Românii se iau la trântă cu Google. Allview Smart 2 View, o alternativă pentru Chromecast

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dongle-ul Smart 2 View se conectează la orice televizor cu port HDMI
Dongle-ul Smart 2 View se conectează la orice televizor cu port HDMI

Braşovenii de la Allview au lansat, marţi seară, smartphone-ul Allview H2 Qubo, tableta Viva H8, dar şi un dispozitiv interesant ce permite redarea conţinutului de pe telefon sau tabletă pe orice televizor care dispune de HDMI.

Smartphone-ul Allview H2 Qubo este un smartphone dual sim ce rulează pe sistemul de operare Android 4.2.2. Acesta are un procesor cu patru nuclee tactat la 1,2Ghz şi un GPU OV 5674. Memoria internă este de 512MB RAM, iar spaţiul de stocare este 4GB, extensibil prin card microSD. Ecranul este 4,5 inci iar camera foto este de 5MP.

Tableta Viva H8 vine tot cu un procesor cu patru nuclee tactat  la 1,2Ghz, o memorie ram de 1GB şi Android Jelly Bean. Spaţiul de stocare este de 8GB, extensibil prin card microSD. Principala caracteristică a tabletei o reprezintă conectivitatea 3G şi faptul că poate fi folosită pe post de telefon. Menţionez că dispozitivul are un ecran de 7,9 inci. 

Smart 2 View, sau cum se transformă orice televizor în Smart TV cu un dispozitiv cât o brichetă

Allview Smart 2 View este un dongle care se conectează la televizoarele obişnuite prin portul HDMI. Smartphone-ul sau tableta se conectează la acesta iar conţinutul de pe dispozitiv este redat pe televizor, atât video cât şi audio. 

Conectarea se face printr-o aplicaţie specială dezvoltată de braşoveni, numită AllClick. Din păcate, aceasta este disponibilă numai pentru smartphone-ul H2 Qubo, tableta Viva H8 şi smartphone-ul V1 Viper. Totuşi, producătorii braşoveni asigură că aceasta va fi făcută disponibilă, în viitorul apropiat, pentru mai multe terminale cu Android, iar dongle-ul Smart 2 View va fi şi el vândut separat. 

Deocamdată, acesta poate fi achiziţionat la pachet cu telefonul H2 Qubo şi tableta Viva H8. Preţul smartphone-ului H2 Qubo este de 849 lei (949 de lei împreună cu Smart 2 View), iar tableta costă 999 de lei (1099 de lei împreună cu Smart 2 View). 

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

allview h2 qubo
Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite