Domino’s începe să livreze pizza cu ajutorul roboţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO via Nuro
FOTO via Nuro

Lanţul de pizzerii a anunţat că va începe un parteneriat cu Nuro, un startup care se ocupă cu livrări făcute de roboţi, pentru a transporta pizza cu ajutorul acestora.

Nuro a primit în 2018 fonduri pentru a construi vehicule mici, autonome, care să poată livra diferite bunuri, cum ar fi flori, produse de hardware, alimente sau orice alt tip de produs care ar încăpea în interiorul vehiculului. 

În luna februarie a acestui an, compania a obţinut aproximativ un miliard de dolari de la gigantul tehnologic SoftBank, şi a început să lucreze cu lanţul de magazine Kroger’s din Houston pentru livrarea produselor în această zonă.  

Acum, cei de la Nuro vor lucra şi cu Domino’s, cu scopul de a livra pizza în oraşul Houston din Texas. Lanţul american de restaurante a mai avut tentative de a îmbina tehnologii de ultimă generaţie cu serviciul său de livrări, precum folosirea dronelor companiei Flirtey în Noua Zeelandă sau parteneriatul cu Ford în 2017 şi 2018, care presupunea livrarea de pizza cu maşini autonome. 

Sistemul dezvoltat de Nuro funcţionează astfel: compania foloseşte maşini Toyota Prius pentru a ”cartografia” cartierele oraşului, aceste date fiind ulterior transmise roboţilor săi, care pot adăuga informaţii pe măsură ce le descoperă în drumurile lor. 

Conform Quartz, serviciul va fi inaugurat până la sfârşitul acestui an. Clienţii vor putea comanda o pizza pe site-ul Domino’s şi, în cazul în care se află în zona de livrare a unui robot Nuro, vor putea alege să primească mâncarea prin intermediul acestuia. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite