Acer ConceptD 5: Performanţă excelentă şi portabilitate pentru fotograful din tine (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ConceptD este noul brand de produse special concepute de cei de la Acer pentru creatorii de conţinut. Am pus mâna pe un ConceptD 5, pe care l-am utilizat timp de două săptămâni. Impresiile, în cele ce urmează.

Primul lucru pe care îl remarci la noul ConceptD 5 este greutatea. Un laptop extrem de uşor, de numai un kilogram şi jumătate, este realizat cu un aliaj de magneziu şi litiu în zona inferioară şi un aliaj de magneziu şi aluminiu în cea superioară. În plus, este şi subţire, având o grosime de numai 16.9mm, forma şasiului fiind una destul de interesantă.

Singura problemă a laptopului o reprezintă design-ul, însă este una minoră, care poate fi trecută cu vederea odată ce afli ce ”zace” în interior. Şasiul este realizat cu aliaje, având însă şi elemente din plastic, de unde rezultă şi această greutate foarte redusă a lui ConceptD 5.

Trecem apoi la culoare. Laptopurile albe sunt extrem de frumoase, însă foarte greu de întreţinut. Iar pe ConceptD 5, această afirmaţie se dovedeşte cu uşurinţă, fiind un magnet de amprente, scame şi alţi mici ”intruşi” care strică aspectul laptopului. Aşadar, e bine să ai ceva la tine cu care să îl ştergi, pentru că se va murdări.

image

Pe laterale avem un total de trei porturi USB (două pe stânga şi unul pe dreapta), un port USB-C, un port HDMI, un jack de 3.5mm (toate amplasate pe partea stângă), un slot de carduri SD, pe care am fost foarte bucuros să îl văd, ledurile de activitate şi slotul Kensington, pentru securizare (amplasate pe partea dreaptă).

Balamaua permite rabatarea ecranului până la 180 de grade, iar acesta este rigid şi bine construit. Trackpad-ul este foarte responsive, are o mărime medie şi este plasat în partea stângă.

image

Tastatura este foarte bună, având un key travel optim, însă săgeţile sunt îngrămădite. Lipseşte NumPad-ul, dar eu nu îi plâng absenţa. În plus, îmi place mult felul în care arată strălucirea portocalie a tastelor pe timp de noapte (pe care cei de la Acer o numesc ”amber glow”).

image

A venit timpul să trecem şi la cel mai important element al acestui laptop: ecranul. Cu o dimensiune de 15.6 inci, display-ul oferă rezoluţie 4K UHD, cu o acoperire 100% a spaţiului Adobe RGB, beneficiind de certificare Pantone. Asta înseamnă că reprezentarea culorilor este extrem de fidelă şi precisă, acest lucru fiind principalul selling point al lui ConceptD 5.

Display-ul oferă o fidelitate a culorilor ce poate fi remarcată cu ochiul liber, iar certificarea Pantone este esenţială celor care fac graphic design şi prezintă clienţilor machete, deoarece această certificare poate oferi siguranţa că nu vor exista diferenţe de culoare între machetă şi produsul finit.

Un mare plus vine şi de la faptul că se comportă ca o staţie grafică în Photoshop, nefăcând vreun compromis de performanţă. Laptopul a fost rulat în acelaşi timp cu un iMac i5 (Late 2015), şi s-a descurcat mult mai bine la capitolul procesare. E adevărat, aici intervine o diferenţă de 4 ani, însă performanţa este oricum demnă de apreciat.

La nivel de specificaţii, ConceptD 5 se descurcă foarte bine. Un procesor Intel i7 de a 8-a generaţie, cu o placă grafică Radeon RX Vega M GL de la AMD, 16GB de RAM şi un SSD de 500GB, cu slot secundar liber. Mai mult, în ciuda specificaţiilor de top, cei de la Acer au promis că ventilatorul nu va depăşi nivelul de 40 de decibeli, reuşind să se şi ţină de cuvânt: laptop-ul este silenţios, chiar şi când îl foloseşti la capacităţi maxime.

image

Te vei putea bucura de performanţe excelente în Lightroom, Premiere Pro, Capture One Pro sau alte programe de editat, datorită configuraţiei hardware excelentă pe care o oferă ConceptD 5.

Sistemul audio este bun, cele două difuzoare stereo orientate frontal oferind un sunet clar. În privinţa autonomiei, laptopul rezistă în jur de 7 ore. Ah, era să uit: are şi un cititor de amprente, pe care însă nu l-am folosit foarte des, dar care pare să fie destul de rapid.

Acer ConceptD 5 este un laptop cu un interior excelent, având specificaţii de top şi capacităţi de editare foarte bune, care ar trebui să mulţumească orice fotograf. Culoarea albă ar putea fi un turn-off pentru unii fotografi, însă sub carcasă se ascunde o maşinărie excelentă pentru editare, care merită utilizată.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite