targu-jiu - ultimele știri
Alina Cîrstea (39 de ani) a reușit să își extindă afacerea din domeniul creației vestimentare peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, unde și-a deschis o filială în Los Angeles
Autorităţile au instituit restricţii în judeţul Gorj, ca urmare a apariţiei unui focar de gripă aviară la lebede, după ce virusul a fost confirmat la două astfel de păsări sălbatice găsite moarte pe un lac de acumulare din municipiul Târgu Jiu, notează Agerpres.
O instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a hotărât eliberare din penitenciar a lui Mihai Dafinescu, fiul fostului președinte al Judecătoriei Novaci, condamnat definitiv, în urmă cu un an, la patru ani și jumătate de închisoare pentru că a accidentat mortal un pieton
O familie de români şi-a deschis o pizzerie într-un orăşel din Norvegia. Soţii Negrea, Valentin şi Ştefania, au decis să înceapă o viaţă nouă în Norvegia şi s-au mutat definitiv în urmă cu peste doi ani în orăşelul Lillesand.
Un alt filmuleţ în care trei dintre fetele agresoare din Târgu Jiu apar în timp ce lovesc alte minore a apărut în spaţiul public. Poliţiştii s-au sesizat şi în acest caz şi au deschis un nou dosar penal şi au luat decizia reţinerii unei agresoare....
Cele patru fete cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, din Târgu Jiu, care au lovit cu o brutalitate ieşită din comun o minoră în vârstă de 13 ani au fost identificate de poliţişti şi audiate. Alături de acestea s-au aflat părinţii lor....
Cel mai scump brad de Crăciun va rămâne în depozitul primăriei din Târgu-Jiu deşi este cea mai scumpă achiziţie de acest fel.
Doi bărbaţi din Gorj au ajuns să se războiască în instanţă după ce unul dintre ei (S. V.) a postat pe Facebook, un text în care l-a numit pe celălalt (R. G.) netrebnic, cioban, distrugător, tâmpit, iar în completarea caracterizării făcute a adăugat o...
Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă (61 de ani), n-a fost niciodată uşă de biserică, el având de pătimit destul de mult din cauza faptului că îi plac jocurile de noroc.
La aproape un an de când sindicatele miniere au contestat calitatea de preşedinte a lui Narcis Răducan la Pandurii Târgu-Jiu, instanţa a pronunţat un verdict care este favorabil Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia. Răducan şi-a reziliat azi contract...
Echipa Pandurii Târgu-Jiu a învins, sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa FC Botoşani, într-un meci din etapa a XII-a a Ligii I.
Astăzi vor intra în luptă şi ultimele reprezentante ale României în cupele europene, Pandurii Târgu-Jiu şi Viitorul Constanţa, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa.
Actualul antrenor de la Al-Ittihad, Victor Piţurcă (60 de ani), n-a fost niciodată uşă de biserică, având de pătimit din cauza faptului că îi plac jocurile de noroc.
Adunarea Generală a Acţionarilor clubului Pandurii s-a întrunit săptămâna trecută, dar fără să ia vreo decizie în ceea ce priveşte bugetul clubului gorjean pe anul 2016.
Viceprimarul din Târgu-Jiu spune că autorităţile fac eforturi pentru a rezolva situaţia terenului unde se antrenează jucătorii Pandurilor, care susţin că nu vor mai ieşi din vestiar.
Astra Giurgiu, Viitorul, Steaua, Dinamo, Pandurii şi ASA Tg. Mureş sunt în acest moment echipele clasate pe locurile care duc în play-off-ul Ligii I, acolo unde se va stabili campioana.
La un deceniu de la promovarea în primul eşalon, echipa Pandurii Târgu-Jiu este una dintre revelaţiile actualei stagiuni, fiind o candidată serioasă la cucerirea titlului, sub conducerea fiului selecţionerului Anghel Iordănescu, aflat în faţa celui m...
Preşedintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, Narcis Răducan, a anunţat că mijlocaşul Paul Anton, jucător dorit în această vară şi de Steaua, va fi transferat la un club din străinătate.
Marele sculptor a avut un mare vis: să fie cineva, să ajungă celebru, să se audă despre el în toată lumea. În spatele renumelui său se ascunde însă ceva aproape uitat astăzi, când ne sunt livrate milioane de poveşti de succes, reţete pentru reuşita î...
Campionii din Târgu-Jiu care se pregăteau sâmbătă să meargă la Sibiu pentru a disputa acolo finala campionatului de fotbal ţigănesc cu echipa Regelui Cioabă au rămas acasă, după ce rivalii lor de la Liderul Potcoava au provocat o adevărată revoltă.
Formaţia Pandurii va disputa meciurile de pe teren propriu din sezonul viitor pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, deoarece propria arenă va fi supusă, începând din această vară, unor lucrări de modernizare, ce vor dura 18 luni.
Gimnasta Andreea Munteanu, originară din comuna gorjeană Bustuchin, a primit astăzi, din partea Consiliul Local Târgu-Jiu, titlul de cetăţean de onoare al municipiului, placheta cu respectiva distincţie fiindu-i înmânată de către primarul Florin Cârc...
Marian Negrescu, directorul Teatrului Elvira Godeanu din Târgu-Jiu a fost găsit incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu pentru conflict de interese.
Zeci de gospodării din municipiul Târgu Jiu şi din patru comune au fost inundate. De asemenea, un pod, şapte podeţe şi 13 km. de drumuri comunale au fost afectate în urma precipitaţiilor abundente.
Directorul unei şcoli din Bumbeşti-Piţic a fost cât pe ce să accidenteze maşina de poliţie aflată în misiune, după ce a făcut o manevră surprinzătoare. Oamenii legii au aflat imediat şi explicaţia. Şoferul băuse peste măsură şi se urcase la volan.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 GORJ Notele finale după contestaţii la examenul de Capacitate 2014
Notele finale ale Evaluării Naţionale din acest an se afişează la avizierele şcolilor începând cu marţi dimineaţa. Notele finale de la examenul de Capacitate 2014, obţinute de elevi în urma contestaţiilor, pot fi urmărite pe www.adevarul.ro şi pe edu...
Oraşul Târgu-Jiu deţine o comoară. Este vorba despre câteva piese monumentale, singurele creaţii artistice brâncuşiene situate în aer liber, ce se întind pe o axă ce străbate oraşul de-a lungul a 1275 de metri: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloa...
Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj de la Curtişoara, localitatea care aparţine de oraşul Bumbeşti Jiu, reprezintă, de fapt, o altă lume. Un univers pe care l-am uitat, dar, iată, nedispărut, o întoarcere la esenţa românească, la simplitate, istori...
4.680 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj susţin vineri, 5 iulie, ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2013 - proba la alegere, în funcţie de profil. Adevarul.ro publică, vineri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezo...
4.680 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj susţin vineri, 5 iulie, ultima probă din cadrul examenului de Bacalaureat 2013 - proba la alegere, în funcţie de profil. Adevarul.ro publică, vineri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezo...
Absolvenţii clasei a XII-a susţin miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro publica, miercuri, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi l...
4.201 elevi din judeţul Gorj susţin miercuri, 3 iulie, proba scrisă la Matematică, la examenul de Bacalaureat 2013. adevarul.ro va publica, miercuri, subiectele la Bac 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la exame...
Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro va publica, luni, rezolvarea subiectelor la Bacalaureat 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu ...
Gorjenii nu sunt cine ştie ce eroi. Au trăit evenimentele de acum 23 de ani cu poezii, petarde, terorişti închipuiţi şi accidente casnice. Dacă vreţi să citiţi despre o revoluţie a hazardului comic, citiţi mai jos
Premierul Victor Ponta a declarat marţi seară, la Târgu-Jiu, că este sigur că Dan Diaconescu, contracandidatul său în colegiul 6 Gorj pentru un loc în Camera Deputaţilor, nu va mai călca prin judeţ după alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Elena Udrea îl ironizează pe Victor Ponta pentru modul în care a ales să îşi facă campanie electorală. Udrea susţine că Ponta a ajuns să taie panglicile la proiectele demarate de ea în perioada în care a fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turi...
fără imagine
Prezent la lansarea candidaţilor USL pe Bucureşti, Victor Ponta nu a uitat de bătălia electorală pe care o are de dat cu Dan Diaconescu. Chiar dacă cei doi vor candida la Târgu-Jiu, Ponta nu s-a abţinut şi a lansat o înţepătură la adresa rivalului să...
Guvernul a alocat, azi, o sumă importantă pentru modernizarea Stadionului Municipal de fotbal din Târgu-Jiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
Antrenorul echipei Rapid, Ioan Ovidiu Sabău, a avut numai cuvinte de laudă la adresa formației Pandurii, care s-a impus cu 2-0 în meciul disputat aseară pe teren propriu....
Minerii din Cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), care sărbătoresc Ziua Minerului pe data de 6 august, vor primi câte 700 de lei în plus la salariu....
USL a câştigat în Gorj un număr de 55 din cele 70 de primării din judeţ, printre acestea aflându-se şi cele două municipii - Târgu Jiu şi Motru -, precum şi principalele oraşe, conform numărătorii paralele realizate de reprezentanţii alianţei politic...
Deshumarea lui Nicolae Druțu, din Stoina, decedat în urmă cu patru ani, după ce a fost anchetat de doi polițiști din localitate, a avut loc ieri, în prezența avocaților învinuiților.
Renumitul actor şi regizor, Sergiu Nicolaescu, va avea un cinematograf care-i va purta numele în oraşul în care s-a născut, Târgu-Jiu. Cinematograful Victoria a intrat în proces de modernizare şi va fi redeschis peste câteva luni sub o altă denumire:...
Aproximativ o sută de sindicalişti s-au strâns în această seară în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate. A fost de ajuns ca reprezentanţii Ligii Muncitorilor din România să scandeze lozinci împotriva pr...
Un bărbat de 38 de ani, din Târgu-Jiu, este acuzat că şi-a prejudiciat angajatorul cu peste 14.000 de lei, prin delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată....
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a anunţat astăzi că danezii angajează patru medici psihiatri, pe care îi vor plăti pentru început cu un salariu de până la şapte mii de euro....
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj au deschis astăzi porţile instituţiei pentru a marca 79 de ani de protecţie civilă în România. Copiii de grădiniţă au luat cu asalt maşinile din dotarea pompierilor....
Fostul edil al comunei Fărcăşeşti a fost condamnat la închisoare de magistraţii Tribunalului Gorj, care l-au obligat să-i restituie denunţătorului Andrei Barna suma totală de 1.071.135 de lei, reprezentând banii, contravaloarea bunurilor şi serviciil...
Fata de 17 ani mergea în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Drumul Judeţean 661 Turburea, în momentul în care un tânăr a coborât dintr-o maşină şi i-a smuls telefonul mobil, după care a dat bir cu fugiţii....
La o zi după ce magistraţii Tribunalului Gorj l-au pus în libertate pe Victor Şolea, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au formulat recurs împotriva acestei măsuri. Verdictul va fi dat mâine de Curtea de Apel Craiova....
Jucătorul sloven a fost citat de Judecătoria Târgu-Jiu atât la Clubul Sportiv Pandurii, cât şi la campioana Oţelul Galaţi, unde a fost transferat....
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj a anunţat că patronii străinii oferă sute de joburi în domeniul agricol, cel medical şi hotelier....
Un bărbat de 54 de ani, din comuna Ciuperceni, a fost găsit mort în această dimineaţă sub o grămadă de zăpadă căzută de pe acoperişul casei....
Curtea de Apel Craiova a decis ieri ca cei şapte tineri acuzaţi că au lăsat peste o mie de americani fără 20 de milioane de dolari să se întoarcă în arest, după ce Tribunalul Gorj i-a pus în libertate....
Decizia a fost luată aseară de magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu. Reprezentanţii Parchetului Local au formulat imediat recurs. Mircea Romanescu este obligat să nu părăsească localitatea în următoarele 30 de zile....
Magistraţii Tribunalului Gorj au decis aseară eliberarea secretarului Primăriei Bumbeşti-Jiu din arest preventiv. Bărbatul de 56 de ani este obligat să nu părăsească ţara....
Pompierii au fost chemaţi în urmă cu puţin timp să stingă flăcările care au cuprins acoperişul unui hotel aflat la intrare în zona montană Rânca....
Gorjenii scapă de gripă cu ajutorul plantelor medicinale. Frunzele folosite pentru prepararea ceaiurilor sunt la mare căutare în această perioadă....