tvr 2 - ultimele știri
Emisiunea „Istorii de bun gust”, difuzată azi, de la ora 21.00, la TVR 2, şi duminică, de la ora 12.00, la TVR Cultural, ne poartă prin câteva bucătării exotice din Bangladesh, Malaysia şi Egipt.
articol publicitar
Şi în cel de-al şaptealea sezon, de luni până vineri, de la ora 17.30, vom descoperi secretele bucătăriei tradiționale din fiecare regiune a României, la TVR 2.
articol publicitar
„Poate știți că Ștefan Birtalan nu avea egal. Sau că Cristian Gațu a fost considerat cel mai inteligent handbalist român, a se lua în calcul că perspectiva din care i s-a pus acestă etichetă e aceea că a fost redutabil și la șah. “
articol publicitar
Ioan Holender, Director al Operei din Viena timp de 19 ani, poate cel mai mare reprezentant cu origini timișorene al lumii culturale contemporane deschide noul sezon Reţeaua de Idoli.
articol publicitar
Există o mulțime de motive pentru care, indiferent de vârstă, e bine să învăţăm o limbă străină. Şi în noul sezon al emisiunii difuzate de TVR 2, „Teleşcoala” vine în ajutorul celor interesaţi.
Un pensionar din Bucureşti, Teodor Ciopală, a obţinut marele premiu „Câştigă România”, la numai două săptămâni de la debutul celui de-al optulea sezon al concursului de cultură generală difuzat de TVR 2 şi găzduit de Virgil Ianţu.
Din 14 septembrie, cunoscuta realizatoare Irina Păcurariu provocă celebrităţile la un dialog sincer în noul sezon „Reţeaua de idoli“, la TVR 2. Celebra artistă Marina Voica (84 de ani) este prima invitată a emisiunii.
Cătălin Ştefănescu lansează la TVR 1 un nou sezon al emisiunii Garantat 100%. Prima emisiune aduce o dezbatere despre importanţa protejării mediului înconjurător.
Reprezentanţii Televiziunii Române au anunţat un nou sezon „Câştigă România“. Cel de-al şaselea sezon, ce va fi difuzat la TVR 2, oferă concurenţilor mai multe şanse la premii.
În plină vară, Paul Surugiu-Fuego vine cu o premieră. Vedeta TVR2 îşi face bagajul şi se mută, pentru o lună la mare, de unde va filma pentru show-ul estival „Drag de marea mea“.
Din 11 mai, Irina Păcurariu, Ioana Voicu şi profesioniştii Federaţiei Române de Culturism şi Fitness îi invită pe telespectatori, în fiecare sfârşit de săptămână, să urmărească trei emisiuni interesante.
Din 15 aprilie, TVR 2 propune telespectatorilor show-uri în premieră, seriale, filme şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate.
De Crăciun, TVR 1 a pregătit programe speciale pentru telespectatorii de toate vârstele, de la fime şi desene animate cu tematică, finala „Vedeta populară“, până la emisiuni speciale: „Se caută Moş Crăciun talentat“ şi „Întâlnire cu Moş Crăciun“. TVR...
Televiziunea Română prezintă ediţii speciale cu ocazia sărbătoririi Centenarului. 1 Decembrie 2018, 100 de ani de România, reprezintă un moment istoric pe care televiziunea publică îl va reflecta prin producţii special dedicate evenimentului Marii Un...
Formatul românesc „Câştigă România!“, prezentat de Virgil Ianţu la TVR 2, va fi adaptat pentru publicul american. Actriţa Whoopi Goldberg va fi producătoarea show-ului, care se va intitula „Win Your Country“.
În această seară, de la ora 20.00, faţă în faţă cu Virgil Ianţu (47 de ani), gazda concursului de cultură generală difuzat de TVR 2, se va afla o tânără nevăzătoare.
Prezentatorul de televiziune Virgil Ianţu dă startul unei noi caravane „Câştigă România!“, concursul de cultură generală difuzat de TVR 2.
TVR 2 a pregătit o toamnă cu programe în premieră, seriale, formate noi, filme de top, show-uri de divertisment şi sezoane noi ale unor emisiuni consacrate. Printre acestea se numără sitcomul „Primăverii“, cu actriţa Maia Morgenstern în rol principal...
Din 1 octombrie, chef Aida Parascan (37 de ani), fostă câştigătoare a show-ului „Masterchef“, va găzdui la TVR 2 o emisiune culinară asezonată cu bună dispoziţie, vedete şi informaţii aduse de specialişti.
Postul public TVR 2 anunţă premiera sitcomului „Primăverii“, din a cărui distribuţie fac parte actori de top, inclusiv Maia Morgenstern, care joacă rolul principal.
Artistul Paul Surugiu, cunoscut sub numele de scenă Fuego (42 de ani), va prezenta o nouă emisiune la TVR 2, începând cu luna octombrie.
Actorul Mitică Popescu (81 de ani) a vorbit într-un interviu obţinut de „Adevărul“ despre perioada dificilă prin care a trecut după cei trei ani petrecuţi în închisorile comuniste, unde a fost trimis pentru că nu şi-a turnat prietenii care, la o petr...
„Câştigă România“, show-ul de cultură generală prezent de Virgil Ianţu la TVR 2, va reveni pe micile ecrane cu sezonul patru, aşa că vă prezentăm câteva curiozităţi despre România pe care le-am aflat din emisiune, dar şi aspecte inedite despre progra...
Fiica lui Mădălin Voicu, Ioana Voicu (29 de ani), co-prezentatoarea emisiunii „Se zice că...“, de la TVR2, îşi anunţă lansarea în muzică.
Raluca Arvat (42 de ani), prezentatoarea principalului jurnal de ştiri de la TVR 2, a vorbit despre copilăria petrecută în Braşov, dar şi despre decizia de a pleca de la ProTV, după aproape 20 de ani petrecuţi în trust.
Un serial coreean, filme şi noi sezoane ale emisiunilor de divertisment „Duelul pianelor“, „Femei de 10, bărbaţi de 10“ şi „Se zice că...“ se numără printre programele din grila de primăvară a postului TVR 2.
Trei mari sportivi ai României răspund invitaţiei lui Virgil Ianţu de a intra în competiţia „Câştigă România“, de la TVR 2, iar sumele de bani câştigate în concursul de cultură generală vor fi donate unui copil cu dizabilităţi, cel mai tânăr membru a...
Televiziunile au pregătit pentru aceast weekend programe speciale în memoria îndrăgitei actriţe Stela Popescu, care s-a stins din viaţă, joi, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa ei din Bucureşti.
Emisiunea „Se zice că...“ revine la Televiziunea Română cu noutăţi din zona socială, culturală, mondenă şi de life style.
TVR 2 va difuza, începând din luna octombrie, sezoane noi din „Anatomia lui Gray“ şi un serial cu actorii Hugh Laurie şi Tom Hiddleston în rolurile principale, precum şi filme de artă, de acţiune şi de comedie.
Caravana emisiunii „Câştigă România!“, de la TVR 2, a poposit ieri la Timişoara, unde numeroşi bănăţeni s-au grăbit să-l întâmpine pe Virgil Ianţu, ajuns pentru o zi în oraşul natal. Pentru prima dată, un străin s-a înscris la un concurs de cultură g...
Şanse mari pentru iubitorii de karaoke! Paula Seling, Ovi şi Adrian Enache şi-au propus să-i aducă în emisiunea-concurs „Duelul pianelor“, care revine în toamnă la TVR 2, pe cei mai talentaţi români. Toţi cei care iubesc să cânte şi spun că au talent...
Serialul „Toate pânzele sus“, regizat de Mircea Mureşan, cu actori precum Ion Besoiu, Sebastian Papaiani şi Jean Constantin în distribuţie, va fi difuzat din 3 iulie, de luni până joi, de TVR 2.
Emisiunea de cultură generală „Câştigă România!“, de la TVR 2, prezentată de Virgil Ianţu, a fost selecţionată la cea de-a 12-a ediţie a Eurovision Creative Forum, organizat de EBU (European Broadcasting Union), o premieră absolută în istoria Televiz...
Cea de-a zece ediţie a Cupei Confederaţiilor, care se va desfăşura în Rusia, în intervalul 17 iunie – 2 iulie, va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Corina Dănilă revine la TVR 2 cu al şaselea sezon al emisiunii „Ieri, azi, mâine“, iar prima ediţie va fi marcată de două mari aniversări.
Virgil Ianţu se alătură echipei Televiziunii Române, unde va realiza un concurs de cultură generală despre România ce va fi difuzat de postul TVR 2.
Duminică, 12 februarie, de la ora 20.10, TVR 2, TVR HD şi TVR+ trasmit live ediţia „Eurovision Aleşii“, prezentată de Ioana Voicu şi Dan Helciug, în care îi vom cunoaşte pe cei 15 semifinalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision 2017. Telespectatorii ...
Profesorii Mircea Dumitru (rectorul Universităţii Bucureşti) şi Constantin Vică (lector univerisitar), sculptorul Ioan Bolborea, actorul Bogdan Dumitrache, violoncelistul Marin Cazacu, criticul de artă Pavel Şuşară, Constanţa Vintilă Ghiţulescu, cerc...
Din această toamnă, „Destine ca-n filme“, un program de suflet cu poveşti reale, emoţionante, revine cu sezonul şapte, în fiecare marţi seară, de la ora 21.10, la TVR 2 şi TVR HD. Iuliana Marciuc continuă să stârnească confesiuni şi să aducă la viaţă...
Artista arată că poate face miracole nu doar pe scenă, ci şi în bucătărie, în a doua ediţie „Politică şi delicateţuri“ din acest sezon, difuzată duminică, 23 octombrie, de la ora 15:00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
„Te vrea România“, o nouă emisiune de la TVR 2, debutează din 23 octombrie, de la ora 20:00, şi readuce pe micul ecran momentele de aur din istoria şi arhiva primei televiziuni a românilor.
Din 17 octombrie, în fiecare zi, de la ora 18.00, puteţi urmări la TVR 2 primul serial japonez, difuzat de Televiziunea Română, în premieră în România. „Aripi de matase“ , realizat în 2011, are la bază povestea reală a vieţii celei mai faimoase şi lo...
Cum doamna Irina Radu, încă şi din nefericire preşedinte-director general al TVR, cocoţată în funcţia respectivă de PSD şi ALDE conform metodei cu iz de loz în plic mai trage o dată, este ţâfnoasă, pusă pe scandal şi doritoare de procese chiar şi atu...
Mai multe canale ale Televiziunii Române (TVR) vor difuza, în perioada următoare, o serie de filme româneşti, dintre care multe au fost distinse cu premii internaţionale. Printre acestea se numără „Poziţia copilului“, „Aferim!“ şi „Marţi, după Crăciu...
O emisiune zilnică, una săptămânală şi un serial de comedie sunt primele noutăţi pe care TVR 2 le aduce în grila sa de toamnă de luni, 12 octombrie....
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat grilele de toamnă ale TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi ale studiourilor teritoriale ale SRTv, în timp ce membrul CNA Monica Gubernat, preşedintele şedinţei de marţi, i-a transmis directorului general interm...
TVR 2 îl comemorează luni, 5 octombrie, de la ora 20.30, pe Florian Pittiş - născut pe 4 octombrie 1943 - cu unul dintre primele teleplay-uri ale TVR, filmul „Nu sunt Turnul Eiffel“, în regia lui Cornel Todea şi Boris Ciobanu. Lungmetrajul este conti...
Filmele "Trecătoarele iubiri" şi "Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu" vor fi difuzate duminică, de la ora 14.10, respectiv 20.10, la TVR 2, în ciclul "Duminica filmului românesc", pentru a-i aduce un omagiu regizoarei şi scenaristei Malvina Urşianu, car...
TVR 1 va difuza, în această vară, mai multe filme şi show-uri de divertisment şi mai puţine emisiuni de informare, potrivit noii structuri de programe a principalei televiziuni din portofoliul SRTv, aprobată marţi de Consiliul Naţional al Audiovizual...
Filme alb-negru din perioada anilor 1930 - 1960, pelicule de artă, româneşti şi străine, dar şi un regal Charlie Chaplin, alături de producţii cinematografice de weekend pot fi urmărite vara aceasta la TVR 2....
Irina Baianţ, soprana care a făcut senzaţie în cel mai de succes musical al tuturor timpurilor, „Fantoma de la Operă” şi a emoţionat publicul cu apariţia ei la „Vocea României” şi Doru Todoruţ, solistul trupei Deepcentral sunt prezentatorii unei noi ...
"Cei ce nu uită...", un spectacol mărturie al Teatrului "Regina Maria" din Oradea, în regia lui Gavriil Pinte, va fi difuzat luni, de la ora 20:10, la TVR 2 şi TVR HD, în contextul împlinirii a 50 de ani de la numirea lui Nicolae Ceauşescu, în 22 mar...
Casa de Producţie TVR a programat luni, 12 ianuarie, de la ora 20.10, la TVR 2, spectacolul „Ce facem cu violoncelul?”de Matei Vişniec, în regia artistică a lui Nicolae Scarlat. Premiera TV a spectacolului a avut loc în 1990.
Pentru petrecerea de Revelion 2015, Televiziunea Română pregăteşte un sfârşit de an nostalgic, amintind publicului de cele mai populare emisiuni din istoria postului, Antena 1 şi Kanal D provoacă vedetele la competiţii şi destăinuiri, iar ProTV chefu...
Americanii, inventatorii televiziunii şi foarte atenţi şi riguroşi cu cercetările de piaţă (research), au stabilit şi un indicator ce caracterizează publicul unei staţii TV: „vârsta mediană“....
Spectacolul "Regele moare", de Eugène Ionesco, în regia lui Victor Ioan Frunză, cu Marius Bodochi şi Florina Cercel în distribuţie, va fi difuzat, luni, de la ora 20.00, la TVR 2, programul fiind dedicat în memoria marelui scriitor.
Emisiunea culturală „Arte, carte şi capricii“, cel mai nou program al Televiziunii Române, va debuta sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 19:00, la TVR 2 şi TVR HD, şi va fi găzduitp de Liana Stanciu.