Gaming

articolul anterior articolul urmator

CES 2021: XPG anunţă produse noi şi variate de gaming

0
9 Jan 2021 14:29:52
Autor: George-Andrei Cristescu
XPG Xenia Xe FOTO ADATA
XPG Xenia Xe FOTO ADATA

XPG anunţă o serie de noi produse de gaming în cadrul evenimentului digital CES 2021, sub tematica "The Future of Gaming" : un nou ultrabook de gaming, un modul DRAM DDR5 de ultimă generaţie, software de training, gumă de mestecat energizantă şi multe altele.

XPG XENIA Xe este orientat către utilizatorii care caută un ultrabook uşor de transportat, dar şi suficient de puternic pentru jocuri, creare de conţinut şi productivitate. XENIA Xe este un ultrabook de gaming cu un ecran de 15,6 inci EVO Ready, cu design elegant şi un şasiu din aluminiu anodizat. Noul dispozitiv are un profil subţire de 11 mm, cântăreşte 1,65 kg şi oferă până la 16 ore de viaţă a bateriei pentru o utilizare în deplasare. Este echipat cu un procesor Intel Core i5-1135G7 sau i7-1165G7 din a 11-a generaţie, grafică Intel Iris Xe, afişaj touch IPS Full HD de 15,6 inci, precum şi cu un SSD XPG PCIe Gen4 M.2 de 1 TB. 

Scăderea puterii de concentrare şi oboseala fac parte din joc, mai ales după sesiuni lungi de gaming. Pentru a oferi o doză suplimentară de energie, XPG a creat XPG Gaming Gum. Noul produs este o premieră pentru XPG, iar ingredientele sale includ cofeina pentru o creştere rapidă a energiei şi o putere de concentrare îmbunătăţită. Guma de mestecat conţine, de asemenea, Luteină, un antioxidant cunoscut a fi benefic ochilor, inclusiv pentru capacitatea acesteia de a preveni inflamaţiile şi de a spori claritatea vederii, printre altele. Guma de mestecat XPG nu conţine grăsimi, proteine şi are o aromă  de mentă.

XPG PRIME este un ecosistem software care conectează toate dispozitivele XPG ale unui utilizator. Cu XPG PRIME, utilizatorii îşi pot personaliza dispozitivele XPG cu efectele şi funcţiile de iluminare dorite pe o interfaţă intuitivă cu funcţii şi instrumente puternice. După conectarea la un cont XPG PRIME, utilizatorii îşi pot accesa setările pe dispozitive sau pe stocarea din cloud.

XPG GRIT este o aplicaţie de antrenament concepută pentru a ajuta jucătorii să îşi îmbunătăţească abilităţile First Person Shooting (FPS) prin intermediul mai multor module de formare şi analiză. Aplicaţia permite utilizatorilor să exerseze diferite scenarii FPS şi să colecteze diferite valori. Valorile sunt apoi utilizate pentru a oferi informaţii despre setările şi exerciţiile sugerate pentru a îmbunătăţi jocul utilizatorilor. Împreună cu un portal social pentru comparaţii şi informaţii suplimentare, ambiţia XPG GRIT este de a îmbunătăţi abilităţile de gaming ale oricui.

Prin adoptarea standardului de ultimă generaţie PCIe 4.0, noul SSD GAMMIX S70 asigură viteze de citire/scriere de până la 7400/6400 MB/s şi IOPS de citire/scriere de până la 650/740K. Cu compatibilitate NVMe 1.4 şi Dynamic SLC Caching, GAMMIX S70 oferă performanţe superioare SSD-urilor SATA şi PCIe 3.0. Pentru fiabilitate şi stabilitate, GAMMIX S70 este echipat cu un radiator terasat cu celule goale pentru o suprafaţă de dispersie mărită şi o răcire mai eficientă. GAMMIX S70 este deja disponibil pe mai multe pieţe.

Carcasa XPG DEFENDER PRO E-ATX Mid-Tower poate găzdui plăci grafice cu lungime de până la 380 mm şi coolere montate pe CPU cu adâncime de până la 170 mm. Designul modern al XPG DEFENDER PRO începe chiar de la exterior, cu un panou frontal din plasă magnetică ce permite benzilor ARGB să strălucească din interiorul carcasei. Carcasa XPG Defender Pro este proiectată pentru a oferi un flux de aer optimizat, cu trei ventilatoare preinstalate XPG VENTO 120 ARGB. XPG DEFENDER PRO vine în alb sau negru.

XPG STARKER AIR ATX Mid-Tower este o carcasă compactă ATX pentru PC, cu un filtru  de praf, instalare verticală VGA şi un design industrial, cu iluminare ARGB. Include un design funcţional al panoului MESH frontal, cu două benzi luminoase ARGB orientate spre faţă şi vine în negru sau alb. Un set complet de porturi I/O sunt, de asemenea, oferite pentru conectivitate uşoară cu diverse accesorii USB, dispozitive audio şi comutare fără probleme între efectele de iluminare pre-programate.

Cooler cu lichid XPG LEVANTE PRO All-in-One este un cooler cu lichid all-in-one pentru procesor, care foloseşte soluţia Asetek Pump Technology generaţia 7 cu control PWM. Coolerul are un ecran LCD color de 2,1 inci pe capacul pompei, care este programabil pentru a oferi informaţii pentru măsurători de performanţă, cum ar fi temperatura CPU/GPU, informaţii despre tensiune sau alt conţinut personalizat, cum ar fi texte sau imagini. XPG LEVANTE PRO este, de asemenea, echipat cu trei ventilatoare XPG VENTO PRO 120 PWM alimentate de Nidec, pentru a-şi menţine radiatorul de 360 mm rece şi la o capacitate optimă de funcţionare.

Module de memorie ADATA DRAM DDR5 oferă o creştere semnificativă a vitezei, capacităţi mai mari şi un consum redus de energie şi lăţime de bandă crescută pe nucleele CPU. Noul modul DDR5 va oferi capacităţi de până la patru ori mai mari, consum redus de energie la 1,1V şi viteze de până la 8400 MT/s.

 ADATA va lansa în al doilea trimestru al anului 2021 un nou card SD Express. Folosind noile specificaţii SD7.0 şi PCIe Gen3x1, cardul va oferi viteze de citire/scriere de până la 880/400 MB/s. Cu performanţe care sunt la egalitate cu SSD-urile externe şi forma compactă a unui card SD, noile carduri ADATA SD Express vor oferi utilizatorilor o nouă opţiune de stocare portabilă, care este în esenţă un mini SSD.

SSD-ul extern ADATA SE900G RGB are o carcasă fabricată din metal rezistent, o disipare bună a căldurii şi o durabilitate crescută. SSD-ul extern acceptă interfaţa USB 3.2 Gen2x2 şi poate furniza viteze de citire şi scriere de până la 2000 MB/s pentru transferuri rapide de date. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările