Jony Ive, mintea din spatele iMac şi iPhone, părăseşte Apple după 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
apple

Jony Ive, principalul arhitect al unor inovaţii tehnologice precum iMac şi iPhone, a anunţat joi că va părăsi compania Apple după aproape 30 de ani de activitate, scrie The Guardian.

Chiar dacă plecarea lui Ive va trimite unde de şoc în industria high-tech, acesta a declarat că renunţarea la poziţia de la Apple nu înseamnă că se va retrage din activitate, plănuind înfiinţarea unei noi companii numite LoveFrom şi continuarea colaborării cu Apple. ”Chiar dacă nu voi mai fi angajat, voi continua să fiu foarte implicat – sper ca pentru mulţi, mulţi ani de acum încolo”, a spus acesta în interviul pentru Financial Times în care şi-a anunţat decizia.

Plecarea lui Ive nu vine în cel mai bun moment pentru Apple, compania trecând printr-o perioadă mai dificilă după ce a devenit în august 2018 prima companie în valoare de peste un trilion de dolari din istorie. Cea mai elocventă decizie în acest sens a fost cea luată în ianuarie când Apple a anunţat că este forţată să-şi scadă estimările pentru vânzări pe fundalul confruntării comerciale dintre China şi SUA, un lucru care nu se mai întâmplase din 2002.

În ciuda acestui context, Tim Cook, directorul executiv al Apple, a amintit recunoştinţa companiei Apple pentru cariera de aproape 30 de ani a lui Ive într-o declaraţie. ”Jony este o personalitate singulară în lumea designului şi rolul său în resurgenţa companiei Apple nu poate fi exagerat. Vom continua să beneficiem de pe urma talentelor lui Jony, lucrând direct cu el în diferite proiecte şi prin munca depusă de sclipitoarea şi pasionata echipă pe care acesta a construit-o”.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite