UFC 4: Mai bun, mai atractiv şi cu un Career Mode excelent (GAME REVIEW)

UFC 4 reuşeşte cu brio ceea ce predecesorul său nu a putut să facă prea bine: să fie pentru toată lumea şi să fie în acelaşi timp al naibii de distractiv.

Cum mâine seară avem o luptă extraordinară între Stipe Miocic şi Daniel Cormier, la UFC 252, este un moment numai bun să aruncăm o privire la ce reuşeşte, unde ar mai avea de lucrat şi cum este experienţa noului joc al celor de la EA, UFC 4.

UFC 3 s-a făcut vinovat de un păcat simplu de înţeles, dar greu de reparat: a fost mult prea nişat, în opinia mea. Mi s-a părut că era foarte greu să înveţi sistemul de grappling, mai ales dacă nu ai mai jucat niciodată un joc UFC, iar luptele, deşi de foarte multe ori extrem de antrenante, nu aveau acel ceva care să atragă jucătorii ”de duminică”, aceia care se strâng la o FIFA la un prieten sau la un Street Fighter.

Sigur, mulţi ar spune că acesta nu e neapărat un minus, că jocul este făcut numai pentru fanii UFC şi că nu e nicio problemă dacă nu îl încearcă şi persoane care nu sunt interesate de fenomenul artelor marţiale mixte. Însă aici cred că e o greşeală.

UFC mi s-a părut că are tot timpul acel potenţial de a se extinde, de a deveni mai mult decât este, mai ales în domeniul jocurilor video. Creşterea fulminantă a sportului din ultimii ani, datorată unor nume grele care au păşit în lumina reflectoarelor precum Conor McGregor, Khabib Nurmagomedov sau Jorge Masvidal, i-a făcut să realizeze şi pe cei din UFC că este o pâine serioasă de mâncat pentru UFC 4.

Şi UFC 4 şi-a satisfăcut foamea. Jocul este mult mai bine închegat decât orice alt UFC de până acum, reuşind să atragă şi fanul înfocat al MMA-ului, dar şi jucătorul ”de duminică” pe care îl menţionam mai sus. Gameplay-ul este mai simplu, modurile de joc sunt mai variate şi toată experienţa este mult mai plăcută ca până acum. Dar să le luăm pe rând.

Gameplay

UFC 4 - Nunes vs Shevchenko

Pentru cei care vor să vadă direct acţiunea şi felul în care arată noul joc, aici avem Nunes vs Shevchenko 3, o înfruntare încheiată destul de repede, dar plină de momente bune din partea ambelor luptătoare.

Gameplay-ul aduce diferenţe mari în ceea ce priveşte sistemul de grapple, care e acum mult mai uşor pentru noii jucători, introducând un minigame (mă rog, două minigame-uri, dacă vrem să fim exacţi, pentru două tipuri de submission-uri diferite, dar cu aceeaşi mecanică) în care trebuie să urmăreşti bara adversarului şi să o ”prinzi” pentru a completa submission-ul (un lucru pe care l-am mai văzut în jocurile vechi din seria Smackdown vs Raw, pentru cei care au fost fani wrestling).

Nu sunt un mare fan al acestei noi mecanici, îmi plăcea mai mult cea veche, de tipul timed inputs, în care trebuia să îndrepţi stick-ul în direcţia indicată. Recunosc însă că cea veche mi se părea destul de favorabilă celui care încearcă submission-ul, şi minigame-ul nou pare să fie unul mult mai echilibrat, atât pentru cel care atacă, cât şi pentru cel care se apără.

De asemenea, tranziţiile la sol sunt mai simple, deoarece, odată ajuns acolo, nu mai trebuie să încerci să înţelegi ce înseamnă Sprawl, Half Guard sau North South - ai acum opţiunea de a alege de la bun început dacă vrei să încerci să îţi faci adversarul KO (ground£), să îl faci să cedeze (submit) sau să te ridici (getup), iar luptătorul tău va face mişcările necesare pentru a te ajuta să realizezi asta.

Bineînţeles, jucătorii vechi pot schimba din setări sistemul de grappling pentru a îl imita pe cel din UFC 3, şi a se ocupa singuri de ”treaba murdară”.

Şi sistemul de clinci a primit un update: e mult mai uşor să intri în clinci pur şi simplu spre deosebire de UFC 3, deoarece trebuie doar să apeşi RB + Y/X, în funcţie de postura în care te afli (pe Xbox One). De acolo, şi loviturile şi ieşirea din clinci sunt mai simple, asemănătoare cu elementele de striking, şi trebuie să laud loviturile de genunchi pe care le poţi da din această poziţie, care arată şi se aud absolut excelent.

Sistemul de striking nu a primit modificări majore, însă este mult mai fluid şi puţin mai bine conturat decât în UFC 3. În continuare satisfacţia pe care o ai când nimereşti un crane kick sau un superman punch este excelentă şi puţine jocuri te vor face să simţi mai multă fericire ca atunci când reuşeşti un KO într-un meci pentru centură.

Un Career Mode bine dezvoltat, cu îmbunătăţiri evidente

Modul carieră a primit cele mai multe îmbunătăţiri, un lucru care era de aşteptat până la urmă, şi este binevenit. Din nefericire, nu am ajuns încă la UFC 350, ca să vă zic dacă te baţi în continuare cu aceiaşi oameni ca la UFC 265, dar promit să vă ţin la curent dacă e aşa, pentru că asta a fost pentru mine principala problemă în jocul anterior - faptul că atunci când ajungeai campion, te băteai cu acelaşi pretendent de 3-4 ori la rând (până la urmă cât de bun ar trebui să fie Alistair Overeem ca să fie #1 contender la 50 de ani?!).

Ce am jucat până acum, în aproape o săptămână, îmi place foarte mult. Career Mode este mai interesant, progresia e mai dificilă şi povestea ascensiunii tale are un nivel de repetabilitate remarcabil. Îţi poţi crea până la 5 luptători diferiţi, fiecare cu propria sa divizie, şi poţi alege dacă vrei să cobori o divizie sau să urci una, în funcţie de provocările pe care ţi le doreşti să le înfrunţi.

Eu m-am dus, evident, la Lightweight, în încercarea disperată de a-i lua centura lui Khabib, însă a trebuit să trec prin câteva lupte serioase numai ca să ajung unul dintre primii 15 contenderi, aşa că ţelul este departe de a fi atins.

Îmi place şi că îţi poţi alege propriul drum către UFC - fie prin World Fighting Alliance (WFA), sau prin Dana White Contender Series (DWCS), ai la dispoziţie variante diferite şi care schimbă felul în care eşti văzut când apari în cea mai importantă promoţie de MMA. Eu am mers pe varianta DWCS în primul playthrough, dar cu siguranţă o să stau o vreme în WFA în cel de-al doilea.

Ai de asemenea posibilitatea de a te antrena cu alţi luptători, în sesiuni scurte, de câte două minute, în care îţi poţi mări atributele. Cum le măreşti? Păi, în mare parte, repetând manevre şi lovituri, precum uppercut-uri, lovituri de picior, mişcări de grappling etc. În timpul acestor sesiuni, anumite atribute vor avea o şansă mai mare de a creşte, astfel că ţi-aş recomanda să le foloseşti des - cu grijă însă, pentru a nu-ţi face KO partenerul de antrenament, pentru că asta ar putea să creeze o rivalitate între voi. Eu am fost vinovat de acest lucru în două rânduri, când loviturile de genunchi au primit un boost uriaş şi rezultatul nu a fost unul tocmai satisfăcător pentru colegul meu.

UFC 4 îţi oferă destule variante excentrice pentru a-ţi face luptătorul să iasă în evidenţă.

Ah, da, ai şi un antrenor, care a fost ”botezat” Coach Davis. Până în punctul în care am ajuns eu însă nu mi s-a părut foarte relevantă prezenţa lui.

Multiplayer şi alte moduri de joc

Bun, ştiu că am scris ”multiplayer şi alte moduri de joc”, dar o să încep întâi cu sfârşitul, ca să marcăm toate modurile singleplayer.

Aşadar, pe lângă Career Mode, mai ai la dispoziţie şi Stand and Bang, un mod de joc care elimină partea de grappling, transformând practic luptele din MMA în kickboxing. În acest mod mi s-a părut că luptătorii au o rezistenţă puţin mai ridicată decât în mod normal, fiind capabili să încaseze serios, evident pentru a nu termina lupta după doar câteva minute. Mai jos găseşti o reeditare a înfruntării Adesanya vs Romero, în formatul Stand and Bang.

UFC 4 - Adesanya vs Romero (Stand&Bang)

Mai există şi KO Mode, unde UFC 4 seamănă mai mult ca oriunde altundeva cu un joc fighter obişnuit. Practic, fiecare luptător are propria bară de viaţă şi se joacă în sistemul două runde din trei. Aduce puţin aminte de jocurile vechi Mortal Kombat, mai ales că ai o voce groasă pe fundal care remarcă orice lovitură bună (BIG KICK!), dar asta nu mă deranjează deloc. Dimpotrivă, mi se pare unul dintre cele mai bune şi competitive moduri de jucat cu prietenii.

Ai şi posibilitatea de a-ţi crea propria gală, cu luptătorii tăi favoriţi, astfel că te poţi juca de-a Dana White. În plus, poţi crea şi turnee de tip piramidă, în care luptătorii nu se refac între lupte şi care, din nou, pot fi extrem de interesante de jucat într-o seară cu câţiva prieteni.

În ceea ce priveşte multiplayer-ul, nu sunt foarte multe de zis. Nivelul celor pe care îi vei întâlni în meciurile online este de obicei destul de ridicat, însă diferenţa aceasta poate fi acoperită destul de uşor după o perioadă de joc. Noutatea o reprezintă faptul că nu mai avem Ultimate Team, un lucru pentru care sunt mai mult decât recunoscător. UFC nu are nevoie de Ultimate Team, lucru remarcat şi de cei de la EA, care au observat că nimeni nu juca UT în UFC 2 şi UFC 3.

O altă noutate este reprezentată de Blitz Battles, un mod special care se schimbă la fiecare 24 de ore, şi care funcţionează ca un turneu. De exemplu, pe perioada în care am jucat eu, cel mai des întâlnit a fost ”Minute to Win It” care, aşa cum probabil ai ghicit deja, îţi oferea la dispoziţie un minut pentru a-ţi învinge adversarul, astfel că mai toate meciurile ajungeau la decizie, iar ambii luptători trebuiau să adopte un stil cât mai agresiv.

Îmi place mult şi soundtrack-ul, o mulţime de piese bune, din care poţi alege pentru intrarea în arenă a luptătorului pe care îl creezi.

A dispărut Ultimate Team, dar nimeni nu îi duce lipsa

În final, câteva cuvinte despre microtranzacţii: UFC 4 introduce un sistem de challenge-uri, prin care îţi poţi creşte nivelul şi poţi primi diferite obiecte, asemănător cu un battle pass. Sunt doar lucruri cosmetice însă, astfel că te poţi bucura de joc fără grija că va mai trebui să scoţi bani din buzunar ca să fii competitiv în multiplayer.

UFC 4 este disponibil pentru PlayStation 4 şi Xbox One, începând de astăzi. Din nefericire, nu avem încă veşti despre o eventuală apariţie pe consolele next-gen, astfel că nu se ştie dacă jocul va fi disponibil şi pe PS5 şi Xbox Series X.

Până la aflarea acestor lucruri însă, trag o mică concluzie: UFC 4 este un joc excelent pentru fanii MMA-ului şi unul foarte atrăgător pentru cei care vor să încerce un fighting game nou, puţin diferit de ceea ce au jucat până acum. Cu un roster uriaş, gameplay care ar trebui să îi mulţumească atât pe pasionaţi, cât şi pe jucătorii ”de duminică” şi un Career Mode bine construit, care oferă repetabilitate, UFC 4 îţi oferă destule pentru a merita atenţie şi laudă.