tiganesti - ultimele știri
Liderul PSRM, Igor Dodon, şi în acest an s-a scăldat în apa rece a unui lac, de Bobotează. Fostul şef de stat a mers de această dată la lacul de la Mănăstirea Ţigăneşti, raioul Străşeni.
În ciuda faptului că se spune că bucătăria ţigănească nu există, familiile de etnie roma obişnuiesc să prepare o serie de mâncăruri pe care le consideră ale lor. Trei dintre acestea vi le prezentăm în articolul de faţă: Şah Hai Mas, Bândăreţ şi Săvia...
Animalele bolnave au fost găsite în satul Ţigăneşti (comuna Munteni), într-o gospodărie în care erau crescuţi 13 porci. În zonă au fost în acest an mai multe focare de pestă africană, în satele Munteni, Slobozia Blăneasa şi Negrileşti.
Poliţiştii au fost sesizaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, de o femeie în vârstă de 80 de ani că un necunoscut i-a intrat în casă şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale.
Trei localităţi din judeţului Teleorman sunt afectate de inundaţiile produse ca urmare a ploilor abundente, luni seară pompierii intervenind pentru evacuarea apei din case şi gospodării.
Pompierii din judeţul Teleorman, sprijiniţi de cei din Bucureşti, Giurgiu şi Argeş, au reuşit să evacueze, în ultimele ore, apa din zeci de case şi gospodării afectate de inundaţii....
O imagine de la inundaţiile din Teleorman a devenit virală pe Facebook: doi bărbaţi din localitatea Ţigăneşti stau pe o bancă în timp ce pompierii lucrează. Despre fotografie a scris postări şi poliţistul Marian Godină.
Drumul Naţional 51 a fost restricţionat miercuri, 23 mai, între orele 10.00 şi 12.00, pe o porţiune de 500 de metri. Motivul a fost o înmormântare la care au participat circa 1.000 de oameni.
Detaliile foarte puţin cunoscute fac parte dintr-o lucrare biografică scrisă de profesorul tecucean Vasile Ghica. Fiică a marelui boier Costache Conachi (intrat şi în istoria literaturii române cu versurile sale), Cocuţa a fost comparată de istorici ...
Poetul, inginerul şi boierul de viţă veche Costache Conachi era unul dintre cei mai bogaţi români ai vremurilor lui şi a fost cât pe ce să ajungă domn al Moldovei. A ocupat o mulţime de funcţii publice, însă toată viaţa lui, din prima până-n ultima z...
13 teleormăneni au primit condamnări cu suspendare în dosarul ” Fraudă la referendum”. Pedepsele variază între şase luni şi trei ani, acuzaţiile vizând fraudarea procesului de vot din 2012. Unul dintre condamnaţi este primarul comunei Bagadiru, Dani...
Micul oraşul Topoloveni s-a dezvoltat pe locul unei vechi aşezări rurale atestate documentar în 1421 , pe vremea lui Radu Prasnaglava, fiul lui Mircea cel Bătrân. Cinci secole şi jumătate mai târziu, în 1968, Topoloveni a fost declarat oraş. De atunc...
Cea mai mare unitate spitalicească din Teleorman nu a fost ferită în ultimii ani de scandaluri de malpraxis. În 2011, un băiat de 11 a murit din cauza unei fracturi tratată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. În 2014, o tânără de 37 de an...
Poliţiştii au reuşit să dea de urma minorei de 15 ani din Ţigăneşti, dispărută de acasă, în data de 26 decembrie. Mădălina a fost găsită în Ilfov, după ce poliţiştii au căutat-o timp de trei zile.
Peste 4 milioane de lei vor intra în conturile Teldrum pentru executarea unui pod peste Vedea, la Ţigăneşti. Obiectivul a fost afectat de inundaţiile din primăvara acestui an.Liciaţia a fost organizată, fără anunţ în prealabil şi a fost atribuită fir...
Elevii din Ţigăneşti merg la şcoală cu un microbuz marca PSD. Microbuzul este Opel, însă primarul comunei Ţigăneşti a ţinut să-l personalizeze dându-i drept număr de înmatriculare numele partidului de la care provine el însuşi. Elevii merg la şcoală ...
La mai bine de doi ani de la Referendumul din 2012 şi la aproape 12 luni de la declanşarea procesului legat de fraudarea acestui scrutin, audierile martorilor şi inculpaţilor din dosar continuă. Zeci de persoane din Teleorman au ajuns sau urmează să ...
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României s-a derulat, ieri, un nou termen în procesul ” Fraudă la referendum”, proces în care Liviu Dragnea şi alte aproximativ 100 de persoane sunt acuzate de infracţiuni de corupţie.12 bătrâni din Ţigăneşti,...
Pe 15 mai 2014 va avea loc la Palatul Copiilor, începând cu ora 9.00, a VIII-a ediţie a Festivalului judeţean de dans pentru copii „Dansez pentru mare“....
Argentinienii jignesc România: jurnaliştii au scris despre sosirea „pumelor“ pe „tărâmuri ţigăneşti“
Tricolorii vor înfrunta selecţionata sud-americană, miercuri (ora 21.00, Pro TV), însă meciul a fost precedat de un articol revoltător, publicat în cel mai important ziar din Argentina.
Direcţia Naţională Anticorupţie a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care vicepremierul Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului o...
Alături de vicepremierul Liviu Dragnea, alte 74 de persoane sunt acuzate în dosarul Referendumului din 2012. Printre aceştia se numără primarul comunei Bragadiru, Daniel Răboj, acuzat de date de mită. Lista publicată de DNA conţine nume ale unor mem...
Accident mortal la Ţigăneşti O căruţă a fost lovită de o maşină şi două persoane şi-au pierdut viaţa
Un accident de circulaţie teribil s-a petrecut, azi dimineaţă, în jurul orei 6.30 , pe DN 51, în localitatea Ţigăneşti.O căruţă a fost strivită de un autoturism şi două persoane, soţ şi soţie, aflate în căruţă, au decedat în urma impactului.
Accidentul s-a petrecut în localitatea Ţigăneşti, pe DN 54. Doi şoferi au ajuns la spital, iar maşinile lor au fost grav avariate, în urma unei depăşiri neregulamentare.
Impozanta clădire de la Ţigăneşti a rămas a nimănui după privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi. Adevăratul ei proprietar, Academia Română, n-a manifestat interes pentru recuperarea şi renovarea palatului şi a parcului acestuia, în ciuda f...
5 persoane au ajuns la spital după ce au căzut victime unui grav accident de circulaţie petrecut în această dimineaţă pe Drumul Naţional 51, Alexandria – Zimnicea, în localitatea Ţigăneşti. Unul dintre pasageri a rămas prins între fiarele contorsiona...
Oraşul ialomiţean Ţăndărei este cartierul general al celei mai mari reţele de traficanţi de minori. Peste 180 de copii au fost obligaţi de aceştia să cerşească pe străzile marilor metropole din Anglia. Cu banii strânşi din cerşetorie, traficanţii şi-...
Comuna Covăsînţ din judeţul Arad, cu o populaţie de peste 2.600 de locuitori, a devenit celebră după ce au început să se construiască tot mai multe palate ţigăneşti de lux.
Rezervaţia cultural-naturală Orheiul Vechi, rezervaţia peisagistică Trebujeni, pădurea şi Mănăstirea Curchi, şi Mănăstirea Ţigăneşti vor constitui nucleele Parcului Naţional Orhei, primul parc naţional din Republica Moldova, potrivit unei decizii a E...
Îmbulzeală în numele credintei, la Ţigăneşti. Sute de credincioşi s-au călcat în picioare şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, ca să ajungă în altarul Bisericii Mănăstirii Sfântul Gheorghe....
Cele trei camioane pline cu alimente trimise de autorităţile din Iaşi pentru sinistraţii din Vrancea au ajuns într-o localitate deszăpezită cu săteni care stăteau la terasă şi se bucurau la un pahar de băutură....
Un bărbat de 30 de ani din localitatea Ţigăneşti a fost arestat de poliţiştii din Alexandria pentru viol. Suspectul a fost reţinut în urma unei percheziţii efectuate de oamenii legii la locuinţa acestuia. Infractorul este acuzat că a violat o minoră ...
Un bătrân de 72 de ani din Ţigăneşti a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Alexandria cu răni foarte grave, după ce a fost lovit de un tânăr din aceeaşi localitate, care mergea cu un moped, marca Aprilia, pe drumul Naţional 51. La faţa locului au fost c...
Palatul Copiilor din Alexandria, în parteneriat cu ISJ Teleorman, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” Alexandria, CJCPCT Teleorman, Primăria Ţigăneşti şi Asociaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Comunitară organizează astăzi Festivalul Interjudeţean de Folc...
Palatul de la Ţigăneşti, locul unde s-a născut şi a trăit Costache Conachi, ispravnic, logofăt, şi, mai ales unul dintre cei care au pus bazele poeziei moderne româneşti, este de nerecunoscut. Trecerea anilor, dar mai ales dezinteresul proprietarilor...
Zeci de palate ţigăneşti, zugrăvite în culori stridente, au fost ridicate în ultimii ani la marginea Hunedoarei, pe locul unor vechi mahalale din apropierea fostei gropi de gunoi a oraşului. Pentru romii care le stăpânesc, opulenţa afişată de clădiri...
Proprietarul conacului, Dunasi SA Galaţi, fosta societate hotelieră a combinatului Sidex, a intrat în lichidare judiciară.Direcţia pentru Cultură propune ca imobilul să fie expropriat şi să fie trecut în administrarea judeţului, pentru a putea fi val...
Ţiganii unguri care au participat la târgul tradiţional de pe litoral îşi vând costumele tradiţionale noi sau second hand pe internet în lei, euro sau dolari americani.
Circa 50 de americani din statul Washington DC au fost prezenţi ieri în comuna mureşană Zau de Cîmpie pentru a avea un schimb de experienţă cu romii din localitate.