INTERVIU Alexandru Moţoc, director general Harman România:„Prima maşină din lume cu tehnologie 5G are software-ul realizat în România” (partea I)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Harman International
Foto: Harman International

În prima parte a acestui interviu, examinăm cât de importantă este divizia de telemetri în crearea unei maşini, şi felul în care tehnologia 5G va modifica industria auto globală.

Săptămâna trecută, am purtat o discuţie cu Alexandru Moţoc şi Eugen Marin, unii dintre cei mai importanţi oameni din Harman România. Alexandru ocupă poziţia de director general al companiei din 2017 şi lucrează de 20 de ani în domeniul IT, iar Eugen este senior manager în cadrul diviziei de telematică din Harman, începând cu anul din 2015. Şi el are un background generos în industrie, nu mai puţin de 22 de ani.

Cei care au auzit numele Harman, probabil că au făcut-o datorită căştilor lor excelente, lansate sub brandul Harman-Kardon sau, mai nou, JBL sau AKG. Harman lucrează însă şi în industria auto şi este un nume pe care ne aşteptăm să îl auzim din ce în ce mai des în această piaţă, datorită timpului şi energiei pe care îl investeşte în noile tehnologii.

Am dorit să înţeleg mai bine felul în care ne vor schimba viaţa maşinile autonome, cum va modifica tehnologia 5G industria auto şi cât de importantă va deveni partea de software a unui autoturism în anii următori, iar Alexandru şi Eugen m-au ajutat în acest sens. Însă, pentru că discuţia a fost una destul de lungă şi plină de informaţii, am decis să o împart în două. Aşadar, prima parte a dialogului nostru poate fi regăsită în rândurile următoare.

Prima maşină din lume cu tehnologie 5G are software „românesc”

Adevărul: Ce înseamnă telematică şi cu ce se ocupă exact divizia aceasta?

Eugen Marin: Noi îi spunem acestei divizii ”telematics” şi o traducem ca fiind telematică sau telemetrie. Ea este tehnologia care permite interacţiunea automobilului cu mediul exterior, de la sistemele de smart home până la cele de monitorizare a traficului. De exemplu, în cazul unui accident, sistemul de telematică identifică problema, detectează dacă sunt pasageri în maşină şi sună automat printr-o funcţie numită e-call la 112, transmiţând diverse informaţii, precum coordonatele GPS, viteza la momentul impactului, numărul de pasageri şi alte elemente de diagnoză.

Telematica ajută şi în zona de confort a celor din maşină. Iarna, de exemplu, ar fi mai plăcut să nu aştepţi în frig până se încălzeşte maşina. Lucrul acesta se poate face dintr-o aplicaţie de pe smartphone, de exemplu, care se conectează la sistemul de telematică din maşină. Mai sunt şi alte utilizări, precum deschiderea uşilor sau a ferestrelor de la distanţă.

Practic, noi ne ocupăm de tot ceea ce înseamnă software-ul maşinii şi comunicarea cu mediul exterior. În telematică, avem în momentul de faţă 80 de oameni.

Adevărul: Ce clienţi aţi avut până acum?  

E.Marin: Lucrăm la construirea ecosistemului Connected Car pentru cei mai mari producători de automobile: BMW, Daimler, Audi, Porsche şi nu numai. În momentul de faţă, produsele noastre sunt deja implementate pentru Daimler. La CES, în Las Vegas, BMW a anunţat modelul iNext, care va fi prima maşină din lume echipată cu tehnologia 5G de la Samsung şi Harman şi software-ul ei este făcut chiar de inginerii noştri de aici din România. Pe lângă asta, lucrăm cu Audi şi Porsche la implementarea unor funcţii de e-call şi nu numai, tehnologii care vor apărea în următorii 3 ani.

Adevărul: Aţi menţionat ecosistemul Connected Car. La ce se referă acesta?

Alexandru Moţoc: Tehnologia Connected Car e exact ceea ce spune. Dacă acum 20 de ani, maşina era văzută ca un tot unitar, în zilele noastre maşinile sunt conectate, comunică între ele.

Suntem lider global în această tehnologie şi în România ne ocupăm doar cu producerea de sisteme de infotainment pentru marii producători auto. Aici deservim în principal proiectele din Europa, care vin într-o bună măsură, de la marii producători germani.

Adevărul: Maşinile devin din ce în ce mai avansate, iar odată cu dezvoltarea tehnologiei 5G, ne aşteptăm la o creştere şi din partea industriei auto. Cam ce ar urma să se întâmple în anii care vin?

A. Moţoc: Tehnologia 5G este una inovatoare şi mult aşteptată, pe toate pieţele. Este importantă pentru că va oferi capacităţi de transfer foarte mult îmbunătăţite, iar o maşină, pentru a putea să funcţioneze în mod autonom, să analizeze informaţiile pe care le primeşte, are nevoie ca această capacitate să fie imensă. Ea poate fi furnizată doar de tehnologia 5G, deoarece 4G nu este îndeajuns. Asta înseamnă că în momentul în care 5G va fi disponibil pe maşini, şi ne referim la o perioadă de 2-3 ani maxim, maşinile vor face un pas înainte pentru a deveni autonome, deoarece vor putea analiza şi mai rapid informaţiile pe care le primesc.

De exemplu, o maşină când merge pe stradă, va ştii dinainte că semaforul îşi va schimba culoarea din verde în roşu. Ştiind aceasta, maşina îşi va putea adapta viteza astfel încât să oprească în mod eficient, în timp util.

Ce se întâmplă atunci când o maşină pierde conexiunea la o reţea 5G

Adevărul: Ai menţionat că tehnologia 4G nu este suficientă pentru dezvoltarea maşinilor autonome, dar sunt puţine şanse ca 5G-ul să ajungă la o acoperire completă în următorii ani. Ce se întâmplă dacă o maşină autonomă trece printr-o zonă fără acoperire 5G?

A. Moţoc: În primul rând, evident că multe din funcţionalităţile maşinii vor fi activate de către tehnologia 5G, dar o importanţă foarte mare se alocă şi siguranţei. Software-ul este făcut astfel încât pe primul plan să se afle siguranţa. Vom avea maşini care vor circula autonom, şi ele vor trebui să fie capabile să gestioneze diverse situaţii din trafic la fel de bine ca şoferii. Evident că sunt momente în care poate nu ai acoperire 4G sau 5G, şi vor fi funcţii care vor activa diverse nivele de siguranţă. Când o maşină nu va putea gestiona informaţia primită online, se va baza pe algoritmi interni care sunt capabili să calculeze comportamentul corect al maşinii în funcţie de informaţia deja disponibilă.

E.Marin: Maşinile au facilitatea de a lucra şi într-un mod offline, pentru o anumită perioadă de timp. Ele sunt gândite şi vor fi gândite în continuare pentru a comunica între ele, astfel că, deşi vor exista momente în care nu va exista comunicarea cu infrastructura, ele vor avea totuşi un sistem de backup şi de redundanţă.

A. Moţoc: De exemplu, atunci când o maşină intră într-un tunel, pierde conexiunea la semnalul GPS, dar nu pierde informaţia din sistemul de infotainment. Sunt algoritmi speciali care, în funcţie de ultima poziţie cunoscută, viteza de deplasare, harta disponibilă offline, îi permit să calculeze unde se află, fără să primească informaţia de la GPS. Vor exista mai multe nivele de backup pentru a le permite maşinilor să ruleze conform specificaţiilor.

Adevărul: Când credeţi că o să începem să vedem maşini autonome pe drumurile din România?

E.Marin: Şi în România, dar şi în alte ţări, nu este suficient să avem doar operatori capabili să furnizeze aceste servicii. În industria auto, implementările depinde de multe variabile. Avem nevoie de o infrastructură rutieră, de semafoare inteligente, de conexiune. Fără aceste lucruri, fără o legislaţie rutieră adaptată, mă tem că va mai dura puţin. În alte ţări, se fac paşi din ce în ce mai avansaţi, într-o formă unitară, deoarece producătorii auto lucrează la acest aspect iar autorităţile deja încep să-şi regândească sistemul de semaforizare sau de management al traficului. De exemplu, un client din Statele Unite implementează în acest moment un sistem de ride-sharing în Silicon Valley, numai cu maşini autonome. Asta nu se poate face fără să adaptezi şi infrastructura rutieră, şi legislaţia pentru maşini autonome.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite