Gadget

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Unde dai, acolo crapă: geamurile noii maşini Tesla au fost sparte în timpul prezentării

11
22 Nov 2019 13:18:25
Autor: Andrei Brînduşescu
Captura Youtube
Captura Youtube

Elon Musk a insistat ca unul din colegii săi aflaţi pe scenă să încerce să spargă geamurile noului Cybertruck, iar rezultatul a fost unul zdrobitor.

Şeful Tesla s-a aflat pe scenă pentru a prezenta noul pick-up al companiei, Cybertruck, o maşină cu un design futurist, inspirat din filmele science-fiction. Prezentarea a inclus şi câteva demonstraţii live ale rezistenţei construcţiei şasiului şi geamurilor, iar una dintre acestea nu s-a desfăşurat conform planului.

Denumită ”Armor Glass”, sticla care acoperă geamurile maşinii a rezistat unor teste iniţiale, în care o bilă de metal a fost lăsată să cadă de la câţiva metri înălţime. Apoi însă, bila a ajuns în mâinile lui Franz von Holzhausen, lead designer-ul Tesla, care a fost încurajat de Musk să o arunce către geamurile automobilului.

Rezultatul? Sticla a avut parte de crăpături uriaşe, atât la geamul din faţă, cât şi la cel din spate. ”Ei bine, poate a fost o aruncare puţin prea puternică” a spus Musk, după o exclamaţie surprinsă. ”Încă mai avem lucruri de îmbunătăţit” a continuat acesta, încercând să treacă peste momentul stânjenitor, remarcând totuşi o parte pozitivă: bila de metal nu a spart complet sticla.

Deşi nimeni nu s-ar aştepta ca un geam standard să reziste unui astfel de test, Musk a fost surprins: ”am aruncat o cheie fixă, chiar şi o chiuvetă către această sticlă şi nu s-a spart.. dintr-un motiv ciudat, s-a spart tocmai acum, şi nu am idee de ce” a recunoscut CEO-ul Tesla, continuând prezentarea cu cele două geamuri sparte pe fundal.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Cristi Tidi
22.11.2019, 13:59:41

Comentariu considerat abuziv.

IonIon Codreanu
22.11.2019, 14:46:42

Desenul este inspirat de avioanele invizibile. De e-o fi vrut proiectantul să facă o mașină invizibilă?! Eu știam că TOȚI fabricanții vor ca mașina să fie cât mai vizibilă pe șosea...

+1 (3 voturi)
Hoher Herman
22.11.2019, 15:28:48

Musca asta nu este decat un escroc nenorocit care a facut miliarde din pacalirea prostilor.

-4 (8 voturi)
radu bradeanu
22.11.2019, 16:25:14

Că se sparg sau nu geamurile la impacturi extreme nu e relavant decât dacă ești mafiot și vrei geamuri anti glonț mai ieftine. Mașina e oribilă ca aspect din toate punctele de vedere. Nu-i cunosc performanțele

+3 (3 voturi)
Huza Iuliu Viorel
22.11.2019, 16:27:04

O mașină urâtă ca foamea.Mai jalnică lansare nici nu se putea concepe.

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (11)