robert glinta - ultimele știri
Prin rezultatele ei formidabile, Simona ne-a adus multe bucurii. Acum însă, dosarul ei de dopaj reprezintă o lovitură puternică pentru credibilitatea performanțelor de nivel înalt.
Campionul Robert Glință a renunțat la înot și s-a reorientat. „Pentru prima dată, am avut inhibiții“
Robert Andrei Glință este un nume sonor al înotului românesc. A reușit să cucerească obțină premii importante. Cu toate acestea, el și-a descoperit un alt talent, așa că la doar 26 de ani, a decis să se retragă și să se reorienteze profesional.
Bazinul Olimpic din Pitești era de mai mulți ani într-o stare avansată de degradare. Iar în 2019 a început reabilitarea din temelii a acestuia, finanțarea majoritară provenind de la Uniunea Europeană.
Dar după o serie de sincope şi întârzieri ale lucrărilor aflate în curs de desfăşurare, Piteştiul, oraşul campionului european Robert Glinţă, va avea, în sfârşit, un bazin olimpic la standarde internaţionale.
La revenirea în ţară, David Popovici a vorbit şi despre colegul său alături de care a concurat la Campionatul Mondial de nataţie care i-a şi oferit primul său autograf.
Americanul Justin Ress, iniţial descalificat după finala probei de 50 m spate de la CM de nataţie, pe care o câştigase, a făcut contestaţie şi a avut câştig de cauză, astfel că rezultatul său este recunoscut, a anunţat FINA.
Sportivul Robert Glinţă s-a clasat, sâmbătă, pe locul patru în proba de 50 m spate din cadrul Campionatului Mondial de nataţie de la Budapesta.
Sportivul Robert Glinţă va concura, sâmbătă seară, într-o nouă finală la Campionatul Mondial de înot pentru seniori în bazin de 50 m, ediţia Budapesta 2022.
Sportivul Robert Glinţă s-a calificat, vineri, în finala probei de 50 m spate din cadrul Campionatului Mondial de nataţie de la Budapesta.
Televiziunea Română va prezenta în exclusivitate mai multe probe din Campionatul Mondial de Nataţie de la Budapesta, care îi aduce din nou în prim plan pe înotătorii români David Popovici şi Robert Glinţă.
Înotătorul român Robert Glinţă a ocupat locul 8 în finala probei de 100 m spate la Campionatul Mondial de la Budapesta.
Robert Glinţă a câştigat medalia de bronz în proba de 100 metri spate din cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie în bazin scurt de la Abu Dhabi.
Înotătorul român Robert Glinţă a reuşit o performanţă excelentă în seara zilei de miercuri 3 noiembrie, la Campionatele Europene de Înot în bazin scurt de la Kazan, din Rusia. Robert a obţinut medalia de bronz în finala de 50 de metri spate....
Pe 26 august, la Napoli în Italia va începe International Swimming League, competiţie ce este considerată echivalentul Champions League în nataţie. Iar Robert Glinţă şi David Popovici sunt singurii români care participă la această competiţie a elitel...
Înotătorul Robert Glinţă nu a câştigat nicio medalie la această ediţiei a Jocurilor Olimpice, însă a avut evoluţii decente, reuşind să termine pe locul opt în proba de 100 metri spate.
Calificat cu al optulea timp în finală, Robert Glinţă nu a reuşit să răstoarne calculele hârtiei şi a terminat, marţi dimineaţa, pe ultima poziţie în cursa pentru medalii.
Înotătorul David Popovici s-a calificat, luni, în finala probei de 200 de metri liber, după ce a terminat pe locul al doilea în semifinala I a concursului.
Sportivul Robert Glinţă s-a calificat, duminică, în semifinalele probei de 100 m spate din cadrul competiţiei de înot de la Jocurile Olimpice. În schimb, Daniel Martin a fost eliminat.
Robert Glinţă, primul sportiv român care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi portdrapelul României în cadrul competiţiei, vorbeşte, cu pasiune şi cu modestie, despre obstacolele pe care le-a avut de înfruntat, dar mai ales despre dorinţ...
Consiliul Local Piteşti a votat miercuri, în unanimitate, pentru acordarea titlului de Cetăţean de Onoare piteşteanului Robert Glinţă - primul înotător român campion european, într-o probă masculină. Primarul anunţase anterior că Municipalitatea îşi ...
Campion european la înot şi primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Robert Glinţă va fi Cetăţean de Onoare al Piteştiului. În anul 2013, Robert a plecat din Piteşti după ce clubul pentru care evolua i-a făcut numeroase şicane...
Originar din Piteşti şi legitimat la Dinamo Bucureşti, înotătorul Robert Glinţă a devenit în seara zilei de joi 20 mai primul român campion european în probele masculine de nataţie. Robert a câştigat aurul în proba de 100 metri spate....
Înotătorul Robert Glinţă a obţinut medalia de argint la Campionatul European de la Budapesta în proba de 50 de metri spate.
La câteva săptămâni după ce a avut coronavirus şi a ieşit din izolare, înotătorul piteştean Robert Glinţă are o revenire de senzaţie: a stabilit la finalul săptămânii două recorduri naţionale la un concurs internaţional desfăşurat la Budapesta....
Robert Glinţă, primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de anul viitor, a făcut cunoştinţă cu roboţelul humanoid Nao, pe care îl va regăsi şi la Tokyo 2020.
Robert Glinţă, primul sportiv român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, încheie în forţă anul 2019, cu o medalie de bronz la Campionatul European de înot în bazin scurt, de 25 m, de la Glasgow, Scoţia. Glinţă, „Extreterestrul nataţiei româneş...
La Muzeul Goleşti din Argeş a avut loc cea de-a X-a ediţie a ”Zilei Fiilor şi Fiicelor Argeşului şi Muscelului”. Cu acest prilej, au fost premiaţi cei 14 finalişti ai unui concurs original intitulat ”Cea mai frumoasă argeşeancă şi cel mai frumos arge...
Piteşteanul Robert Glinţă a participat la numai 19 ani în finala de 100 de metri spate, de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Înotătorul Robert Glinţă a ocupat locul opt în finala probei de 100 metri spate din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
Înotătorul Robert Glinţă s-a calificat, duminică, în finala probei de 100 metri spate din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, el încheind pe locul patru în seria 2, cu timpul 53.34 şi stabilind record naţional al probei.
Înotătorul Robert Glinţă s-a calificat, duminică, în semifinalele probei de 100 metri spate din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio, el încheind pe locul doi în Seria 4, cu timpul 53.51.
Înotul a fost prezent la toate ediţiile Jocurilor Olimpice, cu stilul bras sau şi liber, din 1904 a fost adaugat şi stilul spate, iar în 1956 a fost introdus şi stilul future.
Aur pentru Robert Glinţă. Înotătorul piteştean a câştigat finala probei de 100 de metri spate a Campionatelor Mondiale de Înot pentru juniori de la Singapore. 54 de secunde şi 30 de sutimi, timpul reuşit de Robert Glinţă este un nou record al Campion...
Campionatele Balcanice de Înot pentru juniori, desfăşurate la Oradea, în perioada 25-26 aprilie 2015, au confirmat forma bună a sportivului piteştean Robert Glinţă, care a reuşit obţinerea a nu mai puţin de 8 medalii, 5 de aur şi 3 de argint, precum ...
Piteştiul va avea nu unul, ci patru înotători la Campionatele Balcanice de Nataţie rezervate juniorilor ce vor avea loc săptămâna viitoare, între 25 şi 26 aprilie, la Oradea. CSM Piteşti va participa la această întrecere cu patru sportive: Robert Gli...
Rezultate impresionante pentru juniorul Robert Glinţă, la Campionatele de Înot ale României: 10 medalii, dintre care 8 de aur, una de argint şi una de bronz. Piteşteanul se pregăteşte pentru următoarele trei competiţii internaţionale de anul acesta ...
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern a dat publicităţii baremele de îndeplinit pentru participarea la Olimpiada ce se va desfăşura anul viitor, la Rio de Janeiro (Brazilia), pentru disciplina înot. Piteşteanul Robert Glinţă se află deja ...
După două finale continentale (în cadrul Campionatului European de la Dodrecht - Olanda) şi alte două finale mondiale (în cadrul Olimpiadei de Tineret de la Nanjing - China) înotate în competiţiile de juniori, Robert Glinţă (care împlineşte 18 ani în...
Despre juniorul piteştean Robert Glinţă s-au spus, în ultimul timp, numai lucruri la superlativ. În presa argeşeană, numele lui a fost, mai mereu, legat de medaliile naţionale şi internaţionale obţinute, dar şi de noile recorduri naţionale stabilite,...