Poliţia de Frontieră a SUA s-a lăudat cu confiscarea a 2000 de „AirPods-uri contrafăcute”, care de fapt erau noile căşti OnePlus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia de Frontieră a Statelor Unite a comis o greşeală bizară, făcând confuzie între AirPods-urile realizate de Apple şi OnePlus Buds, cele mai noi căşti ale producătorului chinez cu acelaşi nume.

O postare pe Twitter a Poliţiei de Frontieră a SUA realizată ieri anunţa cu mândrie descoperirea şi confiscarea a 2000 de perechi de căşti AirPods de la Apple, contrafăcute. Venite din Hong Kong, acestea ar fi fost valorate la 398.000 de dolari, dacă ar fi fost adevărate, conform postării Poliţiei.

Totuşi, există o problemă - căştile nu erau contrafăcute, ci doar aveau alt brand, fiind în fapt OnePlus Buds, lucru care era marcat şi pe cutia lor. Conform comunicatului de presă emis de poliţie, căştile se îndreptau către Nevada.

Cei de la OnePlus au luat la cunoştinţă situaţia, trimiţând tot pe Twitter un mesaj amuzant către Poliţia de Frontieră, în care cer căştile înapoi. Nu s-au oprit aici, făcând ulterior o altă postare cu referire la căştile confiscate de oficialii americani.

Ieri după-masă, Poliţia de Frontieră a emis un nou comunicat în care a oferit mai multe detalii cu privire la motivul pentru care au reţinut căştile OnePlus, spunând că acestea încălcau ”marca înregistrată a configuraţiei” pe care o au AirPods-urile, o scuză confuză şi de neînţeles, ţinând cont că sunt o mulţime de căşti true wireless în întreaga lume care se asemănă cu cele ale companiei din Cupertino.

Legat de faptul că pe cutii scrie foarte clar că sunt căşti OnePlus Buds, oficialii americani au mai comentat doar că decizia de a le confisca ”nu are legătură cu imaginile sau limba prezentate pe cutie”, arată The Verge.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite