Gadget

articolul anterior articolul urmator

UiPath lansează o soluţie de streaming cu care poţi vizita virtual UiPath Immersion Lab

1
30 Jul 2020 11:33:16
Autor: Andrei Brînduşescu

UiPath a anunţat lansarea unei soluţii de streaming care permite clienţilor, potenţialilor clienţi şi partenerilor să exploreze soluţii de automatizare pentru companii, să asiste la demo-uri şi să participe la workshop-uri la distanţă ca parte a unei experienţe virtuale.

Lansarea marchează prima aniversare a UiPath Immersion Lab precum şi un an de inovaţie în domeniul automatizării şi va permite UiPath să continue să ofere sprijin companiilor în ciuda mobilităţii reduse.

În martie 2019, UiPath a devenit prima companie furnizor de software RPA care a oferit clienţilor şi partenerilor săi posibilitatea de a testa tehnologia de automatizare a companiei prin experienţe directe, interactive şi personalizate în UiPath Immersion Lab din Bucureşti. Având la centrul său inovaţia, misiunea principală a UiPath Immersion Lab este să vină în ajutorul acelor echipe care promovează automatizarea în cadrul companiilor lor şi să le sustină în implementarea acesteia la scară largă.

De la lansare, UiPath Immersion Lab a găzduit aproximativ 400 de vizite, timp în care echipa sa a creat numeroase proiecte de co-inovare împreună cu clienţi şi parteneri ai UiPath.

Ca răspuns la provocările de mobilitate cu care se confruntă în prezent comunitatea de afaceri pe fondul COVID-19, soluţia online va oferi clienţilor şi partenerilor UiPath acces direct şi îmbunătăţit la experienţele de automatizare oferite de UiPath Immersion Lab. Dintr-un parcurs unic al Immersion Lab, audienţa va accesa la distanţă o serie de spaţii virtuale pentru a participa şi interacţiona cu echipa acestuia precum şi cu experţii UiPath.

Soluţia de streaming folosită este compatibilă cu toate platformele majore de streaming video şi de conferinţe şi plasează participanţii în birouri virtuale, unde au acces direct la fiecare prezentator şi expert pentru a pune întrebări. După încheierea sesiunilor live, conţinutul transmis va fi disponibil la cerere sub forma unui micro-site perfect adaptat pentru a fi reutilizat intern.

Boris Krumrey, VP of Automation Innovations la UiPath şi designerul conceptului Immersion Lab, a declarat: „Datorită soluţiei recent lansate, vom putea continua să fim gazdele clienţilor noştri şi să le oferim asistenţă neîntreruptă de-a lungul întregului lor parcurs de hiperautomatizare, ajutându-i să accelereze inovaţiile digitale într-o perioadă marcată de perturbări majore. " 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Paul Cohen
30.07.2020, 11:48:59

Fenomenal succes; nu ar trebui Dl.Dines sa fie in grupul de consiliere a Presedintelui ?! Asa cum se intampla in statele avansate unde avem speranta ca Romania va ajunge vreodata. Sa vedem insa; care sunt firmele Romanesti in afara de UI Path care au intr-adevar un standing international?....... Poate Adevarul ar trebui sa publice cel mai bun studiu al perspectivelor Romaniai si Romanilor in conditiile in care cei aflati la putere nu vor instrumenta un program serios de tara: https://republica.ro/zde-la-cat-incepe-salariul-la-mega-image-lidl-carrefour-cele-doua-slujbe-zin-care-te-ai-putea-angaja-pe