TP-Link a lansat în România router-ul de gaming Archer GX90, compatibil Wi-Fi 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Router de gaming Tp-Link Archer GX90.
Router de gaming Tp-Link Archer GX90.

TP-Link, producător de echipamente de reţea pentru utilizatorii individuali şi mediul de afaceri, a adus pe piaţa din România un nou router Wi-Fi 6 pentru gaming, modelul Archer GX90.

Archer GX90 este alimentat de un procesor Quad-Core de 1,5 GHz, iar portul WAN / LAN de 2,5 Gbps şi cele două porturi USB oferă conectivitate versatilă la reţeaua de acasă.

Archer GX90 integrează 3 benzi distincte, iar viteza combinată a acestora atinge până la 6579 Mbps. O bandă de gaming complet echipată are în componenţa sa tehnologiile 4T4R şi HE160.

Tehnologia revoluţionară OFDMA îmbunătăţeşte debitul mediu de 4x şi reduce la minimum latenţa, indiferent de numărul gadgeturilor conectate în reţea. La diminuarea timpului de aşteptare contribuie şi tehnologia MU-MIMO, datorită conexiunilor 4x4, în vreme ce acoperirea extinsă este îmbunătăţită datorită tehnologiei Beamforming.

Archer GX90 dispune şi de Gaming Band, o bandă dedicată jocurilor şi streamingului Netflix la rezoluţie 4K. Funcţia DFS extinde automat canalul disponibil, intră pe banda liberă şi îmbunătăţeşte experienţa jocului chiar şi în medii de navigare aglomerate. Datorită tehnologiei OneMesh utilizatorii pot beneficia de conexiune Wi-Fi fără întreruperi, cu un singur nume de reţea Wi-Fi, fără a înlocui dispozitivele existente şi fără să fie nevoiţi să cumpere un ecosistem Wi-Fi complet nou. 

Router de gaming Tp-Link Archer GX90

Datorită funcţiei Game Accelerator, Archer GX90 detectează şi optimizează automat fluxurile de date, pentru a se asigura că jocul funcţionează fără întreruperi. Grand Theft Auto, League of Legends, Call of Duty sau Battlefield sunt doar câteva dintre titlurile care pot beneficia de această funcţie specială.

Funcţia Game Statistics arată în timp real nivelul latenţei, durata jocului şi gradul de utilizare a sistemului, prin intermediul unui tablou de bord cu o interfaţă îmbunătăţită. De asemenea, funcţia Game Protector menţine în siguranţă sistemele şi conturile utilizatorilor. 

Acest model îmbunătăţit oferă soluţia de securitate HomeCare şi asigură verificarea website-urilor care pot constitui ameninţări, prevenirea intruziunilor şi izolarea dispozitivelor infectate, oferind o protecţie antivirus, care garantează securitate în timpul sesiunilor de gaming online.

Router de gaming Tp-Link Archer GX90

Archer GX90 poate fi configurat simplu prin intermediul aplicaţiei TP-Link Tether

Modelul Archer GX90, compatibil cu standardul Wi-Fi 6, poate fi achiziţionat online şi din magazinele marilor retaileri la un preţ recomandat de 1499,99 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite