FIFA 20: Adio Juventus, bun venit Piemonte Calcio!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Juventus a semnat un nou contract cu Konami, compania care se află în spatele jocului PES 2020. Contractul oferă drepturi exclusive japonezilor, astfel încât numele echipei italiene nu va mai apărea în cel mai cunoscut joc de fotbal, fiind înlocuit cu Piemonte Calcio.

EA Sports a confirmat oficial prezenţa echipei Piemonte Calcio în FIFA 20, într-un blogpost care informează că parteneriatul companiei cu Juventus s-a încheiat la data de 30 iunie. Astfel, formaţia italiană a putut semna un contract de exclusivitate pentru a apărea în PES 2020.

Ce înseamnă mai exact asta? EA nu va putea folosi stadionul, echipamentul, numele şi emblema celor de la Juventus în FIFA 20. Astfel, echipa se va numi Piemonte Calcio, şi va avea o emblemă şi un echipament diferit de cel real, dar care, cel mai probabil, va avea o oarecare asemănare cu acesta, precum în cazul multor echipe din PES, precum Manchester United, Manchester City sau Tottenham.

Jucătorii lui Piemonte Calcio vor fi cei reali, iar mecanica de joc din modul Ultimate Team rămâne neschimbată în cazul lor. Chipurile fotbaliştilor vor fi şi ele fidele, şi nu generate. În plus, aceştia vor fi în continuare eligibili pentru a primi carduri speciale, ca urmare a performanţelor lor reale, în Ultimate Team.

Konami a anunţat în această lună realizarea unor parteneriate şi cu Manchester United şi Bayern Munchen, însă acestea nu includ drepturi exclusive.

echipa nelicentiata PES Captura via Youtube

Ne putem aştepta la o situaţie asemănătoare cu cea din fotografie pentru Piemonte Calcio în FIFA 20, clubul Tottenham Hotspur neffind licenţiat în PES. (Captura via Youtube)

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite