tepar - ultimele știri
Un escroc de profesie, care a devalizat în trecut câteva societăţi din Alba, condamnat de mai multe ori la închisoare cu executare, a scăpat de unul dintre ultimele dosare deschise pe numele său.
Un ţepar notoriu prin Metoda Şmen, condamnat în trecut pentru mai mult de zece astfel de fapte, a făcut victime şi la Alba Iulia. În final, a fost condamnat la închisoare cu executare.
Un afacerist controversat, care a dat în cursul îndelungatei sale cariere infracţionale, „ţepe” de milioane de lei vrea să fie liberat condiţionat după doar câteva luni de la revenirea după gratii.
Unul dintre cei mai prolifici ţepari din Alba din ultimii 20 de ani a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia într-un nou dosar.
Tribunalul Alba a pronunţat marţi, 27 aprilie 2021, prima hotărâre într-un dosar de delapidare şi evaziune fiscală în legătură cu activităţi economice ce au avut loc în urmă cu 12 ani la societatea Mia Carn Mirăslău, în prezent în faliment.
Magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile pe Sorin Alin Vericianu, cunoscut şi ca „ţeparul cu o mie de feţe”. Bărbatul s-a dat drept procuror şi l-a determinat pe un sucevean să-i dea peste 50.000 de lei ca s...
Un vâlcean care a cumpărat peste 2.500 de miei de la 11 ciobani, fără a mai plăti contravaloarea acestora, a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor.
Zugravul-ţepar din Cugir a scăpat de închisoare în regim de detenţie după ce Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis apelul formulat în două dosare după ce instanţa de fond l-a condamnat în 2019 cu executare.
Un infractor din judeţul Alba specialist în infracţuni de înşelăciune cu locuri de muncă a fost condamnat de două ori, în aceeaşi zi, în două dosare diferite, la închisoare cu executare.
Curtea de Apel Alba Iulia a dispus rejudecarea unui dosar de evaziune fiscală în care este inculpat ”ţeparul” Tition Ovidiu din Braşov. La instanţa de fond, Tribunaul Alba, acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
Zugravul-ţepar din Cugir a primit o nouă condamnare penală cu executare pentru infracţiunea de înşelăciune. Nu va ajunge, deocamdată, la închisoare pentru că decizia nu este definitivă.
Un bărbat din Sibiu s-a folosit de o metodă originală pentru a înşela o persoană din Alba Iulia. În final, escrocul a primit închisoare cu executare. Faptele au avut loc în octombrie 2014, iar justiţia a pronunţat prima decizie recent la Judecătoria ...
Zugravul-ţepar din Cugir, bărbatul care a înşelat în ultimii ani zeci de persoane cu lucrări de construcţie pe care nu le-a mai realizat, a primit prima condamnare cu executare.
Un evazionist şi ţepar notoriu din Braşov, care a desfăşurat activităţi infracţionale în Alba în urmă cu mai bine de 10 ani, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare.
Două persoane din Alba Iulia au căzut victime unui ţepar specializat în infracţiuni de înşelăciune. Au vrut să facă un schimb de telefoane şi au fost înşelate.
O nouă hotărâre de condamnare la închisoare cu executare pentru un bărbat de 40 de ani din Alba Iulia specializat în infracţiuni de înşelăciune în domeniul construcţiilor şi amenajărilor interioare.
Bărbattul din Cugir specializat în infracţiuni de înşelăciune a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Este al treilea dosar deschis de procurori pe numele inculpatului Sibişan Liviu.
Un „ţepar“ care a înşelat persoane din mai multe judeţe ale ţării a fost condamnat de Judecătoria Alba Iulia la închisoare cu executare.
Un bărbat din Cugir, specializat în infracţiuni de înşelăciune în domeniul lucrărilor de construcţii, a fost condamnat la închisoare cu executare. ”Zugravul-ţepar” are la activ zeci de plângeri şi câteva dosare penale.
Un escroc din Suceava, pe nume Ovidiu Rusu, a strâns condamnări care însumează 225 de ani de închisoare, însă pedepsele i-au fost contopite, ţeparul primind o condamnare de 30 de ani de închisoare....
Nicolae Popescu este unul dintre cei mai căutaţi hackeri de către autorităţile din SUA. Românul este acuzat că a produs o pagubă de peste 3 milioane de dolari prin fraude informatice. Popescu a devenit practic de negăsit, FBI punând pe capul său o re...
Un inculpat, trimis în judecată pentru înşelăciune după ce a cumpărat maşini de lux şi nu a mai plătit ratele, a fost condamnat, la Alba Iulia, la închisoare cu executare.
Ovidiu Rusu, un individ cu patru clase din Rădăuţi, a fost condamnat de Curtea de Apel Suceava la 14 ani şi 6 luni de închisoare pentru înşelăciune. Ţeparul a primit această pedeapsă după ce i-au fost contopite mai multe dosare penale....
Un zugrav-ţepar din Alba a fost reţinut de poliţie pentru înşelăciune în construcţii. Liviu Sibişan este acuzat că a încasat avans de peste 30.000 de lei de la 17 persoane, pentru lucrări pe care nu le-a mai executat. Parchetul a decis cercetarea ace...
Un bărbat, de 30 de ani, din Cluj, este cercetat de poliţişti pentru înşelăciune prin care ar fi cauzat un prejudiciu de circa 700.000 de euro. Bărbatul le-ar fi promis, în calitate de constructor, între 2009 şi 2016, mai multor oameni că le vinde ap...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Emil Ovidiu Mrejeru, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune, şi complicitate la tentativă la înşelăciun...
Ţeparul „strategic” Ede Erdely, afacerist controversat din Braşov cu origini în Covasna, a scăpat definitiv de un dosar în care era judecat pentru devalizarea unei societăţi comerciale cu 1,5 milioane de lei. Curtea de Apel Alba Iulia a constatat în ...
Ţeparul „strategic” Ede Erdely, afacerist controversat din Braşov cu origini în Covasna, a scăpat de un dosar în care era judecat pentru devalizarea unei societăţi comerciale cu 1,5 milioane de lei. Judecătoria Alba Iulia a constatat, în 25 aprilie p...
Un bărbat din Cîmpina, judeţul Prahova, a fost trimis în judecată de procurorii din Alba Iulia pentru înşelăciune. Iordache Mihai Liviu a înşelat peste 80 de persoane din toată ţara cu o sumă totală ce depăşeşte 50.000 de lei.
„Ţeparul“ braşovean Ovidiu Tition culege „roadele“ activităţii infracţionale desfăşurate în perioadele în care a administrat două societăţi din Alba: Miacarn SRL Mirăslău şi Oliver Invest SA Oiejdea. Judecătoria Alba Iulia l-a condamnat în 8 martie 2...
Titus Jelea, un bărbat din Hunedoara a fost arestat preventiv pentru furt şi înşelăciune, după ce a escrocat mai mulţi vârstnici, pe care îi inducea în eroare, spunându-le că îi ajută să schimbe banii la bancă.
Un bărbat din Cîmpina, judeţul Prahova, este cercetat de procurorii DIICOT Alba Iulia pentru infracţiuni informatice şi înşelăciune. Mihai Liviu Iordache a înşelat peste 200 de persoane din toată ţara cu o sumă totală ce depăşeşte 100.000 de lei.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis, definitiv, atragerea răspunderii fostului administrator al societăţii „Mia Carn“ SRL Mirăslău - Alba, Ovidiu Tition, pentru perioada cât s-a aflat la conducerea firmei. Bărbatul trebuie să returneze firmei suma de a...
Vasile Burlan (30 de ani) din Tulcea a fost depuitat pe raza municipiului Constanţa, de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Vasile este cercetat într-un dosar în care prejudiciul este de 230.000 de lei. Iată cum acţion...
Bărbatul înfiinţa societăţi şi cumpăra materiale de la diverse firme fără să aibă disponibil în cont. După ce a „dispărut" din Vâlcea, Gheorghe B. a continuat activitatea infracţională şi în alte judeţe din ţară.
Marius Şrainer, fostul lider al suporterilor echipei de fotbal din Capitala Moldovei, este judecat pentru că a înşelat mai mulţi parteneri de afaceri cu o sumă totală de 236.685 de lei...
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din judeţul Ilfov a încercat să îi ţepuiască pe mai mulţi vânzători din Galaţi, cerându-le sume de bani în schimbul cărora oferea chitanţe cumpărate "la liber" din Complexul Europa....
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au dispus ieri trimiterea în judecată, în stare de arrest preventiv, a lui Ovidiu Rusu, după ce rădăuţeanul a înşelat mai multe persoane dându-se procuror şi judecător.
Codruţ Licea, ţigan analfabet din Giurgiu, a încercat să obţină bani de la patronul TCE 3 Brazi. Licea a primit 5 ani şi 6 luni de închisoare, după ce venit la Brăila, ca să înşface 15.000 de euro. A minţit că are SIDA, că se operează în Germania şi ...
Cristian Dima (37 ani), din Galaţi, a fost prins de poliţişti după ce a alimentat maşina cu benzină la o staţie peco din oraş şi a plecat fără să plătească....
Un bihorean condamnat la cinci ani de închisoare pentru înşelăciune, unul condamnat pentru furt şi un violator au fost prinşi marţi de către poliţiştii Compartimentului Urmăriri - Serviciul de Investigaţii Criminale din Bihor. Cei trei erau daţi ...
Fostul pastor neoprotestant Marius Leontiuc, acuzat de o fraudă de peste un milion de euro, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Cluj, la zece ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune şi falsuri, sentinţa putând fi atacată cu recurs.
Menţinerea sau eliberarea din arest preventiv a lui Deac este subiect de controversă între judecători.
Radu Turlacu, zis "Vampirică", din Braşov, a primit cinci ani şi şase luni de închisoare pentru că a falsificat zeci de acte. Anchetat şi trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, uz de fals, înşelăciune şi furt, braşoveanul de 31 de ani a reuşit...
Adriana Constantin, acuzată că a înşelat peste 250 de persoane, este la a şaptea cerere de eliberare. La aproape un an şi jumătate de la începerea procesului, păgubiţii şi-au pierdut speranţa că îşi vor mai recupera banii.
Născut în satul Ţepeşti al comunei Tetoiu din Vâlcea, Nicolae Popa este ţeparul ce a determinat arestarea mogulului de presă Sorin Ovidiu Vântu. Mâna dreaptă a lui SOV, vâlceanul Popa a plecat în 2002 cu o parte din banii păgubiţilor de la FNI....
Iulian Done este unul din marii ţepari ai Buzăului care a reuşit să înşele în mod sistematic o sumedenie de firme de asigurări. El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru fraude de aproape 300 000...
Tânărul de 26 de ani cerea bani, pe site-uri, dându-se grav bolnav. Ridica banii prezentând un act furat. Alex Ciprian Dimofte s-a folosit de datele unui alt brăilean pentru a scoate mii de dolari de la filiala din Galaţi a Băncii Trasilvania.