Aspirator robot 360 S9 - Curăţare excelentă pentru case şi apartamente spaţioase (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aspirator robot 360 S9

În ultimele săptămâni am intrat în ton cu multe dintre cunoştinţele mele, folosind un aspirator robot, poate cel mai popular gadget pentru casă al ultimilor ani.

Aspiratorul pe care l-am testat timp de aproximativ 3 săptămâni este un 360 S9, oferit de cei de la GeekMall, cărora ţin să le mulţumesc pe această cale. Acesta este unul dintre modelele cele mai noi apărute în oferta lor de produse de tip smart home, care cuprinde şi gadget-uri pentru bugete mai reduse, în aceeaşi categorie.

Puţine gadget-uri au cunoscut o creştere atât de rapidă în ultimii ani precum aspiratoarele robot, care au început să îşi facă loc în casele din întreaga lume. E destul de uşor de înţeles şi de ce am văzut o astfel de creştere - sunt uşor de utilizat chiar şi de la distanţă şi te scapă de o muncă pe care nu ai întotdeauna cheful sau plăcerea de a o face. Aşadar, am primit cu braţele deschise şansa de a testa un astfel de robot.

Accesorii şi aspect

Aspirator robot 360 S9

360 S9 vine cu o mulţime de accesorii, aşa că o să încep cu o scurtă listare a acestora: avem o telecomandă (pe care eu nu am folosit-o însă, şi o găsesc puţin redundantă), o perie şi o microfibră pentru mop ca rezerve la cele principale, nelipsita maculatură (un manual lung pe care însă îl poţi accesa şi online, şi un lucru care mi-a plăcut foarte mult - încărcătoare diferite, pentru a-l putea selecta pe cel corespunzător pieţei în care te afli.

Aspiratorul în sine este circular, ca toate din această piaţă, şi în cutie este inclus şi un sticker cu ochi pe care îi poţi lipi pe suprafaţa sa, dacă doreşti (bineînţeles că am făcut-o). Este un robot destul de mare, alb, cu un diametru de 35 de centimetri şi o înălţime de 9 centimetri, iar logo-ul 360 este plasat deasupra capacului care ascunde compartimentele în care se strâng murdăria şi apa.

Şi da, am spus apa, pentru că S9 nu este doar un aspirator robot, ci poate să şi spele podelele - de unde şi prezenţa unei microfibre pentru mop în cutie.

Până să ajungem însă la capitolul performanţei, câteva cuvinte despre staţia de încărcare, unde S9 îşi „va face veacul” în majoritatea timpului, atunci când nu curăţă. Este destul de mică şi poate fi pusă cu uşurinţă în colţul camerei sau sub o canapea sau scaun, dacă acestea nu sunt foarte aproape de sol. Ce îmi place foarte mult la ea este însă sistemul de management al cablurilor pe care îl are încorporat, deoarece îţi permite să ascunzi mare parte din cablul de alimentare chiar înăuntrul staţiei.

Aspirator robot 360 S9

Prima utilizare şi tehnologia din interior

Procesul de utilizare pentru prima oară a aparatului este destul de uşor: doar scanezi codul QR aflat pe capacul său şi vei fi dus la pagina de instalare a aplicaţiei celor de la 360. Îţi creezi un cont (sau foloseşti logarea prin Google / Facebook) şi apoi poţi folosi aspiratorul. Menţionez însă că acesta funcţionează doar pe reţele de 2.4GHz.

Aplicaţia este excelentă, are multe detalii şi îţi permite să faci aproape orice doreşti cu S9, având inclusă chiar şi o telecomandă virtuală. La prima utilizare va trebui să îl laşi puţin să se plimbe prin întreaga cameră, pentru a o scana şi a delimita suprafaţa sa şi este recomandat să îi scoţi din cale orice fire sau covoare, pentru a evita vreun accident. De asemenea, există şi un sistem de notificaţii care te anunţă dacă recipientele de apă şi praf nu sunt puse corect, când a fost terminată curăţenia, sau alte lucruri.

Aplicatie aspirator robot 360 S9
Aplicatie aspirator robot 360 S9

S9 foloseşte o combinaţie de trei tehnologii diferite, cu senzori LiDAR, un sistem de mapare simplu 2D şi senzori ultrasonici, pentru a observa suprafaţa din jurul său, a evita obstacolele şi a curăţa cât mai eficient. În privinţa aceasta nu prea aş avea de ce să mă plâng - curăţarea este excelentă şi, deşi l-am folosit mai mult în modul Quiet, care consumă cea mai puţină baterie şi oferă şi cel mai mic zgomot, aspiratorul s-a descurcat foarte bine, iar autonomia sa s-a dovedit a fi excelentă.

Câteva date statistice, dacă tot ajungem la autonomie - avem 5200mAh, capabili să aspire cu o putere maximă de 2200Pa, timp de 3 ore. Dacă îi pui mopul, atunci autonomia va scădea până la 100 de minute. La fel ca alte aspiratoare robot, S9 are un sistem de perii care aduce murdăria aproape de zona sa de aspirare, şi poate acoperi până la 300 de metri pătraţi, fiind perfect pentru apartamente mai mari sau case spaţioase, deoarece poate memora harta a până la 10 etaje.

Compatibilitate cu asistenţii digitali

Bineînţeles, aplicaţia este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS, iar S9 poate fi controlat şi prin asistenţii digitali Amazon Alexa sau Google Assistant. În modul de spălat pe jos, acoperă o suprafaţă de până la 150 de metri pătraţi, şi are 3 moduri de ajustare a apei - am folosit mai puţin însă acest mod, pentru că ceea ce face este mai mult să umezească puţin parchetul astfel că, în cazul unor pete mai mari sau care trebuie îndepărtate rapid, vechiul mop mi s-a părut mai util.

Rezervorul de praf şi de apă nu sunt uriaşe, dar nici mici - cel de praf te poate ţine cam două utilizări complete, în funcţie de nivelul de praf pe care îl ai în cameră. Pot fi accesate cu uşurinţă însă, aflându-se, aşa cum am mai zis, sub capacul principal.

Aspirator robot 360 S9

Per total, experienţa mea cu 360 S9 a fost una foarte plăcută. Înţeleg acum fascinaţia pe care o au unele persoane pentru aceste gadget-uri, şi cât de utile pot fi. Dacă vrei un aspirator robot care să poată spăla şi pe jos, acesta este o soluţie excelentă, şi se găseşte la cei de la GeekMall, la preţul de 1949.00 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite