Netflix oferă un abonament pe viaţă gratuit. Care sunt condiţiile pentru a-l obţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Netflix
Foto: Netflix

Cu ocazia lansării filmului „The Old Guard”, Netflix oferă posibilitatea de a câştiga un abonament pe viaţă, în valoare de 13.000 de dolari.

„The Old Guard” este un action-thriller cu Charlize Theron în rol principal, şi unul dintre puţinele blockbustere care se lansează în această vară, după ce mai multe lungmetraje au fost amânate în perioada de toamnă . Filmul original Netflix prezintă povestea unui grup de mercenari nemuritori, care au posibilitatea de a se vindeca şi trebuie să lupte cu o persoană care le-a aflat secretul.

De ce este importantă povestea din „The Old Guard?” Pentru că abonamentul pe care îl oferă Netflix gratuit te invită în istoria acestui film. Practic, pentru a câştiga abonamentul pe viaţă oferit de companie (pe 1000 de luni sau 83 de ani, mai exact), trebuie să fii cel mai bun la un joc bazat pe noul lungmetraj.

Din nefericire, premiul este rezervat numai rezidenţilor din Statele Unite. Aceştia pot juca jocul gratuit, de oricâte ori doresc, în încercarea de a scoate un punctaj cât mai mare. Persoana care are cel mai mare punctaj la sfârşitul zilei de 19 iulie va fi cea care va primi abonamentul pe viaţă. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite