Articol publicitar

Cele mai bune căşti wireless pentru vacanţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căştile au fost şi vor fi întotdeauna accesoriul indispensabil în materie de tehnologie, care evoluează pe zi ce trece din ce în ce mai mult. Fie că te afli undeva unde nu este agreat zgomotul, fie că vrei să treacă timpul mai repede şi alegi să asculţi melodia preferată, sau doar participi la o convorbire telefonică, toate aceste acţiuni necesită folosirea unor căşti wireless.

Începând de la tipicele căşti cu fir, acestea au suferit noi transformări care au dus la crearea unor noi modele. Cele mai noi dintre ele sunt utilizate cu ajutorul funcţiei Bluetooth, astfel că firul propriu-zis al dispozitivelor audio a dispărut. In prezent, unele din cele mai populare casti wireless sunt: casti over ear hama, casti jbl tune, casti gaming turtle beach, casti wireless i7 twins etc

Există câteva aspecte de care trebuie să se ţină cont atunci când vine vorba de alegerea unor căşti Wireless. În primul rând, chiar dacă fac parte din aceeaşi categorie de produse electronice, este bine de ştiut că diferă foarte mult între ele.

Principalul mod prin care se diferenţiază este forma, existând: casti  audio inear, around-the-ear şi casti over ear/ casti audio onear. Cele in-the-ear se introduc în ureche şi sunt legate între ele cu un fir, fiind folosite cel mai des. Tipul de căşti audio around-the-ear se regăseşte în special la căştile folosite de şoferi, forma lor mulându-se perfect în jurul urechii pentru stabilitate. Căştile de tip over ear/ casti onear acoperă toată urechea şi sunt folosite cel mai des în studiourile muzicale.

Pe lângă cel mai important aspect, şi anume forma, există şi altele la care trebuie să te gândeşti, precum:

o   Distanţa de funcţionare – este distanţa maximă dintre căşti audio wireless bluetooth şi dispozitivul la care le conectezi.

o   Microfonul – este bine să alegi o pereche de căşti care să includă un microfon pentru a putea participa la discuţii telefonice, fără a mai folosi telefonul.

o   Sensibilitatea acustică – reprezintă volumul maxim la care poate ajunge o pereche de căşti şi este notat în dB.

o   Autonomia – este timpul de funcţionare între încărcări şi este recomandat să alegeţi o pereche de căşti cu o autonomie cât mai mare.

o   Impedanţa – reprezintă rezistenţa circuitului electric la trecerea curentului prin el şi se măsoară în Ohm.

o   Izolarea faţă de exterior – căştile over the ear au de obicei o opţiune de blocare a sunetelor din exterior, astfel încât să le foloseşti fără a fi deranjat de zgomotele din jurul tău.

o   Redare Bass – este o funcţie des întâlnită la căştile true wireless over-the-ear şi presupune amplificarea bass-ului.

o   Redare frecvenţe joase – este o funcţie care poate fi folosită doar la anumite genuri muzicale şi este legată strict de calitatea sunetului.

o   Redare stereo – în prezent este o funcţie prezentă la majoritatea căştilor true wireless.

o   Compatibilitatea cu diverse dispozitive – această funcţie este foarte importantă astfel încât să utilizezi o pereche de căşti wireless cu cât mai multe dispozitive de redare de muzică.

o   Mărimea – este vorba despre mărimea garniturilor de silicon/cauciuc ale căştilor de tip in-the-ear. Aceste dopuri din silicon se mai numesc şi ear-tips iar majoritatea căştilor vin la pachet cu câte trei perechi de mărimi diferite, astfel încât să se plieze perfect pe orice utilizator.

o Casti gaming pentru jocuri

o   Protecţie anti-şoc casti on ear – dacă eşti o fire neîndemânatică sigur ai nevoie de această funcţie, mărind durata de viaţă a căştilor.

o   Rezistenţa la apă – un beneficiu instant dacă alegi să foloseşti căştile true wireless earbuds în timpul unui antrenament sau pur şi simplu te prinde ploaia pe drum.

o   Confortul – este un aspect foarte important mai ales la căştile in-the-ear, unele provocând durere posesorului după o utilizare de câteva ore.

Pentru a alege perechea perfectă de căşti bluetooth este necesar să ştii scopul pentru care le achiziţionezi: în cazul în care le vei folosi doar pentru a asculta muzică sunt recomandate cele over-the-ear, cu o autonomie cât se poate de mare. Dacă vei cumpăra o pereche de căşti pentru a alerga sau pentru antrenamente, cele rezistente la apă şi şocuri sunt cele mai potrivite.

În articolul ce urmează vor fi prezentate cele mai bune căşti wireless pentru vacanţă, cu ajutorul cărora vei putea lua parte la orice activitate fără să îţi faci griji.

Căşti bluetooth Yoga Esperanza EH160O, Stereo, Bluetooth 2.1, 10m (Portocalii) = 101 lei

Căştile Yoga Esperanza EH 160O sunt concepute pentru momentele în care ai nevoie de o pauză şi doreşti să te relaxezi. Nu au niciun fir, funcţionează cu ajutorul Bluetooth-ului 2.1+EDR  şi suportă profile Bluetooth A2DP, AVRCP, HFP şi HSP.

Sunt supraarticulare şi au un diametru al căştilor de 40 milimetri care se termină cu un material moale, făcând utilizarea lor cât mai confortabilă. Sunt dotate cu microfon şi funcţia control volum, frecvenţa de răspuns stabilindu-se între 18 Hz şi 21 KHz.

Aceste căşti sport cu sunet stereo au o rază de acţiune de până la 10 metri, astfel că te poţi deplasa fără grija că vei pierde conexiunea. Impedanţa microfonului este de 2 KOhm iar cea a căştilor de 32 Ohm, având o autonomie în standby de până la maxim 100 de ore. Dacă foloseşti căştile ascultând muzică, autonomia acestora va fi de maxim 8 ore, iar dacă le utilizezi pentru convorbiri telefonice o vei putea face pentru maxim 10 ore.

Capacitatea bateriei de tip Li-polymer integrată este de 200 mAh şi timpul de încărcare al acesteia este de doar 3 ore.

Imagine indisponibilă

Casti sport bluetooth alergare Jabra Bluetooth Sport Wireless+ (Negre) = 324 lei

Căştile Bluetooth stereo de tip Workout şi AM3DPowerBass  sunt special concepute pentru activităţi precum alergatul şi antrenamentele fitness, având un design comod In-the-ear şi Around-the-ear.

Tocmai datorită design-ului sunt recomandate pentru a fi luate în vacanţă, fiind comode şi asigurându-te că nu vor cădea din urechi în timpul unor plimbări, mai mult sau mai puţin extreme.

Acestea sunt certificate US Military & iP54, dispun de funcţia Wind Noise Protection şi au receptor Radio FM inclus, ceea ce înseamnă că le poţi folosi în lipsa unui telefon mobil la care să le conectezi.

Căştile Jabra Bluetooth Sport Wireless + sunt compatibile cu orice dispozitiv Bluetooth şi au o rezistenţă îndelungată la ploaie şi şocuri, devenind numai bune de luat în vacanţă.

Poţi achiziţiona căştile de aici

Imagine indisponibilă

Şapcă cu casti audio Serioux SRXA-B2T-CAP03

Dacă ţi-ai organizat o vacanţă mult dorită într-o locaţie cu mult soare, şapca cu căşti Serioux SRXA-B2T-CAP03 este perfectă pentru a te proteja de razele solare şi pentru a îţi reda muzica favorită.

Este o şapcă sport de diferite culori care are ataşată o pereche de căşti handsfree cu butoane de control pe lateral. Foarte uşor de folosit, căştile se conectează prin Bluetooth şi funcţionează la o distanţă de maxim 10 metri.

Diametrul şepcii este de 57 de centimetri, are o cataramă ajustabilă la spate şi cântăreşte doar 157 de grame. Bateria incorporată de 120 mAh are o autonomie de maxim 6 ore în condiţii de utilizare normală.

Alege-ţi culoarea favorită la un preţ special.

Căşti sport Alergare Wireless BOSE SoundSport Free, microfon Negru = 1059

Noul design superior in-the-ear şi foarte discret al acestor dispozitive stereo le face potrivite pentru orice ocazie. Fără niciun fir şi confortabile datorită vârfurilor din silicon StayHear+, căştile BOSE Sound Sport Free vin în trei mărimi, potrivindu-se perfect şi făcând contact uniform în interiorul urechii tale.

Imagine indisponibilă

Materialul de tip mesh din care sunt confecţionate căştile ţine factorii dăunători departe de ele şi le transformă în dispozitive audio rezistente la apă şi şocuri, primind astfel certificare iPx4. Acestea au microfon ataşat şi îşi vor egaliza volumul pentru o utilizare fără cusur, autonomia fiind de o durată de maxim 5 ore în condiţii normale de utilizare.

Ceea ce le face speciale este carcasa care ţine loc de încărcător şi poate reîncărca complet căştile de două ori.  O încărcare rapidă a căştilor de 15 minute oferă 45 de minute de utilizare.

Un bonus pentru care aceste căşti sunt perfecte pentru vacanţă este aplicaţia Bose Connect, care îţi face update-uri, îţi dă ponturi şi îţi găseşte dispozitivele oriunde s-ar afla, deci nu îţi face griji dacă le pierzi cumva.

Căşti Samsung Galaxy Buds, Microfon, in ear (Alb) = 618 lei

Căştile Wireless Samsung Galaxy Buds fac parte din noua generaţie de căşti Samsung, care îţi va oferi o experienţă de neuitat. Conectarea căştilor se face rapid prin scoaterea acestora din carcasa special creată pentru a le ţine în siguranţă.

Dispozitivele de tip stereo funcţionează cu ajutorul versiunii Bluetooth 5.0 cu profiluri A2DP, AVRCP, HFP, Codec: Scalable, AAC şi SBC. În ciuda faptului că sunt mici, cu un design simplu şi subţire, aceste căşti îţi vor oferi sunete incredibil de clare şi de înaltă rezoluţie, de parcă te-ai afla în primul rând la un concert live.

Samsung Galaxy Buds pune la dispoziţia utilizatorului microfoane duale incorporate, de ultimă generaţie, care vor recunoaşte mediul încojurător şi  vor păstra zgomotele inutile în afara conversaţiei, comutând între microfoanele interne şi cele externe.

Nu vei simţi că le porţi datorită materialului uşor din care sunt confecţionate, fiind foarte confortabile datorită design-ului subţire şi ergonomic, extrem de avansat.

Căştile Samsung Galaxy Buds îţi permit împerecherea şi comutarea de date între toate dispozitivele tale din gama Galaxy, astfel încât tu să nu pierzi nimic. Te vei putea lăsa dus de val fără sa ţi cont de terminarea bateriei fiindcă autonomia acestor căşti este de 6 ore la o singură încărcare.

Căşti tehnologiei bluetooth Stereo Wireless Huawei FreeBuds Lite CM-H1C, Bluetooth, Microfon (Alb) = 379 lei

Realizate după renumitul design al căştilor celor de la Apple, căştile Stereo Wireless Huawei FreeBuds Lite întrec aşteptările tuturor. Cântărind doar 5,6 grame şi având dimensiunile 4,5 x 20 x 15 milimetri, aceste dispozitive audio îţi vor oferi cea mai bună experienţă muzicală avută vreodată.

Căştile folosesc funcţia de conectare prin Bluetooth, versiunea 4.2 şi sunt compatibile cu orice dispozitiv. După o simplă conectare, ele se vor conecta automat de fiecare dată când deschideţi carcasa special creată pentru ele. Senzorul infraroşu poate detecta când purtaţi căştile sau când acestea sunt depozitate în carcasă, pentru încărcare.

Acum aveţi parte de sunet realist, de calitate superioară şi rezoluţie înaltă, toate acestea cu ajutorul tehnologiei AAC, a adaptoarelor intraauriculare şi a driverelor dinamice cu ajustare independentă.

Ceea ce face aceste dispozitive speciale şi uşor de folosit este controlul prin câteva atingeri. Căştile Huawei FreeBuds Lite au un senzor incorporat, numit senzor G, care simplifică fiecare operaţie prin câteva atingeri: atinge de două ori casca stângă pentru a activa asistentul vocal, atinge de două ori casca dreaptă pentru a reda sau pentru a opri muzica, atinge de doua ori orice cască pentru a răspunde unui apel sau pentru a încheia un apel.

Căştile au o rază de acţiune de 10 metri şi autonomia de maxim 10 ore în condiţii normale de utilizare cu ajutorul carcasei, sau 3 ore cu o singură încărcare, aceasta realizându-se prin cablu microUSB. Cele patru microfoane incorporate cu tehnologia ENC îţi vor îmbunătăţi calitatea vocii în timpul unui apel, asigurând conversaţii clare. Frecvenţa căştilor variază între 20 Hz şi 20 kHz, fiind rezistente la apă şi praf.

Căştile tehnologiei bluetooth Beats Solo 3 by Dr. Dre (Rosu) = 899 lei

Bucură-te de cea mai tare experienţă audio de până acum cu noile căşti wireless Beats Solo 3 by Dr. Dre. Acestea se conectează instant cu dispozitivele Apple: trebuie doar să le porneşti şi să le aduci aproape de dispozitivul tău de redare.

Căştile Beats oferă un sunet clar şi profesional, fiind recunoscute în întreaga lume. Te poţi bucura de muzica preferată oricât doreşti pentru că aceste căşti au o durată a bateriei de 40 de ore în condiţii normale de utilizare, iar în standby autonomia bateriei este de până la 20 de zile. Beculeţele LED te vor ajuta să fii în permanenţă informat cu privire la statusul bateriei.

Funcţia Fast Fuel permite o încărcare de 5 minute, prin cablu USB, care îţi va oferi 3 ore de redare a muzicii. Controlul asupra căştilor este mai uşor ca niciodată, astfel că pentru a răspunde la apeluri, a activa Siri, a porni muzica sau a ajusta volumul trebuie să apeşi butonul incorporat cu logo-ul Beats.

Căştile sunt ajustabile, potrivindu-se oricărui utilizator şi au o rază de acţiune de 10 metri. Pachetul conţine căştile Beats Solo 3, cablu cu microfon şi controlul volumului Jack 3.5 mm, şi husă pentru transport.

Fie că alegi o vacanţă la mare, fie că alegi una la munte, este cert că măcar unul dintre modelele de căşti prezentate mai sus este potrivit pentru tine.

La evoMag sigur găseşti căştile potrivite pentru tine, printre sutele de modele special create pentru a atinge standardele oricărei persoane - casti sony, casti skullcandy, cu noise cancelling , jabra evolve etc. Numai aici beneficiezi de reduceri şi oferte la toate gamele de produse electronice şi electrocasnice mari si mici, inclusiv masini de spalat vase, aparate de ras, vehicule electrice, uscatoare de par.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite