Sol, laptopul care se încarcă de la soare, rulează Ubuntu şi costă 300 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sol

O companie canadiană a creat un laptop a cărui baterie se încarcă cu energie solară, iar autonomia acestuia este de aproximativ 10 ore. PC-ul este destinat ţărilor subdezvoltate, potrivit Engadget.

Să stai cu laptopul în soare nu pare chiar cea mai bună idee, însă dacă laptopul tău îşi încarcă astfel bateria, lucrurile stau diferit. Compania canadiană WeWi Telecommunications a creat laptopul Sol, care se foloseşte de energia solară şi a cărui autonomie este de aproximativ 10 ore.

Sol rulează pe sistemul de operare Ubuntu, creat de Canonical, şi este destinat ţărilor subdezvoltate în care curentul electric fie nu există fie suferă întreruperi frecvente.

Pe site-ul oficial al produsului nu sunt postate, deocamdată, foarte multe detalii despre laptopul Sol. Totuşi, se ştie că acesta va avea un procesor Intel, conectivitate WiFi şi display HD. Opţional, va exista şi un modul pentru conectarea la Internet prin satelit. Laptopul este echipat cu panouri solare

Gadgetul va fi lansat peste aproximativ două zile şi va costa 300 de dolari.  

Haideţi să discutăm pe Facebook "Tech Adevărul"

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite