romanii - ultimele știri
Săraci, triști și resemnați. Fără speranță într-un viitor mai bun, pesimiști în ceea ce privește economia țării și nivelul lor de trai. Românii au intrat în 2024 cu așteptări foarte puține, deși suntem în an electoral, iar nivelul de optimism ar trebui să fie unul mai ridicat.
Românii sunt nemulțumiți de salariul lor actual, pe fondul inflației și au devenit mult mai activi în căutarea unui job nou, spun specialiștii Bestjobs.
Românii pot investi și în iunie în titlurile de stat Tezaur cu dobânzi de pânã la 7,30% pe an, a transmis, marți, Ministerul Finanțelor.
Românii care lucrează în străinătate au trimis peste 65 de miliarde de euro în țară din 2007 şi până în prezent, transmite Libertatea.
Tot mai mulţi români se plâng de neseriozitatea unor hoteluri şi vile din Grecia, după ce se lovesc de probleme serioase. Este şi cazul unei turiste care a achitat în avans o parte din bani pentru două camere, însă acum întâmpină o problemă neaştepta...
Documentele păstrate în arhive ne reamintesc vremurile grele trăite de mulţi români în trecut. Un astfel de document, aflat la Arhivele Naţionale Alba, surprinde o cerere mai puţin obişnuită a unei femei din comuna Zlatna.
Timp de patru secole, Principatele Româneşti s-au aflat sub suzeranitatea otomană. Controlul turcesc s-a accentuat odată cu trecerea veacurilor. Culmea, cei care au deschis porţile supunerii au fost chiar voievozii români.
O necropolă veche de 5.000 de ani, care cuprinde peste 20 de tumuli, a rămas ascunsă de sub dealurile Silvaşului, Hunedoara, ocupate la sfârşit de săptămână de amatorii de grătare.
În vechea Germisara, acum Geoagiu Băi, turiştii găsesc rămăşiţe ale unei staţiuni antice înfloritoare, dar şi câteva locuri pline de mistere.
Românii, bulgarii şi ucrainenii sunt numiţi „idioţii Europei” de un ziar din Germania. Nemţii semnalează că în special în aceste ţări din estul Europei foarte mulţi oameni refuză să se vaccineze, deşi situaţia pandemică este delicată.
Originea delicioaselor sarmale este incertă. Ce ingrediente conţin cele mai inedite sarmale din lume
Sarmalele sunt unul dintre cele mai delicioase preparate culinare revendicate de mai multe bucătării din zona balcanică şi orientală. Nu sunt nici pe departe româneşti, dar nici turceşti, însă au o mulţime de varietăţi absolut gustoase.
Românii consideră că prietenii şi rudele lor plecate la muncă în afara ţării vor petrece vara aceasta concedii în care vor cheltui mii de euro în România.
Străinii cumpără teren arabil pentru că românii îl vând fără să se uite în urmă, ba chiar mai mult, unii vânzători sunt consemnaţi în acte ca fiind „cetăţeni străini cunoscători de limbă română“.
Alberto de Blasi, un sicilian în vârstă de 52 de ani, s-a prezentat la "Românii au Talent”, sezonul 11, cu o interpretare a unui cântec în limba română. Concurentul a ales să cânte piesa "Ochii tăi", care aparţine trupei Holograf, iar juraţii i-au ap...
Gospodinele spun că este o alternativă la carnea de miel cel puţin la fel de gustoasă şi mult mai sănătoasă. Curcanul este, aşadar, la mare căutare acum. O cooperativă agricolă din judeţul Buzău a vândut zeci de curcani, în doar câteva zile.
Cei mai optimişti cetăţeni din Uniunea Europeană sunt românii, după cum arată rezultatele celui mai recent Eurobarometru, realizat la începutul lunii octombrie. În sondaj, au fost evaluate stările şi opiniile europenilor, în contextul epidemiei de co...
Medicii din mai multe judeţe semnalează faptul că sunt în continuare foarte puţini donatori de plasmă, mulţi dintre cei care s-au vindecat de Covid-19 preferând să stea deoparte. Lipsa donatorilor face ca mulţi bolnavi în stare gravă să nu poată fi t...
În cele câteva cuvinte scrise „În loc de introducere” pentru noua lui carte, profesorul Lucian Boia atrage atenţia că aceasta, „Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2020) „se află în directă legătură cu eseurile...
Tot mai mulţi români aleg să-şi achiziţioneze vacanţa online, direct pe website-ul touroperatorului deşi românii sunt încă reticenţi.
Poliţistul Marian Godină a scris pe site-ul său despre tendinţa internauţilor de a comenta negativ la orice subiect. „Când scriu despre poliţişti, anticipez că vor fi multe comentarii negative, dar dacă aş scrie un articol despre procurori? Dar despr...
DIFERENŢE România se plasează printre ultimele ţări la o serie de indicatori privind prevenţia, diagnosticarea corectă şi accesul la tratamente inovative pentru pacienţi, potrivit unui studiu preliminar despre cancer publicat, recent, la nivel europe...
Roşia Montană s-a numărat printre cele mai importante centre miniere antice, însă vestigii ale marilor mine de aur din Antichitate s-au păstrat în nenumărate locuri din Transilvania.
Mai mult de jumătate (56%) dintre români declară că se tem de cutremure şi incendii (54%), de furtuni şi vijelii (46%), inundaţii (34%) şi alunecări de teren (21%), dar şi de furtul bunurilor din locuinţă (29%)....
Cartea „Oameni aleşi. Românii“, semnată de Ion Simionescu, va fi distribuită luni, 23 iulie, cu ziarul „Adevărul“. Pachetul care include ziar şi carte va costa 17,99 leişi se va găsi la chioşcuri timp de două săptămâni....
De la cei 600.000 de români furioşi care protestau pe un frig crunt în februarie 2017, la Bucureşti, faţă de legile justiţiei, s-a ajuns, sâmbătă seara, pe o vreme superbă de mai, la circa 6.000 de oameni. Să fie de vină vremea, apatia, contextul? „A...
În epoca dezvoltată a fierului, teritoriul Banatului, la fel ca şi întreaga Românie de astăzi, au fost locuite preponderent de daci, arată istoricul reşiţean Mircea Rusnac, care a cercetat izvoarele istorice despre cum au trăit aceşti în zona de vest...
Artistul care a dus folclorul românesc la Opera de Stat din Viena, Liviu Burz, a prezentat un spectacol desăvârşit pe scena emisiunii „Românii au Talent”.
Romanii au hotărât cucerirea Daciei din mai multe motive. Au predominat cele de natură strategică, politică şi economică. Dacii erau pentru Traian un ghimpe în coastă, de care trebuia să se debaraseze pentru a pregăti o campanie de amploare contra ce...
Românii din secolele trecute îi uimeau pe călătorii străini prin pregătirile aspre pe care le făceau pentru întâmpinarea marilor sărbători, dar şi prin ospeţele şi voioşia cu care le trăiau.
Mi-am petrecut ultimele cinci zile în sânul românilor din Diaspora. Îi ştiţi, românii atât de des invocaţi la fiecare scrutin electoral, dar cvasi-absenţi din orice strategie a statului român. Cum trăiesc românii din străinătate, ce părere au despre ...
La Cluj există de vreo doi ani un loc unde obiectele stricate revin la viaţă cu ajutorul meseriaşilor trecuţi de prima tinereţe. Se numeşte Repair Cafe şi este unul din cele peste 1.200 de astfel de locuri din lume unde oameni de toate vârstele şi pr...
Cei mai mari consumatori de alcool la nivel european sunt cetăţenii moldoveni, arată o hartă recentă care are la baza cifre furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Şi românii au intrat în top 10, cu 12,9 litri de alcoor pur consumat pe cap de ...
51% dintre români au o opinie nefavorabilă cu privire la intervenţia armată a Rusiei în Siria, fiind de părere că această acţiune e nejustificată. Doar 20,8% consideră că acţiunea e justificată, potrivit sondajului „Barometrul de opinie publică – Ade...
Combinatul petrochimic din Baniyas (Siria), cea mai mare fabrică de ciment din Irak şi uzina de tractoare din Tabriz (Iran) sunt câteva dintre obiectivele construite de români în cadrul politicii de „ajutor frăţesc” pe care a dus-o Ceauşescu faţă de ...
Circa o mie de imagini au fost adunate în 400 de pagini ale noii ediţii a monografiei etnofotografice „Românii din jurul României“, semnată de Vasile Şoimaru, care a fost lansată astăzi în incinta Bibliotecii ştiinţifice a Academiei de Studii Economi...
Am scris la un moment dat un scurt articol despre războiul asimetric purtat între România şi Rusia. Acesta continuă şi astăzi când se încearcă coruperea parlamentarilor moldoveni, când tancurile ruseşti sunt mai pregătite decât oricând pentru a pătru...
Tragedia aviatică din Munţii Apuseni ar putea fi scânteia. Nu pentru revolte şi nici măcar pentru demisii. Ci o scânteie pentru trezirea conştiinţelor. Şi mai ales pentru solidarizarea celor două Românii.
Aproape 60% din români ar vrea să renunţe la biroul clasic şi să se întreţină muncind din propria sufragerie, arată site-ul BestJobs.
