Casca de realitate virtuală HTC VIVE Cosmos a fost lansată oficial în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

HTC Vive Cosmos, cel mai recent sistem de realitate virtuală (VR) premium pentru PC, a fost lansat oficial în România, pe 3 octombrie, şi este disponibil în oferta magazinelor locale.

Casca de realitate virtuală are un nou sistem de urmărire (tracking) Vive care aduce o configurare simplificată, făcând trecerea în realitatea virtuală să fie rapidă şi uşoară datorită celor şase camere cu senzori pentru o urmărire internă-externă precisă. Cosmos dispune de o rezoluţie combinată de 2880 x 1700 pixeli – o creştere de 88% faţă de originalul Vive – oferind o claritate superioară a textului şi a graficii. Noile ecrane LCD RGB reduc distanţa dintre pixeli şi minimizează efectul de screen-door.

Designul flip-up (ridică în sus) unic permite utilizatorilor să treacă de la spaţiul real la realitatea virtuală în doar câteva secunde. Cosmos dispune de controlere complet reproiectate, care maximizează funcţionalitatea în VR şi oferă confort în timpul sesiunilor lungi de joc. De asemenea, Cosmos este compatibil cu adaptorul Vive Wireless, disponibil pentru acei utilizatori care vor să se mişte în VR fără a fi legaţi de un cablu.

Imagine indisponibilă

Primul mod oficial, este modul Vive Cosmos External Tracking pentru utilizatorii care doresc să utilizeze în continuare staţiile de bază Lighthouse existente pentru scenariile de urmărire şi care, totodată, vor să se bucure de avantajele performanţelor superioare Vive Cosmos. Primul mod compatibil cu staţiile de bază, suportă ecosistemul de periferice Vive, precum Vive Tracker, oferind o libertate fără precedent pentru controlul VR. 

Vive Cosmos este headset-ul VR care oferă acces la conţinut variat datorită abonamentului inclus Viveport Infinity de 12 luni, ofertă disponibilă pe perioada precomenzilor. Viveport Infinity oferă acces nelimitat la sute de aplicaţii VR şi jocuri foarte bine cotate, cum ar fi Fisherman’s Tale, Fujii şi Ninja Legends, precum şi clipuri video premium de la branduri de top, precum GoPro, Discovery Channel şi Animal Planet. Odată cu lansarea Vive Cosmos, Viveport Infinity va adăuga titluri noi precum Doctor Who: The Edge of Time dezvoltat de Maze Theory, Playstack şi BBC, Eleven Eleven dezvoltat de Syfy, Battlewake dezvoltat de Survios, Gloomy Eyes dezvoltat de Atlas V şi 3dat, Swords of Gargantua dezvoltat de Yomuneco şi Gumi, dar şi MLB Home Run Derby dezvoltat de MLB. 

Vive Cosmos este primul headset care oferă sistemul Vive Reality, o experienţă software reimaginată pentru Vive. Cosmos va dispune de o interfaţă reproiectată pentru utilizatori, denumită Lens, pentru a accesa cu uşurinţă aplicaţii XR şi Viveport Infinity, dar şi de o pagină principală nouă şi dinamică, denumită Origin. Origin este platforma de lansare pentru aplicaţiile VR şi experienţele interactive care se vor dezvolta în timp.

Imagine indisponibilă

Specificaţiile Vive Cosmos:

  • rezoluţie 1440 x 1700 pixeli pentru fiecare ochi (2880 x 1700 pixeli combinat)
  • ecran Dual LCD cu diagonala de 3.4 inci
  • rată de refresh 90 Hz
  • câmp vizual 110 grade.
  • căşti stereo integrate.
  • conectivitate PC necesară: USB 3.0, DisplayPort 1.2.
  • porturi periferice: USB-C 3.0, conexiune proprie pentru moduri.
  • tracking: nu există cerinţe minime de spaţiu pentru poziţia în picioare/aşezat, minim 2m x 1.5 m pentru modul room-scale.
  • module Plăci Frontale: Vive Motion Mod (livrat împreună cu Cosmos) şi Vive Cosmos External Tracking Mod (vândut separat).
  • suport Vive Wireless Adapter vândut separat cu kit de fixare; este necesar un slot PCIe disponibil.

HTC Vive Cosmos poate fi achiziţionat de la Altex, PC Garage şi F64 la un preţ începând de la 3949 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite