Gadget

articolul anterior articolul urmator

TinTag - un dispozitiv unic pentru localizarea de obiecte pierdute lansat de doi clujeni

15
27 Aug 2014 09:46:00
Mircea Goia
TinTag - dispozitiv pentru localizarea de obiecte pierdute
TinTag - dispozitiv pentru localizarea de obiecte pierdute

Alexandru Chiş şi Andrei Vig, doi tineri antreprenori din Cluj, lansează la nivel internaţional Tintag www.tint.ag, un dispozitiv pentru localizare reîncărcabil, extrem de eficient în a localiza obiectele pierdute, rătăcite sau furate. Dispozitivul are şi o aplicaţie mobilă pentru iOS şi Android, care îi indică utilizatorului în timp real unde se află obiectul supravegheat.

Ce au în comun telefonul mobil, cheile de la casă, cheile de la maşină, portofelul, GPS-ul, valiza, bicicleta, poşeta ei şi tableta luată special pentru ăla micu'? La un moment dat, unul sau mai multe dintre ele vor dispărea nu doar fără urmă, ci şi fără a lăsa vreun indiciu în memoria temporal-spaţială a (deloc) fericitului posesor. 
 
Iar regula conform căreia le vei găsi în ultimul loc în care te vei uita nu doar că îţi va consuma o bună bucată de timp, care oricum pare că trece tot mai greu din pricina frustrării, ci se dovedeşte şi falsă uneori, mai ales dacă nu le-ai pierdut ci ţi s-au furat.
 
Ce e de făcut? Ai două opţiuni. Prima e să te îndopi cu suplimente pentru buna funcţionare a memoriei, deşi ţii minte din vremea şcolii că efectele nu sunt garantate. A doua opţiune are, în schimb, rezultate sigure: te aşezi cuminte la coadă şi aştepţi primele dispozitive româneşti de localizare, Tintag, ce îţi vor spune exact în ce loc se află obiectele buclucaşe.
 

Un dispozitiv mai mic decât un card bancar însoţit de o aplicaţie mobilă

Tintag este uşor de ataşat de orice obiect - de la chei, poşetă, valiză, chiar şi la zgarda animalului de companie. Dispozitivul are şi o aplicaţie mobilă pentru iOS şi Android, care îi indică utilizatorului în timp real unde se află obiectul supravegheat. 
 
Odată ataşat dispozitivul şi instalată aplicaţia în caz că utilizatorul nu îşi găseşte un obiect monitorizat activează din aplicaţie dispozitivul. În acest moment aplicaţia îţi indică distanţa şi direcţia până la obiectul respectiv. În plus dispozitivul ataşat de obiectul respectiv începe să sune (asemenea unui telefon mobil) pentru ca acesta să poată fi găsit mai uşor. 
 
In cazul în care un obiect monitorizat iese din raza de acţiune standard a antenei bluetooth, dispozitivul ataşat de acesta va comunica cu orice telefon mobil ce intră în raza sa de acţiune şi care are instalată aplicaţia mobilă Tintag.  
 

De ce Tintag? 

Nu doar pentru că e românesc, ci pentru că e singurul dispozitiv de localizare din lume reîncărcabil. După o singură încărcare, Tintag poate funcţiona până la 4 luni. Restul dispozitivelor de localizare presupun fie înlocuirea bateriei, fie cumpărarea unui dispozitiv nou, atunci când bateria încorporată se descarcă. Clujenii au îmbunătăţit foarte mult performanţa antenei bluetooth. Dacă dispozitivele tradiţionale au raza de acţiune de maxim 50 de metri, Tintag "bate" până la 100 de metri distanţă. În plus, dispozitivul atenţioneaza utilizatorul atât sonor cât şi vizual prin intermediul unui LED. 
 
Motive în plus pentru a alege Tintag aduc şi serviciile complementare prin care utilizatorul este ajutat să îşi localizeze obiectele care ies din sfera de acţiune a dispozitivului, dar şi respectarea datelor personale pe care nu e nevoie să le dezvălui atunci când îţi creezi un cont în aplicaţia Tintag. Dispozitivul va avea înscripţionat un cod unic prin care cine găseşte produsul cu Tintag ataşat poate lua legătura cu proprietarul.     
 

Cine se află în spatele Tintag?

Alexandru Chiş şi Andrei Vig, doi tineri intreprinzători tech din Cluj, cu o experienţă de 7 şi 10 ani în programare şi colaborări cu companii din străinătate. Cei doi parteneri au pornit proiectul cu resurse proprii şi câţiva membri experimentaţi în echipă, şi au în plan să lanseze primele prototipuri până la sfârşitul anului. 
 
Şi-au lansat de curând şi un site de prezentare tint.ag urmând ca în 8 septembrie să lanseze o campanie de crowdfunding pe site-ul Indiegogo.com, prin care şi-au propus să strângă precomenzi de cel putin 50.000 $.
 
 
Cei doi au pregătit şi un set de bonusuri şi oferte speciale atât pentru cei care vor depune pre-comenzi în campania de crowdfunding cât şi pentru cei care se înscriu pe site-ul lor până în momentul lansării, 8 septembrie.
"După circa un an de dezvoltare şi testare, vom lansa în 8 septembrie o campanie de crowdfunding pe indiegogo.com în care ne-am propus să strângem 50.000 de euro din pre-comenzi. Această campanie va fi un foarte bun indicator al capacităţii pieţei de profil şi al performanţelor produsului nostru." afirmă Alexandru Chiş, co-fondator Tintag.    
 
Până la inceputul lunii noiembrie, cei doi estimează că vor produce primele 500 de prototipuri pentru a le livra unui număr limitat de susţinători ai campaniei de crowdfunding. Intrarea oficială pe piaţă a dispozitivului va avea loc până în luna aprilie a anului viitor.
 
Proiectul celor doi întreprinzatori se numără deja printre cele mai îndrăzneţe iniţiative tech din România (şi printre putinele proiecte româneşti hardware).
 
Tintag se ridică la nivelul celor mai reuşite produse de acest gen, având, în plus, câteva caracteristici care îl diferenţiază: reîncărcarea, performanţa antenei Bluetooth, capacitatea dispozitivului de a comunica simultan cu mai multe telefoane sau semnalizarea led şi audio combinate.
 
UPDATE
Proiectul este lansat deja pe Indiegogo si puteti să-l sprijiniţi cu donaţii: https://www.indiegogo.com/projects/tintag-the-first-rechargeable-item-tracker/x/307071

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Un Cititor
27.08.2014, 12:56:56

Grozava inventie! De cate ori cand nu ne gasim cheile, glumim prin: "fa-le un beep!". Daca le veti vinde prin ebay, voi incerca sa cumpar produsul vostru.

0 (2 voturi)
vbuntv
27.08.2014, 19:01:41

Alexandru Chis si Andrei Vig? Oi fi vrut sa spui Kiss Sándor si Vigh András? Era chiar asa de greu? Oricum mai remarcabil este ca activitatea profesionala si culturala din Cluj/Kolozsvár este de calitate.

+1 (3 voturi)
Mircea Goia
27.08.2014, 19:31:09

Astea sunt numele pe care mi le-au dat chiar ei. Vorbeste cu ei daca crezi ca trebuie sa-si schimbe numele.

-1 (1 vot)
vbuntv
27.08.2014, 20:09:29

Ironia nu-si avea locul fiindca un bun ziarist mai este si curios.. Era normal sa-i intrebi tu! Poate ca pentru scopuri mercantile folosirea numelor maghiare nu e recomandabila in tara. Oricum merita o clarificare.

+1 (1 vot)
Menumorut
27.08.2014, 21:27:42

Si deci..daca intru in raza de actiune a altuia..ala stie cu telefonul unde-s cheile mele.. Se poate monta si pe sot/sotie..asa ceva..? Sau numai pe cheile ei/lui..?

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările