Dronele cu inteligenţă artificială vor fi folosite pentru inventarierea bunurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dronele sunt din ce în ce mai des folosite în treburi serioase, nu doar pentru distracţie.
Dronele sunt din ce în ce mai des folosite în treburi serioase, nu doar pentru distracţie.

Compania EY a anunţat recent că introduce dronele în portofoliul de produse folosite pentru auditare. Prin software de inteligenţă artificială, vor fi dotate cu capabilităţi de identificare a activelor inventariate.

EY a lansat un proiect pilot (proof of concept - POC) aplicabil la nivel global care vizează extinderea utilizării dronelor în cadrul proceselor de inventariere, ca parte a propriilor capabilităţi de auditare digitală. Pentru a îmbunătăţi calitatea auditării, acest proiect pilot extins va folosi o nouă tehnologie pentru creşterea acurateţei şi a frecvenţei colectării de date în procesul de inventariere. Informaţiile vor fi transmise automat către platforma de auditare digitală a EY („EY Canvas”).

Platforma de tip cloud de monitorizare a activelor, alimentată de o reţea de senzori Internet of Things (IoT) va analiza activele inventariate în timp real prin citirea codurilor de bare/ Quick Response (QR) / rack labels şi transmiterea acestor date direct către EY Canvas – platforma globală de audit digital EY Assurance. Acest proiect pilot va fi folosit iniţial în sectoarele de comerţ şi producţie.

Astfel, vor putea fi numerate automat vehiculele de la uzinele de producţie, de exemplu. Sau poate fi realizată rapid o determinare a stocurilor, Tehnologia aceasta le permite echipelor de audit să se concentreze pe identificarea zonelor de risc, în loc să se ocupe cu inventarierea manuală a activelor şi a stocurilor.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite