Gaming

articolul anterior articolul urmator

AOC anunţă două noi monitoare curbate de gaming, AOC CU34G2 şi CU34G2X, compatibile cu AMD FreeSync

0
11 Dec 2019 22:18:28
Autor: Adrian Pogîngeanu
Monitor AOC CU34G2
Monitor AOC CU34G2

AOC anunţă două noi monitoare din gama ultra-wide (21: 9) de 34 de inci, din noua serie G2. Cele două monitoare UWQHD (Ultra-Wide Quad HD - 3440 x 1440 pixeli) sunt similare la prima vedere - cu excepţia ratelor de refresh.

AOC CU34G2X are o rată de refresh de 144 Hz, potrivită pentru jucătorii competitivi, în timp ce AOC CU34G2 foloseşte o rată de refresh de 100 Hz. Ambele modele sunt echipate cu un panou VA, care oferă un negru profund, culori naturale şi un raport de contrast nativ foarte bun. În plus, faţă de ratele ridicate de refresh, jucătorii se vor bucura de o experienţă excelentă, fără efectul de rupere al imaginii, datorită suportului AMD FreeSync, iar timpul de răspuns de 1 ms (MPRT) oferă utilizatorului o experienţă de gaming foarte bună.

Prima caracteristică a acestor monitoare este curbura 1500R şi raportul ultra wide de 21:9. Spaţiul adăugat pe ecranul monitorului creează o experienţă asemănătoare cu cea VR. Prin acoperirea vederii periferice a utilizatorilor, datorată curburii de 1500R, aceştia se vor putea bucura de o experienţă imersivă. Nu doar jocurile, dar şi filmele arată bine datorită ecranului de 21: 9 cu unghiuri largi de vizualizare de 178 ° / 178 °, care oferă imagini clare din toate direcţiile.

Atât CU34G2, cât şi CU34G2X cu diagonală lor de 34 de inci sunt aproximativ de aceeaşi înălţime ca ecranele obişnuite (16: 9) cu o diagonală de 27 de inci şi, împreună cu rezoluţia de 3440x1440, oferă o densitate de 109 ppi. 

Ambele monitoare oferă un suport reglabil pe înălţime, în timp ce tehnologiile flicker-free şi Low Blue Light reduc considerabil oboseala ochilor utilizatorului.

Monitor AOC CU34G2X 

AOC oferă şi alte funcţii utile care le vor oferi utilizatorilor un avantaj în timpul sesiunilor de gaming. Funcţia Game Color oferită de AOC ajustează culorile pentru un avantaj în timpul sesiunilor de gaming, iar funcţia Dial Point afişează o ţintă virtuală pe mijlocul ecranului. Monitorul mai beneficiaza şi de un hub USB integrat cu 4 porturi şi intrări / ieşiri audio ce facilitează conectarea mai rapidă a perifericelor.

Monitoarele AOC CU34G2 şi CU34G2X sunt disponibile începând din luna ianuarie 2020 la un preţ de 2.759 lei respectiv 2.239 lei.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările