Cele mai bune oferte de laptop-uri MSI pentru noul an şcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MSI Bravo 17

Odată cu începutul şcolii şi desfăşurarea în paralel a şcolii online, nevoia de gadget-uri competente, care să permită atât desfăşurarea lecţiilor cât şi puţină distracţie, a crescut. Aici intră în scenă laptop-urile de la MSI.

MSI a fost recent în atenţia noastră prin lansarea seriei Summit, care a avut loc la începutul lunii august, aceasta fiind prima serie de business a companiei. În rândurile următoare, vom vorbi însă despre modelele din zona de creare de conţinut şi cele de gaming, mai potrivite pentru procesul de „Back to School”.

MSI Modern 14 A10M

Acesta este unul dintre modelele mai accesibile ale celor de la MSI, însă asta nu înseamnă că sacrifică performanţa. Din contră, vine cu un procesor i5 de generaţia a 10-a care urcă până la 4,2GHz, o memorie RAM de 16GB şi un SSD de 512GB. Bineînţeles, numărul 14 din nume se referă la mărimea ecranului, care măsoară 14 inci, fiind un Full HD foarte corect şi potrivit pentru conferinţe, ore de curs şi activităţi de relaxare după acestea, precum un serial pe Netflix sau câteva videoclipuri pe YouTube.

MSI Modern 14 Intel

Este şi un laptop care te va ţine pe întreaga durată a orelor de curs, având o autonomie a bateriei de până la 11 ore, şi cu o bună versatilitate, oferind o varietate de porturi, inclusiv USB Type-C 3.2 şi Type-A 3.2. Este uşor, având numai 1,18kg, şi poate fi astfel luat aproape oriunde, fără a solicita prea tare ghiozdanul.

Şi sistemul de răcire este lăudat de utilizatori, iar aspectul este unul simplu şi elegant, în culoare gri. Vine însă fără sistem de operare, un lucru pe care e bine să îl iei în calcul, dar are un webcam decent, de 720 de pixeli.

MSI Modern 14 B4MW

Rămânem la seria Modern, deoarece saltul către Creator sau Prestige este puţin cam mare din punct de vedere financiar, şi aruncăm un ochi la Modern 14 B4MW. Specificaţiile sunt asemănătoare cu cele ale lui A10M, şi avem din nou un ecran de 14 inci Full HD, cu memorie de 16GB DDR4 şi stocare de 512GB pe SSD.

MSI Modern 14 AMD

Diferenţa o face însă procesorul, care este un AMD Ryzen 7 4700U, ce poate frecvenţa până la 4,1GHz, fiind o serie foarte bună a celor de la AMD şi foarte competentă pentru tot felul de task-uri. Laptop-ul vine şi cu grafică integrată Radeon, însă, la fel ca precedentul model, nu are sistem de operare preinstalat.

Aspectul său este unul foarte plăcut şi simplu, negru, cu logo-ul MSI pe capac şi o tastatură neagră cu iluminare albă dedesubt.

MSI Bravo 17

Probabil că mulţi aţi ridicat din sprâncene când am spus mai spus că laptop-urile de gaming sunt potrivite pentru procesul de „Back to School”. Avantajul pe care îl au însă aceste laptop-uri este performanţa, una excelentă pentru orice ţi-ai dori să faci cu ele - sunt capabile de puţină editare, pot fi folosite pentru şcoala online, au devenit din ce în ce mai uşoare în ultimul timp şi le poţi lua după tine, iar la sfârşitul zilei ai şi o maşinărie de gaming competentă, pe care te poţi distra.

Începem astfel cu MSI Bravo 17, un laptop mai masiv decât cele precedente, de 2,2 kilograme, însă cu un aspect neaşteptat de ”cuminte” - practic, singurul lucru care trădează faptul că e un laptop de gaming ar fi tastele cu margini de un roşu puternic.

MSI Bravo 17

Bravo 17 are, bineînţeles, 17 inci de ecran Full HD cu o rată de refresh de 144Hz - asta înseamnă că este şi rapid în jocuri şi suficient de mare pentru a-ţi permite să faci multitasking cu uşurinţă (bonus, vine şi cu tehnologie AMD FreeSync). Punctul forte este însă combinaţia dintre un procesor AMD Ryzen 7 4800H, care urcă până la 4,2GHz, şi placa grafică Radeon RX5500M, un combo care oferă putere de procesare considerabilă.

Bateria nu este cea mai strălucită, ca pe majoritatea laptop-urilor de gaming, astfel că va trebuit totuşi ţinut la încărcat dacă vrei să te bucuri de el pe toată durata orei de curs. Străluceşte însă şi aici sistemul de răcire, care menţine laptop-ul la o temperatură scăzută şi în cele mai solicitante programe.

MSI GF63 Thin 10SCSR-803XRO

În fine, ajungem la ultimul laptop din această serie de recomandări, şi cel cu numele cel mai lung. GF63 Thin are în acest moment o reducere destul de consistentă la eMAG, de 25%, şi vine cu un set de specificaţii care merită luate în seamă. Avem aşadar un procesor i5 din a 10-a generaţie (Comet Lake), cu memorie RAM de 8GB şi 512GB de stocare pe SSD.

MSI GF63

Avantajul este însă placa grafică cu care vine acest laptop, un GeForce GTX 1650 Ti Max-Q, care asigură performanţă foarte bună în mai toate jocurile de pe piaţă în acest moment. Bineînţeles, nu neglijăm munca şi şcoala, iar ecranul de 15,6 inci Full HD, cu o viteză de 144Hz oferă un spaţiu de lucru generos şi plăcut de privit. Găsim şi un aranjament generos de porturi, cu 3 x USB-A 3.2 şi 1 x USB-C 3.2, iar laptop-ul este foarte uşor pentru un model de gaming, cântărind numai 1,86 de kilograme.

Cei interesaţi de alte modele MSI, mai performante sau cu diferite cadouri incluse, pot vedea aici oferta completă: https://www.msi.com/Promotion/2020bts_ro/nb.

Material realizat cu sprijinul MSI.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite