Gadget

articolul anterior articolul urmator

Canon prezintă CR-X300, o cameră PTZ pentru exterior

0
3 Dec 2021 13:58:25
Autor: George-Andrei Cristescu
Camera Canon CR-X300.
Camera Canon CR-X300.

Canon Europa anunţă extinderea gamei de camere de filmat cu control de la distanţă şi lansează modelul CR-X300, o cameră PTZ mică şi robustă.

Gama de camere PTZ (pan, tilt şi zoom), din care fac parte modelele CR-N500, CR-N300 şi CR-X500, va include acum şi modelul CR-X300, care oferă ieşire video 4K şi compatibilitate extinsă cu mai multe protocoale IP, pentru a răspunde cererii tot mai mari de producţie de la distanţă. 

CR-X300 are calităţile unui produs profesional pentru filmare 4K şi foloseşte cea mai nouă tehnologie de imagine Canon. Cu ajutorul procesorului DIGIC DV6, camera poate înregistra până la 4K UHD 30p 10bit 4:2:2. 

Combinând senzorul CMOS de 1/2,3 inci cu sistemul hibrid Canon pentru focalizare automată, CR-X300 poate focaliza rapid şi precis pe subiect chiar şi în condiţii de luminozitate redusă. Folosind un filtrul IR Cut detaşabil pentru a îmbunătăţi performanţa IR, acest model este potrivit pentru filmare în condiţii cu luminozitate redusă, de exemplu pentru emisiuni de televiziune reality show sau documentare cu animale, în care este nevoie de filmări când este întuneric.

CR-X300 foloseşte tehnologie Canon optică avansată şi are un obiectiv cu zoom optic 20x, cu stabilizator şi diafragmă maximă f/1.8 la capătul grandangular, contribuind la îmbunătăţirea calităţii imaginii în medii cu luminozitate redusă.  Camera are încorporat un filtru ND gradual, cu opţiune de setare maximă de 1/8 ND şi oferă aceeaşi performanţă şi în mediile luminate puternic, de exemplu în lumina directă a soarelui.

Camerele Canon din gama PTZ, inclusiv CR-X300, sunt compatibile cu mai multe protocoale pentru transmisie video, controlul camerei şi transmisie video 4K prin IP. Folosind tehnologie de reţea Canon, această cameră PTZ poate folosi mai multe protocoale, inclusiv RTMP/RTMPS, NDI|HX, Protocolul Standard de Comunicare RTP/RTSP, dar şi noul protocol XC dezvoltat de Canon, permiţând transmisia direct în reţeaua Content Delivery Network selectată. 

Avantajul protocolului XC este că permite folosirea altor camere PTZ şi camere video, precum cele din gama Cinema EOS, în cadrul aceluiaşi sistem de producţie din care face parte şi camera CR-X300. Noul model foloseşte numeroase opţiuni de conectivitate care includ Power over Ethernet (PoE++), HDMI şi 6G-SDI. 

CR-X300 foloseşte un mecanism de panoramare şi înclinare care se mişcă cu o viteză variabilă cuprinsă între 0,3° /secundă şi 60° /secundă. Modelul este rezistent şi poate fi utilizat la exterior, fiind compatibil cu controlerul RC-IP100 lansat recent şi cu aplicaţia Remote Camera Control via IP, dar şi cu controlere de la alţi producători. Folosind opţiuni de setare pentru Imagine personalizată similare cu cele ale camerei CR-N300, CR-X300 poate înregistra culori cu setări similare celor din gama Cinema EOS sau XF/XA, iar setările sunt optimizate în funcţie de condiţiile de filmare, de exemplu pentru sporturi, potrete, luminozitate scăzută sau lumină de reflectoare.

Camera are un corp rezistent, conform standardului IP65 referitor la rezistenţa la praf şi la apă, este acoperit cu un strat de vopsea rezistent la intemperii şi are un ştergător încorporat pentru a asigura înregistrarea clară chiar şi în condiţii de ploaie. 

CR-X300 este o cameră robustă proiectată să reziste la vânt cu viteză de până la 60 m/s şi la temperaturi cuprinse între -15°C şi 40°C. Camera cântăreşte aproximativ 7kg, are un mâner ce oferă libertate de mişcare şi este un model compact şi portabil, potrivit pentru producţiile aflate în continuă mişcare.

Caracteristici principale ale camerei CR-X300:

  • Rezoluţie video 4K 30p UHD şi 60p FHD
  • Senzor CMOS de 1/2,3 inci
  • Zoom optic 20x şi zoom digital 20x
  • Focalizare automată hibridă şi IS
  • O gamă variată de protocoale pentru transmisie şi control prin IP, inclusiv NDI|HX, RTMP/RTMPS, RTP/RTSP Standard Communication Protocol, Canon XC Protocol
  • Rezistenţă la apă şi la praf, conform standardului IP65
  • HDMI / 6G-SDI / PoE++
  • Filtru ND încorporat de tip gradual

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările