Desktop AMD Ryzen 5 1600X Gaming Machine - Albinosul cu chef de joacă [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de când a lansat gama Ryzen, anul trecut, AMD şi-a spălat multe dintre păcatele trecutului şi poate să se compare cu adevărat cu Intel. În plus, preţul procesoarelor este unul mai avantajos decât cel al competitorilor.

Pe o piaţă extrem de dinamică, condusă detaşat de Intel şi încercată tiptil şi de alţi competitori consacraţi în alte domenii, precum Qualcomm, AMD a reuşit să revină în lumina reflectoarelor după mai mulţi ani de absenţă. Gama Ryzen a fost aplaudată de mai toată presa străină, iar noile procesoare sunt performante, fiabile şi, poate cel mai important, reci.

Recent am avut ocazia să testez un sistem mai mult decât capabil, cel puţin pe hârtie, la prima vedere. Chiar dacă nu este echipat cu procesorul vârf de gamă Ryzen 7 1800X, ansamblul nu a scârţâit în nici un moment, pe perioada încercărilor. Am avut grijă să-l supun la cazne grele şi l-am aruncat direct în titluri precum Call of Duty WWII sau Assassin's Creed Origins, cu setările date, în mode evident, pe Ultra.

Desktopul a rulat în mod constant între 50 şi 60 de cadre pe secundă, procesorul Ryzen 5 1600X fiind ajutat serios de placa video de la MSI, un Radeon RX 580 Gaming X de 8 GB RAM. Chiar dacă chipsetul grafic nu face parte din noua gamă de vârf produsă de AMD sub brandul Radeon, şi anume Vega, el este în continuare mai mult decât capabil să ofere performanţe ridicate.

Nu am avut în nici un moment senzaţia de lagging, ceea ce este de la sine înţeles, având în vedere specificaţiile complete despre care vom vom vorbi ceva mai jos. Pentru un sistem de gaming care poate fi alcătuit contra sumei de aproximativ 5000 de lei, performanţele sunt mai mult decât decente, iar nici editarea video nu este scoasă din calcul din schemă, depinde doar de pretenţiile fiecăruia. Procesorul şi placa video sunt ajutate de 16 GB de memorie RAM de la HyperX Fury, DDR4, care sunt suficienţi pentru standardele actuale.

În ceea ce priveşte cele mai populare titluri online, sistemul desktop configurat AMD a fost stăpân pe situaţie, neexistând senzaţia de ”încetineală”. M-am jucat PUBG, World of Warcraft, clasicul deja CS:GO, iar rezultatele au fost ok. Chiar şi în PUBG, care este un joc recunoscut pentru optimizarea slabă, care a intervenit din cauza grăbirii lansării acestuia.

Per total, pentru cei care nu vor să spargă toată puşculiţa pe un sistem de gaming mai mult decât decent, rece, care îţi permite să te joci orice vrei tu, şi care ar trebui să te ţină câţiva ani obişnuit cu performanţe bune, este recomandat un astfel de desktop PC, construit în jurul platformei AMD, Radeon şi Ryzen. 

Unde mai pui că sistemul pe care l-am avut eu la test arăta foarte bine, atât la interior cât şi la exterior? Schema de culori alb-roşie e prietenoasă cu ochiul şi nu, nu sunt nici pe departe dinamovist. Dar te las să te convingi din galeria foto.

Specificaţii AMD Ryzen 5 1600X Gaming Machine

CPU: ADM Ryzen 5 1600X

Mobo: MSI B350 Mortar Artic White

Memory: HyperX Fury White DDR4 16GB

VGA: MSI Radeon RX580 Gaming X 8GB

Case: Inwin 303 MSI Dragon Edition

PSU: Seasonic Prime 750W

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite