Cel mai important atu al antivirusului din prezent: previne, nu doar tratează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noiembrie a fost bună nu doar pentru Black Friday, ci şi pentru că am ajuns la sediul Eset din Bratislava, unde o mână de specialişti în securitate cibernetică au grijă ca multe milioane de utilizatori să n-aibă probleme cu viruşii. Şi acestea sunt problemele cu viruşii.

Windows a rămas un sistem de operare la fel de popular, dar în ultimii ani Android îi face concurenţă acolo unde n-ai dori: vulnerabilităţi cibernetice. Ameninţările apărute odată cu dezvoltarea sistemului Android, spre sute de milioane de utilizatori, nu mai surprind pe nimeni, însă metodele noi de securitate sunt cel puţin interesante.

Cel mai familiar virus este cel care vrea să ne “uşureze” de bani. Pentru a concentra o parte din explicaţiile celor de la Eset într-o singură propoziţie: dându-le bani nu îţi vei rezolva problema. Soluţia este să eviţi să deschizi fişierele suspecte şi să îţi actualizezi antivirusul constant, tocmai pentru a evita ca hackerii să treacă de el. Virusul de tip ransomware, de pildă, blochează tot mai des accesul la telefon şi cere între 15 şi chiar 500 de dolari pentru a-ţi permite accesul la datele tale de pe telefon. Folosindu-se de criptare, de cele mai multe ori e posibil ca nici măcar hackerii care ţi-au blocat telefonul să nu ştie codul pentru deblocare, au explicat cei de la Eset.

Eset Mobile Security ia în calcul atacurile care se concentrează tot mai mult pe Google Play, unde numărul de viruşi mascaţi sub diverse forme creşte direct proporţional cu cel al aplicaţiilor. Soluţia companiei oferă protecţie antivirus, antiphishing şi antimalware, iar o noutate ar fi sistemul antitheft pentru telefoanele furate, în caz că nu foloseşti deja soluţia de la Google. Odată cu introducerea PIN-ului greşit de mai multe ori (utilizatorul stabileşte acest număr) şi schimbarea ulterioară a SIM-ului, sistemul se autosesizează şi încearcă localizarea telefonului. La prima conexiune WiFi, toate datele sunt trimise automat către Eset.

Imagine indisponibilă

Eset Parental Control pentru Android este o aplicaţie care nu spionează copilul, ci “comunică” cu aceasta, mizând pe educarea viitorului internaut. Aplicaţia are funcţia Parent Device, unde apare tot ce face copilul pe telefon, dar şi funcţia Child Device, unde apare doar meniul cu alerte şi reguli impuse de părinte. Dacă părintele nu îşi setează regulile, copilul poate accesa orice link.

Mobile banking nu este cutia Pandorei

Poate pe mulţi n-o să-i surprindă, dar băncile nu sunt aşa deştepte precum vor să pară. Este, totuşi, datoria ta să îţi aperi contul atunci când faci o tranzacţie. Există malware pentru mobile banking şi imită destul de bine aplicaţiile instituţiei, astel că până şi cei pricepuţi ar putea avea o dificultate în a se prinde când un virus apare în peisaj. Bine, acum dacă ai card de la banca “X” , dar te anunţă “Y” că trebuie să facă o tranzacţie în contul tău, sigur te prinzi (sper!).

Problema apare atunci când primeşti un mail de la banca ta, în care ţi se cer date şi validarea unui link sau a unui cod. După ce băncile te avertizează şi spun că nu vor astfel de coduri, te trezeşti că ţi le cer. Eset a început să lucreze în urmă cu cinci ani la metode de securizare, aşa că acum există Banking and Payment Detection pentru Android, gata să facă faţă unor astfel de probleme.

Am discutat cu Palo Luka, Chief Technology Officer Eset, dacă antivirusul face sau nu faţă realităţii actuale. Conform acestuia, antiviruşii se dezvoltă odată cu tehnologiile nou-apărute pentru a putea preveni atacurile hackerilor. S-a folosit inclusiv de cifrele veniturilor, care în anul 2014 au ajuns la 330 milioane de dolari cu o creştere de aproximativ 139%. Astfel, s-ar părea că oamenii cred în continuare în antivirus, însă în forma sa cea mai actuală.

Imagine indisponibilă

În contextul cifrelor, am avut ocazia să vorbesc şi cu Marko Fülöp, Channel Manager Eset, care mi-a povestit despre cum se descurcă această companie la nivel mondial. Stă cel mai bine în Polonia, pe locul doi clasându-se Rusia, iar una dintre ţările prioritare în care ar vrea să se dezvolte este România, provocarea principală fiind concurentul local (devenit internaţional, între timp), Bitdefender.

În final, odată cu acest eveniment, Eset a anunţat Generaţia 9 Smart Security, cu mai multe module construite de la zero, nu doar actualizate. Interfaţa grafică a fost adaptată în linie cu schimbările din Windows 10. Funcţiile de securitate sunt următoarele: antivirus, anti-spyware, anti-theft, anti-phishing, firewall, anti-spam, control parental, exploit blocker, memory scanner, vulnerability shield, banking & payment protection şi botnet protection. Timp de 30 de zile aceste funcţionalităţi pot fi folosite gratuit, pentru ca ulterior cei mulţumiţi să cumpere licenţa.

Cât despre companie, Eset a apărut în 1992, la câţiva ani după ce fondatorii au pus la punct primul cod antivirus. Indiferent de sistemul de operare, Eset oferă protecţie pentru o sută de milioane de utilizatori prin Eset NOD32 Antivirus, Eset Smart Security şi Eset Cyber Security. NOD32 a fost primul software antivirus, când nimeni nu intuia ce importanţă ar putea să aibă un astfel de sistem la vremea aceea.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite