, potrivit experţilor consultaţi de către „Adevărul“. Cele două grupuri au semnat încă de anul trecut un acord privind un schimb...
Rusia este de ani buni principalul „agresor“ energetic al Europei şi al României, atât prin crizele gaziere provocate în anii 2006, 2009 şi 2014, cât şi prin promovarea unor proiecte care să destabilizeze situaţia regională, precum gazoductele South ...
Investiţiile în lucrări în perimetrele petroliere din Marea Neagră care aparţin României se ridică la un miliard de dolari, a declarat marţi Răzvan Nicolescu, executive lead advisor în cadrul practicii de energie a Deloitte şi totodată fost ministru ...
Propunerea pentru funcţia de ministru al Energiei este Victor Grigorescu (39 ani), actual membru în Consiliul de Administraţie al Elctrica, funcţie pe care o ocupă de circa un an....