trofee - ultimele știri
Formația antrenată de Cosmin Olăroiu, Al Sharjah, s-a impus în Cupa Ligii cu scorul de 2-1 în fața celor de la Al Ain, după ce a fost condusă cu 1-0. Meciul s-a tranșat în prima repriză.
„All Quiet on the Western Front” a fost marele câştigător al celei de-a 76-a ediţii a galei premiilor Academiei Britanice de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), care a avut loc duminică seară la Londra
fără imagine
„Noi analizăm lumea, iar Animalele o simt, înțelegi?", spune Janina Duszejko, excentrica protagonistă (unii ar zice chiar țicnită) a romanului „Poartă-ți plugul peste oasele morților”
Ihor Sumilenny, un tânăr activist de mediu, alături de alţi ucraineni „vânează” resturi din războiul pe care Rusia l-a declanşat în Ucraina. Aceştia caută în locuri bombardate resturi de muniţie, rachete pentru a se simţi mai „aproape de eroi”, relat...
Poliţiştii au făcut percheziţii în locuinţa şi magazinul activistului de mediu Tiberius Vatamaniuc. Oamenii legii au ridicat de la faţa locului o sabie, o macetă, un pistol, sute de elemente de muniţie, numeroase trofee de cerbi, un dispozitiv de ved...
Fostul parlamentar clujean Mihai Goţiu, care şi-a dedicat activitatea în cadrul Senatului iniţiativelor de protejare a mediului, a postat pe Facebook o analiză despre uciderea ursului Arthur şi reacţiile premierului Cîţu şi a ministrului Mediului, Ta...
Poliţiştii suceveni au făcut percheziţii în locuinţele unor bărbaţi, din comuna Voroneţ a judeţului Suceava, bănuiţi de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor....
Simona Halep va debuta, luni, de la ora 10.00. la Australian Open, iar românca a susţinut o conferinţă de presă înaintea debutului în competiţie
Simona Halep (2 WTA) are trei trofee în 2020 şi, dacă va câştiga şi French Open (27 septembrie - 11 octombrie), se poate spune că a avut cel mai bun sezon din cariera ei de până acum, judecând după valoarea turneelor câştigate.
Premiul pentru cel mai bun spectacol a fost câştigat de „Chiritza în concert”, după Vasile Alecsandri şi Matei Millo, un spectacol concert de Ada Milea la Teatrul Naţional Cluj-Napoca. Premiul a fost acordat la Gala UNITER, desfăşurată luni seară, la...
Camelia Tănasă a creat una dintre cele mai performante şcoli de dans sportiv din România. Elevii clubului din Bacău au câştigat sute de medalii şi trofee în competiţii naţionale şi internaţionale....
Chiar dacă Premier League sau Bundesliga şi-au desemnat noile campioane, finalul de sezon din fotbalul european încă are miză în unele dintre cele mai mari competiţii naţionale şi continentale.
Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, contrabandă calificată, braconaj cinegetic şi transportul vânatului dobândit fără respectarea condiţiilor legale.
Trofeele de Mare Şlem câştigate de cel mai bun tenismen din istoria Mexicului au fost scoase la licitaţie pentru aproximativ 200.000 de dolari. Colecţia include şase piese.
Un bărbat din Dâmboviţa este cercetat de poliţişti după ce aceştia au găsit în locuinţa sa trofeele a patru cerbi pe care i-a ucis într-o singură noapte. Oamenii legii au găsit în casa acestuia patru capete de cerbi pe care bărbatul le-a atârnat pe p...
Câştigătorii American Music Awards 2019: cine e artistul care a doborât recordul lui Michael Jackson
Taylor Swift a dominat gala American Music Awards (AMA), ce a avut loc duminică, 24 noiembrie, în Los Angeles. Vedeta pop a plecat acasă cu şase trofee, printre care cel pentru Artistul deceniului.
Sabina Lungu (11 ani), elevă în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială nr. 5 „Cuza Vodă“ din Galaţi, are o mare pasiune: baletul. Fetiţa a început să facă dans artistic figurativ de la 4 ani şi face senzaţie cu mişcările sale şi expresivitatea corpului p...
Simona Halep, locul 3 WTA şi principala favorită, s-a calificat vineri în finala turneului WTA de la Doha, învingând-o pe ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 3-6, 6-4, după ce adversara sa a condus cu 4-1 în setul decisiv....
Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat, vineri, două percheziţii pe raza localităţii Ocniţa la persoane bănuite de braconaj, două mandate de aducere fiind puse în executare, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Poliţişti de la mai multe servicii din Teleorman şi jandarmi din acelaşi judeţ au făcut zece percheziţii la domiciliile unor persoane acuzate de braconaj.
Simona Halep a avut o ascensiune formidabilă în lumea tenisului feminin şi continuă să fie cea mai constantă sportivă din actuala generaţie.
Istoria omenirii consemnează numeroase practici care pe orice om din lumea civilizată l-ar terifia. Unul dintre aceste obiceiuri care-i pot da fiori fiecărui om modern a fost ”vânătorea de capete”. De-a lungul timpului au existat triburi şi populaţii...
Gabriela Panduru (39 de ani) a plecat din Arad, unde preda informatică copiilor cu vârste între 4 şi 18 ani, pentru a ajunge campioană la fitness în New York, SUA.
Anul acesta, pe 7 iunie, se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea clubului de fotbal Steaua. Au fost ani buni şi răi, c-aşa e-n viaţă. Acum se numără amintirile, dar şi trofeele. Se trage linie, se fac socotelile – ce înseamnă cei 70 de ani de istori...
Cinci persoane bănuite de mai mult timp că vânează ilegal s-au trezit cu poliţia la uşă. Oamenii legii au efectuat şapte percheziţii domiciliare şi au ridicat peste 160 de kilograme carne de vânat, 12 trofee şi 8 arme de vânătoare. Două persoane au f...
Luni, 15 mai, Ministerul Apelor şi Pădurilor ar trebui să emită noul ordin prin care stabileşte cotele de vânătoare pentru perioada mai 2017-aprilie 2018....
Filmul „Sieranevada“, în regia lui Cristi Puiu, a obţinut Marele Premiu şi Trofeul UCIN, în cadrul Galei Premiilor de luni seară de la Teatrul Naţional Bucureşti....
În cadrul tradiţionalei manifestări au fost premiaţi cei care, în decursul anului trecut, s-au remarcat în domeniile culturii, patrimoniului cultural mobil, imobil şi material.
Doi bărbaţi din judeţul Călăraşi sunt anchetaţi de poliţişti pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce oamenii legii au stabilit că au încălcat legea....
Lungmetrajul „Elle“, regizat de Paul Verhoeven, cu Isabelle Huppert în rolul principal, a câştigat două trofee la cea de-a 42-a gală de decernare a premiilor César, cele mai importante distincţii din cinematografia franceză....
Firma desemnată să vândă numele, sigla, palmaresul şi trofeele clubului falimentar Oţelul a decis să expună trofeele la Galaţi de vineri până duminică, înainte de licitaţia care va avea loc la Bucureşti în data de 23 februarie.
Andrei Vlad are 10 ani şi trei mari pasiuni: matematica, româna şi dansul.A reuşit performanţe excepţionale la toate cele trei discipline, talentul său nativ fiind dublat, însă, de multe ore de muncă asiduă.
Justin Bieber şi Lady Gaga au fost marii câştigători ai galei MTV Europe Music Awards (EMA) 2016, organizată duminică seară, la Rotterdam. Artiştii au fost premiaţi anul acesta cu trofee purpurii, realizate în memoria cântăreţului american Prince, ca...
Pelicula „Câini”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică, a câştigat, sâmbătă seară, la Festivalul de Film de la Sarajevo, menţiunea specială a juriului şi premiul pentru cel mai bun actor, acordat lui Gheorghe Visu, potrivit site-ului oficial al...
Slătineanca Adina Diaconu a câştigat sâmbătă, la Zagreb, în Croaţia, cel de-al 12-lea titlu european din carieră, devenind astfel cea mai premiată tenismenă din acest sport (cu 13 medalii o întrece, într-un clasament din toate timpurile, doar bieloru...
Orice palmares are şi marii lui pierzători. Anul acesta a fost "Toni Erdmann", al cineastei germane Maren Ade, care, a obţinut trofeul neoficial Palmierul de Aur pentru film uitat. Această tragi-comedie, despre un tată care încearcă să recupereze afe...
Palatul Copiilor Arad a câştigat 23 de locuri I şi două trofee la Concursul Internaţional de dans şi muzică „Ghiocelul de Argint”, desfăşurat recent la Teatrul Ioan Slavici Arad şi la Teatrul de Marionete.
Dacă succesul se măsoară în trofee, atunci Ada Solomon este incontestabil un producător de succes. Iar dacă trofeele sunt sub formă de animale, atunci cu siguranţă la birou deţine o adevărată “menajerie”, cu premii obţinute în lumea întreagă. “Adevăr...
Un număr însemnat de trofee de vânătoare din colecţia Nicolae Ceauşescu, aparţinând Muzeului Cinegetic Posada sunt expue în această perioadă la Muzeul de Artă din municipiul Satu Mare. Povestea dictatorului comunist pasionat de vânătoare ar putea fi...
ichidatorii clubului AC Parma, Angelo Anedda şi Alberto Guiotto, au anunţat, pe site-ul fallimentiparma.com, că au scos la vânzare trofeele câştigate de-a lungul timpului de echipă.
Cu un palmares impresionant de premii şi trofee, Gabriela Amzaru, pasionată de muzică şi dans, a ajuns să fie remarcată de cei buni compozitori din România. Marius Ţeicu şi regretatul Cornel Fugaru i-au îndrumat paşii în lumina reflectoarelor....
Fosta jucătoare de tenis Martina Navratilova şi brazilianul Gustavo Kuerten vor înmâna trofeele câştigătorilor la simplu feminin, respectiv simplu masculin, la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, în 6 şi 7 iunie.
Cei mai buni sportivi şi antrenori ai judeţului, care s-au evidenţiat pe parcursul anului 2014 prin rezultate deosebite la concursuri naţionale sau internaţionale, au fost premiaţi astăzi de Consiliul Judeţean Teleorman.
Un bărbat de 53 ani din oraşul Băneasa este cercetat penal de poliţişti pentru braconaj. Deşi este deţinător legal de armă de vânătoare, în casa lui au fost descoperite trofee de căprior, mistreţ şi lup....
Un buzoian cercetat iniţial de poliţie pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor ajunge să fie anchetat şi pentru infracţiunea de braconaj. Extinderea anchetei vine după ce la percheziţia efectuată de oamenii legii au fost descoperite trof...
Atacantul argentinian Lionel Messi a fost desemnat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale, trofeul fiind decernat, duminică seară, pe arena Maracana, după finala pierdută de reprezentativa sa în faţa Germaniei....
Băile Figa au găzduit sâmbătă cea de-a V-a ediţie a Festivalului „Vânătoare la ceaun”. Anul acesta participanţii s-au întrecut nu doar în mâncare cu carne de vânat la ceaun, ci şi în trofee. Printre acestea s-a numărat un trofeu din 1895, dar şi un e...
Cea de-a treia ediţie a Galei voluntarilor a recompensat, în acest an, în premieră, proiecte de voluntariat, unele cu o vechime mai mare de zece ani.
Camera de Comerţ şi Industrie Alba a organizat vineri evenimentul Topul Firmelor 2012. Peste 100 dintre cele mai performante societăţi comerciale din judeţ apar în clasament şi au primit distincţii şi trofee de excelenţă.
Şase tineri au ridicat trofee şi câte 12.000 de lei la Gala Premiilor în domeniul Tineretului 2013, pentru performanţe în diferite domenii: ştiinţă, tehnică, activism civic, literatură şi artă. Alţi şase au luat premii speciale, a câte 3.000 de lei....
Certificatul de excelenţă a Festivalului Mediteranean de Artă şi Cultură din Turcia şi premiul Orfeul de Aur a Festivalului Internaţional Euro Folk din Bulgaria sunt premiile cu care Opera Comică pentru Copii din Capitală s-a întors acasă după un tur...
Jucătoarea de tenis Simona Halep are un an extraordinar, reuşind să câştige patru turnee importante, care i-au adus un salt în primele 20 al lumii.
18 august este o zi importantă în calendarul Barcelonei şi nu atât pentru faptul că la primul meci cu Gerardo Marino pe bancă catalanii au zdrobit Levante, scor 7-0, şi mai ales pentru că în 1998 debuta sub tricoul blau-granata omul care este acum ce...
Steaua - CFR Cluj / Petre Grigoraş va debuta oficial pe banca tehnică a lui CFR Cluj în meciul cu Steaua, programat sâmbătă pe stadionul din Ghencea şi transmis de DigiSport1 (21.30).
În ultimele şapte sezoane ale cupelor europene, „roş-albaştrii” au adus cele mai multe beneficii României, dar ardelenii conduc în topul încasărilor de la UEFA...
Răzvan Raţ s-a despărţit de Şahtior Doneţk cu trei trofee luate în ultimul sezon petrecut în Ucraina. În total are 16, în zece ani jucaţi sub tricoul „minerilor“....
Şahtior Doneţk, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a câştigat o nouă Cupă a Ucrainei după victoria cu 3-0 din finala jucată contra lui Cernomoreţ Odessa. Aceasta este a cincea cupă cucerită de ucrainieni cu „Il Luce“ antrenor.
16 dintre trofeele câştigate de „Il Luce“ provin din timpul mandatului său la Şahtior, echipa pe care a preluat-o din mai 2004. La nouă ani de la acel moment, tehnicianul de 67 de ani poate celebra un nou succes.