Persoanele care economisesc în România au pus deoparte, în medie, 40 de euro lunar în ultimele 12 luni, faţă de 181 de euro în Austria sau 90 de euro în Slovacia, potrivit unui raport al Erste Group. Mai mult, doi din cinci români preferă să economis...
Octombrie 2008 a fost prima lună în care semnele marii recesiuni globale s-au arătat şi în ţara noastră. De atunci, economia şi puterea de cumpărare au stagnat, iar şomajul şi restanţele la credite au crescut.
Dacii şi romanii, stema municipiului Alexandria, domnitorul Dimitrie Ghica, fosta Grădină Publică, Podul Vechi, Catedrala Sfântul Alexandru sau Şcoala Generală nr. 5 sunt doar câteva dintre picturile care vor înfrumuseţa un perete din incinta Primări...
ROMÂNII ŞI MUNCA Patronii sunt răi, bugetarii muncesc puţin, salariul - mai important decât pasiunea
Aproape 6.000 de români au răspuns unui sondaj despre raportarea la muncă, realizat de Rogalski Grigoriu Public Relations pe platfoma de cercetare Ivox.ro.
Autorităţile comuniste din RSS Moldovenească au interzis pelicula istorică turnată în 1968 la Bucureşti, deşi aceasta a fost acceptată pe restul teritoriului URSS
Platforma Civică Acţiunea 2012 organizează în parteneriat cu Institutul Cultural Român o serie de spectacole pe ambele maluri ale Prutului pentru a marca 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România....
Imagini spectaculoase cu Cosmin Olăroiu, Mirel Rădoi şi Vasile Iordache după câştigarea Supercupei Emiratelor la capătul unui meci fantastic! Află cum românii de la Al-Ain au câştigat respectul unei ţări.
Românii din străinătate au votat în majoritate pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. 73.016 de alegători s-au prezentat la vot, iar 57.297 au votat DA, în timp ce 15.066 au votat NU.
În celebrul parc madrilen, până acum câţiva ani, lacul era plin de crapi. În ultimii doi ani, numărul peştilor a scăzut cu 90%, iar unul din motivele pentru care aproape au dispărut crapii îl reprezintă pescarii braconieri români, susţin pescarii din...
Aproximativ 8% dintre angajaţii din România, bărbaţi şi femei, sunt agresaţi psihologic la locul de muncă, a declarat miercuri Roxana Togănel, managerul unui proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, care s-a referit la dimensiunea fenome...
O ştire cu iz alarmist a circulat,zilele trecute, in mass media românească : euro-optimismul românilor a ajuns, la sfârşitul anului trecut, pentru prima dată sub 50%.
Românii preferă să achiziţioneze o locuinţă nouă în detrimentul uneia din piaţa second-hand, iar majoritatea sunt dispuşi să plătească maximum 55.000 de euro pentru aceasta, conform unui studiu al companiei imobiliare Promo Seconda....
Fundația „Pentru Voi" va organiza în această săptămână la Timișoara, conferința națională cu participare internațională cu tema „Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități intelectuale severe"....
Românii sunt printre cei mai conservatori din Europa, conform studiilor similare din alte ţări europene. Astfel, potrivit studiilor, peste 80% din români consideră că homosexualitatea şi prostituţia nu au nici o justificare....
Că este vorba despre o tendinţă a românilor de a mânca mai sănătos sau de impactul crizei asupra alimentaţiei, cert este că în ultimii doi ani s-a înregistrat o scădere a consumului alimentelor de bază....
Cotidianul rusesc susţine că un proiect de lege depus spre dezbatere in Rada Suprema din Ucraina prevede că limbile minorităţilor naţionale vor funcţiona la nivelul celei de stat la nivel regional.
fără imagine
S-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinşi în flagrant la furat de ...porumb. Doi tineri timişeni din Jebel au reuşit să fure mai bine de 400 de kilograme de porumb, de pe câmp, dintr-un lan cultivat....
PĂRERE Gheorghe Popescu, şeful Administraţiei Fondului de Mediu şi şeful comitetului de lucru pentru modificarea taxei de poluare, spune că aceasta trebuie modificată urgent dacă vrem să scăpăm de infrigment. Şeful AFM explică pentru „Adevărul”, cum ...
Pentru a scăpa de comisioane, tot mai mulţi dintre cei care îşi cumpără o locuinţă preferă să se ocupe singuri de toate procedurile şi să nu mai apeleze la agenţi.Mulţi români aleg să-şi caute o locuinţă pe cont propriu, în dorinţa de a obţine exact ...
Potrivit unui raport de cercetare al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), aproximativ 75% din români au fost la medic în 2010, 43% din ei au avut o problemă majoră de sănătate în acest an, 24% au fost internaţi în spital, iar 88% a...