Samsung plănuieşte să înceapă în acest an producţia în masă a ecranelor OLED de 90Hz pentru laptop-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecranele OLED cu rată de refresh ridicată au ajuns pe smartphone-uri de câţiva ani, iar acum Samsung vrea să le aducă şi pe laptop-uri.

Deşi nu va fi un upgrade masiv faţă de ecranele OLED existente deja pe notebook-uri, care au 60Hz, Samsung vrea să introducă display-uri de 90Hz pe aceste device-uri în cursul lui 2021, iar aceasta ar putea pava drumul către ecrane de 120Hz în curând.

Avantajele pe care le au ecranele OLED sunt binecunoscute, oferind unghiuri de vedere mai bune, culori şi contrast mai ridicat şi o performanţă HDR superioară ecranelor LCD tradiţionale. Ceea ce lipseşte însă de pe OLED-uri, pentru moment, este o rată de refresh ridicată, precum cea pe care o găsim pe ecranele existente deja în piaţă, care pot urca până la 360Hz.

Samsung Displays vrea să schimbe însă acest lucru, şi a anunţat planurile de a produce primele ecrane OLED de 90Hz din lume pentru laptop-uri în acest an. Producţia va începe în martie, conform companiei, iar primele la rând vor fi ecran de 14 inci, pentru care nu ştim momentan alte detalii, precum rezoluţia.

Samsung spune şi că aceste ecrane OLED de 90Hz vor oferi un timp de răspuns „de 10 ori mai rapid” decât cel mai rapid existent momentan pe piaţă, şi că performanţa va fi similară cu cea a unui LCD de 120Hz. Şi preţul însă va fi unul mare la început, însă faptul că Samsung plănuieşte producţia în masă a acestor display-uri ar putea însemna ca acesta să coboare relativ repede, informează TechSpot.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite