Laptopul ASUS cu două ecrane, ZenBook Duo UX481, a intrat pe piaţa românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ZenBook Duo UX481 este un notebook portabil, recent laureat Good Deisgn Award 2019, care dispune de ASUS ScreenPad Plus - ecranul tactil secundar cu lăţime completă, ce extinde capacităţile de lucru.

ScreenPad Plus este integrat cu ecranul principal şi oferă posibilităţi nelimitate pentru creatorii de conţinut prin fluxurile de lucru ce îmbunătăţesc productivitatea. 

Cu ajutorul funcţiilor încorporate, cele două afişaje vor interacţiona prin intermediul aplicaţiilor adaptive, numeroaselor utilitare şi a soluţiei intuitive de administrare a ferestrelor. Tasta Rapidă (Quick Key) permite automatizarea unor secvenţe de comenzi complexe de pe tastatură, iar Scriere de Mână (Handwriting) îţi permite să introduci text într-o manieră intuitivă. Alte funcţii de control rapid deosebit de utile sunt şi Comutare Aplicaţii (App Switcher), ViewMax şi Schimbare Sarcina Activă (Task Swap) pentru interacţiuni între ecranul principal şi ScreenPad Plus. De asemenea, Grup Sarcini (Task Group) îţi permite blocarea în modul de lucru prin deschiderea mai multor sarcini de lucru printr-o singură apăsare de buton.

Imagine indisponibilă

Notebook-ul are la bază procesoare Intel Core de generaţia a 10-a, iar anumite versiuni integrează acceleratorul grafic NVIDIA GeForce MX250. Ecranul principal NanoEdge are o diagonală de 14 inci, rezoluţie FullHD, fiind validat PANTONE. Marginile sale aproape invizibile conduc la un raport ecran-corp de 90%. Camera IR integrată în rama superioară permite autentificarea rapidă, chiar şi în condiţii de iluminare slabă.

Pe partea de conectivitate ZenBook Duo oferă : 2 x USB-A 3.1, 1x USB-C, ieşire HDMI, cititor de carduri MicroSD şi conexiune wireless ultra-rapidă Intel Wi-Fi 6 (Gig+).

În România, ZenBook Duo este disponibil în configuraţii multiple, cu procesoare Intel Core i5-10210U sau i7-10510U, cu sau fără placă video dedicată NVIDIA GeForce MX250 cu 2GB GDDR5 (UX481FL sau UX481FA). Capacitatea RAM poate fi de 8GB sau 16GB. Toate variantele dispun de stocare ultra-rapidă pe SSD de 512GB şi au sistem de operare Windows 10. Preţurile de lansare pornesc de la aproximativ 5999 lei .

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite