ziua jandarmeriei - ultimele știri
Tradiţia Jandarmeriei la Neamţ este transmisă din generaţie în generaţie, dovadă fiind o situaţie unică care are în prim-plan patru cadre militare. Soarta a hărăzit ca fiii să-şi urmeze părinţii în carieră, iar poveștile lor sunt spuse cu prilejul Zilei Jandarmeriei (3 aprilie).
În acest an, pe 3 aprilie, se împlinesc 173 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. De asemenea, aniversăm și 50 de ani de la momentul istoric, în care a avut loc prima convorbire din lume, efectuată de pe un telefon mobil.
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, premierul Nicolae Ciucă a urat succes instituţiei, atât în ceea ce priveşte atribuţiile sale, cât şi în exercitarea mandatului la preşedinţia Comitetului Interministerial de Nivel Înalt al Forţei de Jandarmerie Eu...
Jandarmeriţele aflate la datorie au primit flori din partea protestatarilor. Sâmbătă, 3 aprilie, Jandarmeria Română împlineşte 171 de ani de existenţă.
Jandarmii sărbătoresc astăzi 169 ani de la semnarea „actului de naştere“ al Jandarmeriei, la 3 aprilie domnitorul Grigore Alexandru Ghica aprobând hotărârea Divanului Obştesc, prin semnarea „Legiuirii pentru reformarea corpului slujitorilor în janda...
Jandarmeria Călăraşi marchează momentul aniversar din 3 aprilie, prin manifestări organizate miercuri, începând cu ora 10.00, pe platoul din faţa Sălii de Cultură ,,Barbu Ştirbei” şi în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Călăraşi.
Sute de copii au trecut astăzi prin faţa standurilor de prezentare organizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Olt cu ocazia aniversării a 168 de ani de la înfiinţare. Armele şi câinii de intervenţie pur şi simplu i-au fascinat.
Jandarmii olteni au sărbătorit luni, 3 aprilie 2017, 167 ani de la emiterea actului recunoscut drept documentul de înfiinţare a armei, standurile amenajate în faţa Consiliului Judeţean constituid o atracţie în special pentru copii.
Jandarmii argeşeni le-au oferit piteştenilor prezenţi vineri în Piaţa Vasile Milea, un exerciţiu de intervenţie - cu atmosferă şi împuşcături ca-n filme - pentru prinderea unor infractori. La spectaculoasa simulare explozivă, la propriu, s-au folosit...
Zi de sărbătoare pentru jandarmii olteni, care cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au luat parte la o serie de manifestări, de-a lungul întregii săptămâni care se încheie, înaintarea în grad înainte de termen fiind...
Poate când îi vedem le remarcăm doar uniforma, însă cei care au stat în preajma lor ştiu cine se află dincolo de ea, oameni disciplinaţi, gata să îşi apere ţara în orice moment. În fiecare an, la 3 aprilie, românii sunt invitaţi să sărbătorească Ziua...
Jandarmeria Română împlineşte joi, 31 martie, 166 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care în Parcul Dumbrava au loc exerciţii demostrative şi o expoziţie cu tehnică şi echipamente folosite în misiuni....
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mehedinţi aniversează vineri, 3 aprilie, 165 de ani de la întemeierea primului corp de jandarmi, prin organizarea şi desfăşurarea mai multor activităţi dedicate acestui eveniment, începând cu ora 10.00, în zona cent...
O retragere cu torţe, expoziţii de tehnică auto şi câini de serviciu, standuri cu materiale de intervenţie sunt câteva dintre evenimentele pregătite de jandarmii din Prahova care, pe 3 aprilie, aniversează 165 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Ro...
Cu ocazia a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea au fost avansaţi în grad. Ceremonia a avut loc la sediul Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” în prezenţa a zeci d...
Jandarmii sălăjeni au sărbătorit, joi, 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române, printr-un eveniment festiv, la care au participat, alături de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, şi oficialităţi locale şi jurnaliştii.
Jandarmii gălăţeni vor aniversa joi, 3 aprilie, alături de colegii din ţară, 164 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Ofisul Domnesc ce promulga Anaforaua Divanului obştesc al Moldovei prin care lua fiinţă Jandarmeria Română, o ...
Jandarmii hunedoreni vor sărbători 164 de ani de la înfiinţarea primei legiuni de jandarmi. Evenimentele vor avea loc în centrul municipiului Deva, iar hunedorenii să le cunoască munca ofiţerilor din Jandarmerie.
Doi ofiţeri şi un subofiţer de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj au fost avansaţi, astăzi, în grad, înainte de termen.
Jandarmii botoşăneni au sărbătorit, astăzi, 163 de ani de existenţă. După ce săptămâna trecută au organizat o serie de acţiuni şi întreceri sportive menite să marcheze evenimentul, astăzi ei au sărbătorit cu avansări în grad.
Ploaia care a căzut aproape neîntrerupt pe parcusul zilei de miercuri – 3 aprilie, a stricat planurile conducerii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt pentru această zi. Astfel, deşi pregătise un plan de exerciţii demonstrative ale jandarmilor cu...
Pe 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei Alexandru Ghica semna actul prin care apărea actuala structură a jandarmeriei Române. Mâine, 3 aprilie 2013, se împlinesc 163 de ani de la acel moment. Jandarmii clujeni vor sărbători aniversarea printr-o slujbă...
Jandarmii buzoieni sărbătoresc, miercuri, împlinirea a 163 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Evenimentul va fi marcat printr-o serie de manifestări ce vor debuta la ora 9.00 în sala mare a Consiliului Judeţean Buzău.
Un ofiţer activ şi doi ofiţeri în rezervă au fost avansaţi în grad înaintea expirării stagiului minim, ieri, cu ocazia festivităţilor organizate la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Sălaj cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române.
În săptămâna 26 – 31 martie, cu implicarea Asociaţiei Sportive Jandarmi „Delta” Tulcea” şi cu sprijinul Direcţiei Judeţene Pentru Sport şi Tineret Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea, a organizat şi desfăşurat activităţi sportive sub eg...
Multă agitaţie la Slatina vineri - 30 martie, în jurul orelor prânzului, în faţa sediului Consiliului Judeţean. Circulaţia rutieră a fost total blocată pe o bandă, în vreme ce zeci de jandarmi au împânzit zona. Au urmat zgomote asurzitoare, bubuituri...
Manifestările dedicate împlinirii a 162 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei au început la Suceava vineri dimineaţă.
Colonelul Vasile Bocea, inspectorul şef al inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, se declară pasionat de istoria instituţiei pe care o reprezintă, de aceea spune că a căutat, personal, în arhivele disponibile date despre începuturile jandarmerie...
17 jurnalişti teleormăneni şi-au arătat măiestria în mânuirea pistolului într-un concurs de tir. Competiţia a fost una acerbă, diferenţa dintre primii clasaţi fiind făcută doar de câteva puncte. Evenimentul a fost organizat cu ocazia sărbătoririi a 1...
Jandarmeria prahoveană a sărbătorit, azi, în avans aniversarea a peste un veac şi jumătate de existenţă. Publicul numeros care a vizitat azi Inspectoratul Județean de Jandarmi a putut admira pe viu demonstraţii de forţă şi a putut studia de aproape ...
Jandarmii din Bucureşti au ieşit ieri în parcul Herăstrău cu câinii şi caii din dotare şi au organizat ateliere de autoapărare pentru vizitatori. La împlinirea a161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, toate unităţile instituţiei din Capital...
Ziua Jandarmeriei Române a fost sărbătorită la Botoşani de Ziua păcălelilor. Jandarmii au fost însă mai serioşi ca niciodată, iar unii dintre ei au avut parte şi de avansări adevărate....
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, inspectoratul judeţean a organizat o ceremonie, de la ora 13.00....
Jandarmeria Română va împlini peste patru zile 161 de ani de existenţă. Evenimentul va fi sărbătorit la Constanţa şi la Cernavodă, unde va avea loc şi „Ziua porţilor deschise“.
Au uitat de subiectele incitante de presă şi s-au aliniat pe câmpul de tragere. Ziariştii au participat la Cupa Presei la Tir organizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, cu ocazia «Zilei Jandarmeriei», care pică pe 3 aprilie....
Ziua Jandarmeriei este marcată și în acest an cu mare fast și bună dispoziție la sediul instituției, de pe Calea Timișoarei. După ce polițiștii au demonstrat că sunt buni organizatori ai acestor gen de acțiuni, jandarmii le fac concurență și îi invit...