UFC 4 vine în august, cu noi moduri de joc şi un sistem de luptă mai bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UFC 4

Jocul este disponibil pentru precomandă, oferindu-le jucătorilor acces la Anthony Joshua şi Tyson Fury, campionii la box la categoria grea, cât şi la pachete de personalizare complet noi pentru mediile de joc Backyard şi Kumite.

EA a dezvăluit trailerul jocului UFC 4, pe coperta oficială a titlului urmând a figura Israel „The Last Stylebender” Adesanya, campionul UFC la categoria mijlocie, şi Jorge „Gamebred” Masvidal, aspirantul la categoria semimijlocie UFC.

Următorul titlu din această franciză oferă o experienţă complet nouă, care îi pune în prim plan pe jucător şi luptătorul creat de acesta. Dispunând de un sistem complet nou de progresie, mecanici îmbunătăţite de doborâre a adversarului şi de luptă la sol, combinaţii mai cursive “clinch-to-strike” şi oferind posibilitatea de a descoperi tainele sporturile de luptă în medii complet noi, UFC 4 propune cea mai bună experienţă de arte marţiale mixte de până acum.

Jucătorii care precomandă UFC 4 pot începe experienţa de joc cu una dintre cele mai anticipate înfruntări din istoria sporturilor de contact, avându-i ca protagonişti pe Anthony Joshua şi Tyson Fury, campionii mondiali la box la categoria grea.

În EA SPORTS UFC 4, luptătorul este modelat atât de stilul său de luptă, cât şi de realizările şi de personalitatea sale. Jucătorii pot dezvolta şi personaliza luptătorii printr-un sistem de progresie unificat, ce acoperă toate modurile de joc, pentru a evolua de la statutul de amator necunoscut la cel de superstar UFC, în noul Career Mode.

Patru moduri noi de joc

UFC 4

O altă noutate a UFC 4 este că jucătorii pot evolua în patru medii complet noi: Kumite, Backyard, UFC APEX şi Action Avenue, sau pot confrunta jucători din toată lumea în noile moduri Blitz Battle sau Campionate Mondiale Online, pentru a cuceri titlul de campion absolut. Detalii precum categoria de greutate şi alegerea uneia dintre cele cinci discipline MMA, inclusiv wrestling, jiu-jitsu, box şi altele, definesc modul în care jucătorii se comportă, în timp ce peste 1.600 de accesorii noi, peste 350 expresii faciale şi multe alte detalii le permit jucătorilor să-şi etaleze personalitatea în luptă.

În gameplay, combinaţiile cursive tip clinch-to-strike oferă autenticitate experienţei de revenire în picioare, în timp ce mecanicile îmbunătăţite de doborâre a adversarului şi de luptă la sol asigură mai mult control în momentele-cheie ale luptelor.

Fluid Clinch Control utilizează tehnologia RPM (Real Player Motion) în arta clinciurilor, adăugând un element-cheie de strategie în ofensivă. Tehnologia RPM asigură o tehnică îmbunătăţită de doborâre, cu o mulţime de noi animaţii, acţionate de controlul jucătorului şi de atributele luptătorului controlat. De asemenea, pentru UFC 4 a fost dezvoltat un nou sistem de abandon al luptei, pentru a oferi o experienţă simplificată, cu mai multe modalităţi de a controla lupta, de a accelera o finalizare sau de a scăpa dintr-o poziţie dezavantajoasă.

Îmbunătăţiri aduse în Career Mode

Suplimentar, modul de joc Career etalează numeroase îmbunătăţiri, introducând o nouă modalitate de a contura biografia luptătorului şi oferind un proces de evoluţie elaborat, întins pe toată durata carierei acestuia. Noua funcţionalitate Fighter Evolution le permite jucătorilor să personalizeze stilul de luptă al personajului preferat, influenţând astfel stilul fiecărei lovituri de pumn sau doborâri, în funcţie de disciplina aleasă.

UFC 4

Relationship Building transpune, în UFC 4, impactul parteneriatelor şi rivalităţilor din realitate, luptătorii putând învăţa atât de la apropiaţi, cât şi de la adversari, dobândind experienţă şi deprinzând abilităţi vitale. Jucătorii pot controla în detaliu modul de progresie, prin alegerea luptelor şi a categoriei de greutate pe care şi le doresc, beneficiind astfel de o foarte vastă individualizare a experienţei de joc şi a carierei lor în joc.

Beneficiile pentru precomandă

EA SPORTS UFC 4 va fi disponibil în toată lumea începând de vineri, 14 august, pe PlayStation 4 şi Xbox One. Jucătorii care precomandă jocul acum îi vor primi pe boxerii Tyson Fury şi Anthony Joshua, împreună cu pachetele de personalizare Backyard şi Kumite, conţinând accesorii cosmetice exclusiviste. Beneficii suplimentare sunt disponibile pentru jucătorii care achiziţionează UFC 4 din meniul UFC 3 sau UFC 2, aceştia accesând astfel un discount de 10% pentru UFC 4 şi, în plus, primindu-l în joc pe Bruce Lee, legenda artelor marţiale, dar şi 500 de puncte UFC.

Membrii EA Access pot obţine UFC 4 începând cu 7 august. Începând cu această dată, membrii EA Access vor avea, de asemenea, oportunitatea de a participa la provocări unice UFC 4, înainte de lansarea globală, în cadrul cărora pot debloca accesorii unice şi puncte în joc.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite