turnee - ultimele știri
Simona Halep a declarat, duminică, înaintea de plecarea în SUA, că va avea alături la turneele de la Indian Wells şi Miami un antrenor de la Academia Patrick Mouratoglou.
Muzica a adus în viaţa Stelei Enache numeroase drumuri: de la cele pe care le făcea ca studentă, pentru a ajunge la profesori renumiţi şi a se perfecţiona, până la cele care însemnau turnee de durată, chiar şi în afara ţării...
2021 devine anul recordurilor negative pentru Simona Halep (30 de ani). O „radiografie“ a parcursului ei din acest sezon scoate la iveală această situaţie.
Românca Ilinca Anghel (30 de ani) este motivul pentru care campioana la tenis Garbine Muguruza (27 de ani), fost număr 1 mondial în 2017, a ajuns în România şi a devenit unul dintre cei mai mari promotori ai ţării noastre. Ilinca o cunoaşte pe „Gabi”...
Revenită pe terenurile de tenis după o perioada în care a fost afectată de accidentări, cea mai bună jucătoare a României a anunţat programul pe care îl va avea în finalul acestui an.
Fiecare apariţie a Simonei pe teren, la simplu, i-a adus acesteia o sumă de-a dreptul impresionantă: 74.158 de dolari.
Simona Halep (2 WTA) a intrat în vacanţă, la capătul unei stagiuni „ciuntite“, din cauza pandemiei de coronavirus.
În timpul regimului comunist, partidul a pus batista pe ţambal când a venit vorba de promovarea cântecelor bătrâneşti de petrecere. Chiar şi aşa, Romica Puceanu a rupt toate barierele: supranumită regina muzicii lăutăreşti, artista şi-a făcut un renu...
Kim Clijsters aduce veşti aşteptate de întreaga lume a tenisului, despre anunţata sa revenire în competiţii, după cea de-a doua retragere, din 2011. Belgianca în vârstă de 36 ani nu s-a putut ţine de planul iniţial, de a juca la Australian Open 2020,...
Simona a avut 13 turnee la care a participat în ultimele două sezoane. În acest an, în multe dintre aceste competiţii, ea a înregistrat rezultate mai slabe. Efectul acestui parcurs s-a văzut în clasamentul mondial.
După o nouă eliminare prematură la US Open, Simona Halep va avea o pauză de cel puţin zece zile. Apoi, va continua să joace pe hard până la finele sezonului.
Turneele din WTA de anul acesta au dat naştere unei situaţii nemaiîntâlnite pe parcursul întregii istorii a competiţiei
Un documentar lansat în 2016, care a surprins lupta cunoscutului DJ Avicii cu stresul, anxietatea şi boala, dezvăluie şi faptul că artistul şi-a avertizat managerii în repetate rânduri „că va muri de epuizare“ dacă îl mai presează să plece în turnee.
Ion Creţeanu este unul dintre ultimii culegători activi de folclor din România, cântă dumnezeieşte la cobză, meşteşug pe care l-a deprins de la rapsodul care o acompania pe Maria Tănase la concertele din străinătate. Îşi declară ca principal ţel prom...
Eliminarea prematură suferită la primul Grand Slam al anului îi va cauza Simonei Halep un "deficit" de 420 de puncte în ierarhia WTA, după ce anul trecut a jucat în sferturile de finală. Astfel, Halep va încerca să recupereze modificându-şi programul...
Federaţia Română de Fotbal a lansat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Liga Elitelor, două competiţii destinate echipelor de club cu jucători sub 19 ani şi sub 17 ani, care vor începe la sfârşitul acestei săptămâni.
Simona Halep se pregăteşte de a patra competiţie de circuit din 2015, turneul de la Dubai fiind programat în perioada 15-21 februarie.
Simona Halep se pregăteşte intens pentru sezonul american, urmând să joace, în decurs de patru săptămâni, în trei turnee foarte importante din circuitul WTA, între care unul din Mare Şlem, US Open.
Cântăreţul şi chitaristul britanic Eric Clapton a dezvăluit că este gata să renunţe la turnee, după mai bine de 50 de ani petrecuţi pe drumuri, scrie „Daily Mail“.
Lotul echipei HCM Baia Mare va începe pregătirea pentru noul sezon în data de 14 iulie. După vizita medicală şi o săptămână de antrenamente în Baia Mare echipa va pleca într-un cantonament centralizat.
Trupa Bon Jovi, Pink sau Rihanna sunt artiştii cu cele mai mari încasări din turnee în anul 2013, arată topul întocmit de revista „Billboard“, veniturile obţinute fiind de peste 100 de milioane de euro. În schimb, nume precum Roger Waters, One Direct...
Victor Hănescu este cel mai bun jucător profesionist de tenis pe care l-a avut România în ultimii ani, dar nu se mai află la prima tinereţe.
Curtea de Argeş va găzdui timp de 14 zile două turnee internaţionale de tenis, rezervate copiilor de 16 ani, atât la băieţi cât şi la fete....
Zaharia Bârsan a fost unul dintre cei mai importanţi dramaturgi ai anilor 1900, punând bazele Teatrului Naţional din Cluj, pe care l-a şi condus mai bine de 10 ani. A întreprins numeroase turnee prin Transilvania, stârnind apetitul pentru teatru incl...
Cu toţii avem concerte pe care le aşteptăm cu sufletul la gură, iar atunci când, după multe eforturi financiare reuşim să ajungem la ele, rămânem dezamăgiţi, începem să ne întrebăm dacă a meritat sau nu. Revista „The Rolling Stones“ a alcătuit o list...
Cu doar câteva zile în urmă, Justin Bieber, unul dintre cei mai populari artişti în rândul adolescenţilor, a devenit brusc nepopular după ce a a întârziat două ore la un concert susţinut pe arena O2 din Londra. Cântăreţul a provocat furia părinţilor ...
Steaua, Dinamo, Rapid şi CFR vor avea adversari cu nume în amicalele pe care le vor disputa înainte de startul returului....
U 2 este trupa cu cele mai mari încasări din turnee în acest an, cu peste 293 de milioane de dolari câştigaţi din 44 de concerte, potrivit unui top realizat de revista muzicală „Billboard".
Doina Spătaru, mama Mălinei Olinescu, a declarat într-un interviu acordat în 2007 publicaţiei „Formula As" că, din cauza turneelor dese în străinătate, şi-a sacrificat relaţia cu fiicele sale....
Doi orădeni au fost trimişi în judecată după ce au fost descoperiţi de către poliţiştii de investigare a fraudelor că organizau jocuri de noroc fără autorizaţie. Pentru a putea participa la turneele organizate, fiecare participant ar fi achitat div...
Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul unu mondial, care a suferit o accidentare la spate, a declarat, pentru cotidianul Sportske Novosti, că ar putea fi nevoit să renunţe la turneele de la Beijing şi Shanghai.