Românii sunt vârfurile Europei pentru giganţi ca Microsoft, Oracle sau Intel: Au soluţii când alţii se dau cu capul de zid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a devenit casă pentru Microsoft, IBM, Intel şi alte mari companii ale planetei. Alături de alte ţări, e pepiniera din care giganţii îşi culeg inginerii de mâine. Cu zeci de mii de specialişti IT, ţara noastră este liderul Uniunii Europene în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă. Şi salariile pentru ei ajung la mii de euro pe lună.

Bloomberg“ scrie despre ecosistemul foarte bun de ingineri din România, oameni care în câţiva ani au reuşit să-şi înmulţească de câteva ori salariile până la nivelul a mii de euro. Sunt 64.000 de specialişti IT certificaţi, poziţionând astfel România pe locul întâi în UE la ocuparea forţei de muncă în acest domeniu şi pe locul şase în lume. Marile atuuri ale României sunt costurile scăzute şi oamenii educaţi şi capabili să se adapteze mai multor limbi şi culturi.

Publicaţia a vorbit cu George Mihaiu, un tânăr de 31 de ani care a ajung să îşi înmulţească de cinci ori salariul din 2006 până în prezent, alegând la ultimul loc de muncă flexibilitatea programului în dauna banilor. „Eu am preferat să am un echilibru în viaţa mea“, a afirmat acesta. El câştigă 2.000 de euro pe lună, cu program rezonabil, dar la 14 sau 15 ore de muncă pe zi, alţii ajung şi la 4.000 de euro. Totuşi, dezvoltarea sectorului IT a sporit şi dezvoltarea hackerilor.

În al patrulea trimestru din 2013, România a contabilizat 1% din toate infracţiunile cibernetice din lume, conform unui raport Akamai Technologies. Verizon, în 2012, a poziţionat România după China în topul ameninţărilor. Anul trecut, trei români au fost arestaţi şi condamnaţi la închisoare în Statele Unite ale Americii, între 21 de luni şi 15 ani.

Ziceam mai sus de avantaje, iar „Bloomberg“ notează că şcoala românească, aşa cum e caracterizată şi utilizată, produce oameni specializaţi în matematică, fizică şi limbi străine. Pe fondul micşorării acţiunilor în sectorul industrial, România creşte pe IT în centre precum Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara.

Soluţia românească în orice situaţie

„Românii sunt buni la treaba asta pentru acel spirit de inovaţie. Un român se gândeşte imediat la moduri de a ocoli un zid, când singura soluţie «la carte» e să te dai cu capul de el până pică“, a caracterizat inginerii români Sorin Mîndruţescu, director executiv Oracle România.

Din Bucureşti, astfel de companii pot să se dezvolte foarte uşor în Europa şi aici, folosind Capitala sau România drept hub-uri. „Costurile sunt mai mici decât în Vest şi talentul în IT e din plin“, a mai spus acesta. Când vine vorba de salarii, românii stau mai bine decât polonezii, dar mai prost decât cehii sau ruşii. Însă deja 12.000 de oameni lucrează pentru 25 dintre cele mai mari companii de tehnologie.

Mediul bun, venirea companiilor mari şi salariile peste medie nu sunt însă cele mai puternice legături care să îi ţină pe români în ţară, mulţi încă încearcă o plecare în alte regiuni, mai dezvoltate poate. Totuşi, şi aici cresc costurile şi oamenii pleacă, se poate ca în timp asta să ducă la relocarea actualelor centre de companii. Până atunci, oameni ca Mihaiu profită de nivelul de trai, muncind în domeniu şi câştigând un salariu foarte bun.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite