Razer Huntsman V2 Analog - Tastatura ideală pentru jocurile de curse (TECH REVIEW)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razer Huntsman V2 Analog

Tastatura Huntsman V2 Analog de la Razer oferă cea mai apropiată senzaţie de un controller pe care o vei putea avea pe un PC, şi demonstrează că Razer e departe de a-şi fi golit tolba de idei.

La prima vedere, Razer Huntsman V2 Analog nu pare să aibă vreo diferenţă majoră faţă de alte tastaturi, mai ales cele din gama Huntsman. Îţi sar în ochi elementele de control media din partea dreaptă sus, însă la o simplă apăsare vei realiza ce este special la această tastatură: tastele cu switch-uri analogice.

Câteva cuvinte despre aspect înainte, şi ce primeşti în cutie. E un pachet similar cu alte tastaturi Razer, care include şi acea perniţă pe care îţi poţi pune sprijini încheieturile atunci când scrii. Acesta a fost un capitol la care am criticat-o destul de mult pe Razer în ultimele review-uri, aşa că mi se pare corect să le ofer şi laude aici: perniţa de plastic a dispărut, a revenit una generoas, cu spumă de memorie, foarte moale şi plăcută la utilizare.

Înăuntru vei mai găsi două cabluri, unul cu înveliş de fibră împletită, pentru alimentare şi unul care are scopul de a fi passthrough pentru portul USB 3.0 de pe laterala stângă a tastaturii.

Razer Huntsman V2 Analog

Să trecem însă şi la cel mai important lucru al acestei tastaturi, anume tastele cu switch-uri analogice. Dacă ai mai folosit până acum un controller, vei fi familiarizat cu mişcarea butoanelor analog de pe controller-ul de pe PS4/5 sau Xbox One/Series X de exemplu, şi cât de naturală pare mişcarea în anumite jocuri folosindu-le. Jocurile de curse, de pildă, necesită un control mult mai fin şi uşor ajustabil, de aceea foarte mulţi optează pentru folosirea unui controller, chiar dacă se joacă F1 2020 sau Forza Horizon pe PC.

Cam asta îşi doreşte să recreeze Razer prin Huntsman V2 Analog: o tastatură perfectă pentru orice tip de joc, care să ofere un control nemaiîntâlnit până acum. Este o mişcare foarte curajoasă şi interesantă şi una care, de această dată, le-a ieşit excelent americanilor, în opinia mea. Înainte de toate însă, o mică privire la felul în care funcţionează aceste taste.

Razer Analog Optical Switches funcţionează urmărind cantitatea de lumină ce trece prin switch şi astfel pot detecta distanţa parcursă de o tastă în momentul în care este apăsată. Spre deosebire de switch-urile mecanice tradiţionale, noile switch-uri necesită mai puţine componente mecanice şi contacte metalice, datorită folosirii luminii. Fără contacte fizice care se degradează în timp, aceste switch-uri pot să reziste până la 100 de milioane de acţionări, conform celor de la Razer.

Tastele se acţionează la 1,5 milimetri odată ce ai scos Huntsman V2 Analog din cutie, însă poţi mări distanţa de acţiune până la 3,6 milimetri. Mai mult, poţi adăuga o funcţie suplimentară pentru aceeaşi tastă, pentru a face practic două lucruri printr-o singură apăsare. Asta funcţionează deoarece, cum am menţionat şi mai sus, tastele reacţionează la diferite apăsări, astfel că, în exemplul dat de Razer, poţi selecta o grenadă într-un shooter şi să o şi arunci cu o singură apăsare, punând aceste două acţiuni la distanţe diferite.

Razer Huntsman V2 Analog

În jocuri, experienţa este excelentă. Evident, nu e identică încă cu ceea ce poate oferi un controller, dar aş spune că Razer este pe drumul cel bun şi că merită să lucreze în cotninuare la dezvoltarea acestei tehnologii. Fiind un utilizator înrăit de controller în cam orice tip de joc (da, inclusiv shootere), pot să spun că sentimentul de utilizare a lui Huntsman V2 Analog mi s-a părut mai natural decât multe alte tastaturi care mi-au trecut prin mâini.

Bineînţeles, ca orice tehnologie nouă, nu vine lipsită de probleme: tastele WASD sunt înregistrate de unele jocuri ca un joystick, nu ca taste în sine, ceea ce crează probleme atunci când vrei să tastezi ceva, dacă te joci multiplayer. Sunt câteva metode de a rezolva aceasta, însă niciuna nu este permanentă, sau cel puţin nu am găsit eu una permanentă până acum. Personal, nu prea folosesc chat-ul scris din jocuri, preferând Discord-ul ca metodă de comunicare, deci nu pot să spun că am fost foarte afectat de acest lucru.

Scrisul pe Huntsman V2 Analog este o adevărată plăcere. Datorită faptului că au switch-uri analogice, sunetul scos de taste este identic cu cel scos de butoanele analogice ale unui controller, un fel de click mai adânc, cu mai mult bass decât în mod normal. Îmi place asta, şi pe testele de de viteză de scriere am atins aproximativ 80 de cuvinte pe minut în medie, un rezultat mai bun decât am obţinut pe multe alte tastaturi. Ca de obicei, nu lipseşte integrarea RGB, care poate fi personalizată din aplicaţia Razer Synapse 3.

Razer Huntsman V2 Analog

Razer Huntsman V2 Analog nu este o tastatură ieftină, la 269,99 de euro, însă este unul din puţinele produse pe care le-am testat în ultima perioadă despre care pot să spun cu certitudine că au un potenţial uriaş şi că reprezenta viitorul categoriei lor. Spre deosebire de mouse-ul Viper 8K, unde Razer a vrut să surprindă cu un input lag extrem de redus, însă insesizabil pentru majoritatea utilizatorilor, la Huntsman V2 Analog am găsit o tehnologie nouă, interesantă şi extrem de plăcută, care merită cu siguranţă încercată de împătimiţii utilizării unui controller.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite