VAPPEBY, boxă bluetooth cu lampă pentru grădină sau camping [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boxa VAPPEBY cu lampă. FOTO Adrian Pogîngeanu
Boxa VAPPEBY cu lampă. FOTO Adrian Pogîngeanu

VAPPEBY este prima boxă bluetooth şi lampă de grădină sau camping de la IKEA pe care o testez şi în continuare o să povestesc aventura mea la bloc cu ea.

Ştiu, pe site la IKEA ordinea funcţiilor e inversă, adică e lampă cu boxă bluetooth. Chestie de priorităţi. 

Nu contează ordinea, boxă sau lampă, primul lucru care-ţi atrage atenţia la ea e forma. Chiar şi aici sunt indecis, e o cască soldăţească românească din Al doilea Război Mondial, o ciupercă, un pitic de grădină, un felinar sau ce vrei tu să fie. Orice ar fi, forma îmi dă o stare de linişte.

VAPPEBY e un dispozitiv dintr-o singură bucată, doar mânerul se montează cu şuruburi, respectând sistemul clasic de la IKEA. Materialele folosite sunt: plastic ABS, plastic policarbonat şi cauciuc siliconic pentru butoane şi talpă. Dimensiunile sunt 25 cm înălţime x 17 cm diametru, iar greutatea de circa 1.5 kg.

Are şi o mulţime de butoane, glumesc, sunt doar patru, 3 în faţă şi unul în spate:

- pornit / oprit şi conectare dintr-o atingere la Spotify, în faţă stânga;

- volum şi pauză / redă, în faţă centru, cel mai mare dintre cele patru;

- bluetooth faţă dreapta;

- lumină în două faze în spate central.

Şi un scurt unboxing, cutia conţine boxa, cablu de încărcare, mânerul, 4 şuruburi şi o cheiţă pentru ele, mauale de utilizare etc.

Încărcarea se face printr-un port USBC aflat dedesubt, accesibil printr-un canal dedicat.

Cum spuneam la început nu am ieşit la picnic cu boxa VAPPEBY, am folosit-o la bloc şi pe lângă bloc. Cel mai mult a stat pe biroul meu şi la capul patului. Am scos-o afară într-un parculeţ doar ca s-o filmez şi fotografiez.

Specificaţii tehnice ale VAPPEBY (model E2004) de pe site-ul IKEA: lampă LED cu luminozitate 20lm, temperatură de culoare 2700K, temperatură de operare între 0°C şi 45°C. Baterie Li-ion cu capacitate de 3300 mAh, încărcare pe fir USBC la 10W. Autonomie de 11-13 ore conectată pe Bluetooth cu volumul la 50% şi cu luminozitatea la 50%. Rezistenţă la apă şi praf IP65.

Legat de autonomie şi economisire a bateriei, pe website-ul IKEA apar indicaţiile următoare: "dacă difuzorul nu este asociat cu niciun dispozitiv, acesta se va opri automat după 5 minute. În cazul în care difuzorul este asociat, dar nu se redă muzică, se va opri automat după 20 de minute." Un lucru bun pentru autonomia bateriei.

Cum luminează VAPPEBY? Într-o nuanţă galbenă şi în două faze, porneşte mai puternic şi o nouă apăsare o transformă în lumină de veghe. Poţi să-ţi luminezi drumul cu ea în grădină, totuşi nu te baza că o poţi folosi pe post de lanternă, lumina e difuză.

Boxa VAPPEBY cu lampa FOTO Adrian Pogîngeanu

Cum se aude pe scurt şi cum luminează într-un colţ mai întunecat al camerei, nu era întuneric complet.

Sunetul ca şi lumina înconjoară boxa, nu e stereo, dar nici nu-i poţi reproşa prea multe. Nu e o boxă de fiţe ci una de spaţiu liber şi ţinând cont de acest lucru îşi face bine treaba. Volumul e puternic, fidelitatea corectă, bas şi înalte bune. 

Dacă ar fi s-o compar cu ceva mai pretenţios, deşi nu e cazul ţinând cont de preţ, aş spune că sună puţin înfundat. Observaţia are în spate experienţa de testare a unor dispozitive mult mai scumpe, de la producători ca Sony, SONOS sau Huawei potenţat de Devialet. 

Fără îndoială pentru cei mai mulţi oameni VAPPEBY este o boxă foarte bună de grădină, iar la preţul de 299 lei, nu cred că are mare concurenţă. Deci dacă eşti un nomad de weekend, îţi place să stai în curte la ţără, sau seara pe balcon şi să asculţi muzică într-un cerc restrâns, să bei o bere la un joc de cărţi, boxa asta cu nume neobişnuit ar putea fi un accesoriu interesant. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite